Trei studenţi din echipa LAW UBB RO , au reprezentat Facultatea de Drept la Competiţia Internaţională “Youth Innovation Competition on Global Governance” care a avut loc în Shanghai, China. Luiza Gogozan (anul IV), în calitate de leader al echipei, Dorin Giurgi şi Călin Rus (anul II), membri sunt cei ce au traversat jumătate de glob ajutaţi de lect.univ.dr. Veronica Rebreanu care a avut rolul de coordonator al echipei.

 

Gazeta de Cluj a stat de vorbă cu aceştia pentru a identifica ce a însemnat această experienţă şi totodată importanţa participării la astfel de evenimente.

 

Oportunitate uriaşă pentru viitoarea generaţie

Youth Innovation Competition on Global Governance (YICGG) este un eveniment organizat şi găzduit de Universitatea Fudan din Shanghai, cu sprijinul United Nations Development Programme (UNDP). YICGG are ca obiective crearea unui cadru de discuţii între tineri pe teme de interes global, cât şi motivarea acestora să se dedice rezolvării unor probleme ce privesc guvernarea globală şi dezvoltarea durabilă. Prima ediţie a evenimentului a fost organizată în anul 2007 de către School of Internaţional Relations and Public Affairs (SIRPA) din cadrul Fudan University, reprezentând în toţi aceşti ani singura competiţie internaţională cu scopul declarat de a stimula inovaţia în guvernanţa globală.

 

Vedete internaţionale din domeniul justiţiei

Juriul a fost şi el unul la înălţime, fiind compus din personalităţi reputate, dintre care amintim:

Chen Kangling (Assistant Director, China Institute), Marie-Helene Caillol (President, European Laboratory of Political Anticipation; President and Director of a publication; the Global Europe Anticipant Bulletin), Sebastian Bersick (Chair of International Political Economy, Ruhr-Universitat Bochum), Veronica Rebreanu (Lector universitar, cadru didactic titular al cursurilor de Teoria generală a dreptului, respectiv Dreptul mediului la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai), Courtney Henderson (Faculty of Semester at Sea, Academic sponsor from University of Virginia), Jena Widhagdo Putri (Lecturer in International Relations, Faculty of Social and Political Sciences, Universitas Indonesia), Oleksander Pidchosa (Assistant Professor, Department of International Finance, Institute of International Relations, Târâş Shevchenko National University of Kyiv), Wang Zikui (Ph.D. Candidate, Department of Internaţional Politics, Fudan University). Rolul acestora a fost acela de a îndruma discuţiile de tipul „masă rotundă”, cu scopul final de a se circumscrie răspunsurile unora dintre întrebările de interes comun pentru omenire, precum „Care sunt cauzele principale ale sărăciei?”. De asemenea, aceştia au evaluat prestaţia studenţilor pe tot parcursul competiţiei, având decizia grea de a stabili cele mai remarcabile prestaţii.

conferinta-y20_2

Trei norocoşi din 70

Pentru România şi în special Cluj-Napoca este foarte importantă repezentativitatea. Călin Rus, Dorin Giurgi şi Luiza Gozogan au reprezentat UBB-ul în China alături de  alţi 71 de studenţi veniţi din toate colţurile lumii, de la un adevărat mozaic de universităţi: University of Tirana (Albania), National University of Kyiv (Ucraina), Sogang University (Korea), National University of Singapore (Singapore), York University (Canada), Ritsumeikan University (Japonia), Ruhr-Universitat Bochum (Germania), University of Finance and Marketing (Vietnam), Technological Educational Institute of Crete (Grecia), The University of Edinburgh (Regatul Unit), Peking University (China), Gaston Berger University of Saint Louis (Senegal), Institut d’études Européennes-ULB Bruxelles (Belgia), Queens’s University (Canada), Tehnologico de Monterey Campus Guadalajara (Mexic), Federal University of Rio de Janeiro (Brazilia), Jawaharlal Nehru University (India), Victoria University of Wellington (Noua Zeelandă), Tartu University (Estonia).

Diversitatea culturală a contribuit generos la complexitatea evenimentului, dovedind încă odată că informaţia nu are graniţe şi că schimbul inter-cultural poate fi una dintre cele mai bune metode de învăţare.

 

Călin Rus: „Experienţa aceasta mi-a schimbat viaţa”

Student în anul al doilea la Drept, tânărul Rus susţine că participarea sa la evenimentul din China i-a schimbat viaţa.

„Pentru cineva care nu este uşor impresionabil şi care a călătorit destul de mult, pot spune că experienţa acestei conferinţe în China a fost una unicăşichiar life-changing. Cu siguranţă a fost o etapă de dezvoltare personală substanţială, începând chiar de la pregătirile pentru a ajunge acolo: realizarea proiectului cu care am participat la conferinţă, obţinutul vizei şi încercarea de a obţine sponsorizări pentru reducerea cheltuielilor; toate au reprezentat chestiuni inedite şi ne-au solicitat constant. Odată ajunşi, se deschide o nouă lume. Diferenţele sociale şi culturale sunt, de departe, cele mai marcante: de la taxi-uri care au haine puse la uscat în portbagaj şi până la statui de jad de câţiva metri înălţime, China le are pe toate. Este o ţară a contrastelor, plină de tradiţii, obiceiuri, dar şi de zgârie-nori şi high-tech. Printre toate acestea, se distinge, pregnant, şi respectul locuitorilor faţă de europeni, probabil o reminiscenţă a perioadelor coloniale. Un alt aspect care mi-a modificat profund viziunea este regimul comunist de acolo, pe care îl priveam constant prin raportare la România anilor ‘40-’90. Greşeam profund căci diferenţele sunt semnificative. Într-adevăr, există probleme, mai ales în ceea ce priveşte libertatea de exprimare şi accesul la informaţii (blocarea Google, Facebook şi a altor site-uri occidentale a fost un impediment şi pentru mine), dar n-aş putea spune că populaţia chineză are carenţe majore de orice fel. Într-adevăr, nu simţeam acelaşi sentiment de libertate şi deschidere pe care l-am întâlnit, spre exemplu, în Olanda, dar n-aş putea spune că societatea chineză nu este o societate liberă sau una în care nu există gândire critică. Totuşi, toate aceste viziuni au în vedere doar experienţa mea în oraşul Shanghai (care este capitala economică a Chinei), eu neavând ocazia să cunosc în întregime China şi nici societatea chineză în ansamblul ei şi mi-e teamă că aş putea greşi generalizând. Ca o concluzie, Shanghai este un oraş plin de tradiţie, unde cultura chineză creează „acel ceva” ce merită văzut şi trăit, dar reuşeşte să menţină totodată şi un iz Occidental, Vestic.Totuşi, căldura a fost un real obstacol pentru mine, temperaturile depăşeau constant 35 de grade Celsius, iar în combinaţie cu umiditatea crescută, aerul devenea greu respirabil. Într-una din zile, temperatura a depăşit chiar 40 de grade, cu o umiditate foarte mare, înregistrându-se chiar a treia cea mai caldă zi în Shanghai de când se fac măsurători (din 1873). Oamenii au început să se filmeze prăjind bacon pe asfalt pentru a arăta cât de mare era temperatura. Aglomeraţia era mereu prezentă (chiar pe străzi cu 10 benzi), având în vedere că vorbim de un oraş care are o populaţie similară cu cea a României.

Fiind pentru prima dată la un eveniment internaţional de o asemenea amploare, m-am bucurat că am putut intra în contact cu personalităţi reputate la nivel mondial şi cred că este a fost o reală ocazie de a lega prietenii cu persoane de pe toate continentele, mulţi dintre ei tineri valoroşi despre care cred că voi mai avea ocazia să aud în viitor. Schimbul cultural a fost, fără îndoială, o parte importantă, atât în ce priveşte viziunile şi modul de gândire al celorlalţi participanţi în cadrul proiectelor comune pe care le-am realizat acolo, cât şi în cadrul întâlnirilor informale pe care le-am avut noi cu studenţii din celelalte ţări. Bagajul de cunoştinţe cu care am rămas în urma discuţiilor şi prezentărilor este unul de luat în seamă fiindcă pe de o parte a adus noi perspective, iar pe de alta a venit să lege şi să clarifice informaţiile pe care le aveam deja. Pentru a conchide, cred că a fost o experienţă unică care reuşeşte să-mi schimbe viziunea asupra lumii, lărgindu-mi considerabil perspectivele, în ce priveşte dreptul internaţional şi viaţa în general. Mă bucur că am putut reprezenta Facultatea de Drept, UBB, Clujul şi România acolo”, declară acesta.

participantii-si-juriul-conferintei-yicgg

Luiza Gogozan: „ Am descoperit care este scopul meu”

Deja studentă în anul IV la Drept, Luiza, suţine că pentru ea, participarea la acea conferinţă i-a lărgit orizontul cunoştinţelor şi a dobândit totodată un bagaj de cunoştinţe mai bogat. Pentru Luiza, a fost a doua oară când a participat la acest proiect şi în opinia ei a fost de fiecare dată o oportunitate  de a socializa şi explora propria pasiune pentru o cauză, oricare ar fi aceea.

„Pentru mine,Youth Innovation Competition On Global Governance a reprezentant mai mult decât un concurs. A fost o experienţă unică, în care am întâlnit 70 de studenţi motivaţi alături de care am lucrat, am împărtăşit idei, experienţe şi, mai mult decât atât, am descoperit că nu contează cine eşti, de unde vii, ce studiezi, căci problemele globale sunt comune, iar noi trebuie să lucrăm împreună pentru a le rezolva. Am participat la această competiţie în două ediţii şi de fiecare dată m-am reîntors în ţară  mai bogată, mai plină de idei, mai devotată cauzei pentru care lupt.

Cu această ocazie aş dori să îi mulţumesc doamnei lect.univ.dr. Veronica Rebreanu, care ne-a oferit şansa să luăm parte la acest concurs şi alături de care am descoperit că dincolo de băncile şcolii există o lume plină de probleme, pe care noi, ca jurişti, suntem datori să le rezolvăm. Prin dânsa am descoperit care este scopul meu. Iar acest scop a fost confirmat de cei 70 de studenţi participanţi şi de cei peste 10 invitaţi speciali pe care am avut posibilitatea să îi cunosc”, explică Luiza.

 

Dorin Giurgi cucerit de Richard Boucher

Cel de-a treilea student care a participat, Dorin Giurgi susţine că a fost surprins de modul de viaţă din China, accesul la tehnologie şi platforme online dar mai ales de prezenţa ambasadorului Richard Boucher, care invitat la eveniment le-a relatat participanţilor experienţa sa profesională. Amintim aici faptul că Boucher este un american diplomat care a fost secretar general adjunct al Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OCDE) din 2009 pană în 2013. El a preluat postul la 5 noiembrie 2009. Înainte de de a se alătura OCDE, el a fost asistentul secretarului de stat pentru afaceri de Sud şi Asia Centrală , un post a preluat la data de 21 februarie 2006. Biroul de afaceri din Asia de Sud a fost extins pentru a include naţiunile din Asia Centrală cu puţin timp înainte de confirmarea lui.

„Din punctul meu de vedere, participarea la această competiţie a fost o experienţă unică, având în vedere toate activităţile expuse mai sus, cât şi precizările pe care le voi face în continuare. Astfel, am iniţiat conversaţii cu unii dintre distinşii invitaţi, care au fost deosebit de amabili şi au relatat experienţe profesionale pe care le-au considerat relevante (de pildă, domnul Richard Boucher ne-a relatat despre traseul său profesional, provocările carierei de ambasador, care sunt aptitudinile care ne-ar avantaja în ipoteza în care am dori să accedem în diplomaţie ş.a.). Am cunoscut studenţi din toată lumea, de la diferite universităţi şi specializări, de la care am înţeles mai multe despre mediile pe care le reprezentau. Mai mult, cu câţiva dintre aceştia am fost coleg de echipă, ceea ce a însemnat că timp de câteva zile am lucrat împreună la realizarea unui proiect. În acel context, am învăţat câte ceva de la fiecare dintre ei. În primul rând, am fost impresionat de organizarea riguroasă a oraşului Shanghai, întrucât părea că fiecare clădire avea un loc al ei. În al doilea rând, am fost surprins în mod plăcut de rapiditatea cu care am trecut de toate procedurile administrative privind intrarea şi ieşirea noastră din ţară, cât şi în ceea ce priveşte accesul la muzee sau alte activităţi (precum schimbul de valută).  În al treilea rând, am agreat preparatele tradiţionale, dar mi s-a părut interesant că în China se consumă apă caldă, şi nu rece, în timpul luării mesei. În al patrulea rând, am  experimentat viaţa în condiţiile imposibilităţii de accesare a unor platforme precum Facebook, YouTube, Google ş.a. În concluzie, experienţa participării la YICGG 2016 este de neînlocuit prin alte activităţi pe care le-aş fi putut desfăşura, pentru toate motivele expuse mai sus”, explică Giurgi.

 

Sprijin de la avocaţi

Cei trei studenţi au fost sprijiniţi de o casă de avocatură şi un specialist în penal: Societatea Costaş, Negru şi Asociaţii, şi  avocatul Alexandru Rîşniţă, unul dintre apărătorii clujeni bine cotaţi pe piaţă. De asemenea s-au implicat şi decanul Florin Streteanu şi conferenţiarul universitar dr. Şerban Diaconescu.

„ Am fost şi voi fi întotdeauna deschis la orice propunere de finanţare raportat la dezvoltarea profesională a unor tineri jurişti.Am avut ocazia să îi cunosc pe cei trei studenţi şi vă pot spune că sunt nişte copii deosebiţi, nişte tineri de excepţie ce vor avea, mai mult ca sigur, un viitor strălucit, indiferent înspre ce segment juridic se vor îndrepta. De asemenea, cred că o atare „expertienţă internaţională” are, pe lângă evidentele sale valenţe turistice, posibilitatea concretă de a lărgi orizonturile acestor tineri. Şi eu am urmat un curs timp de o lună la Strasbourg, undeva prin 2012 şi vă pot spune că a fost o expertienţă de neuitat. Pe această cale doresc totodată să îi felicit pe cei trei şi promit să susţin necondiţionat asemenea activităţi şi în viitor” declară avocatul Alexandru Rîşniţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.