În perioada 17-23 iulie, la Cluj-Napoca, va avea loc Conferința națională a liceenilor performeri din România.

Proiectul „Creatori de Viitor – Champions United 2015” va reuni peste 100 de elevi de liceu cu performanțe în educație, cultură, sport și leadership școlar.
Alături de ei, vor partiipa profesori de top din România, părinți cu implicare în procesul educațional, precum și o serie de mentori (personalități din business, mediul academic, sport, etc). Proiectul este organizat de Asociația 11even din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Primăria Cluj-Napoca și cu o serie de parteneri instituționali, centre culturale, parteneri corporate și media.
Perioada de depunere a aplicațiilor se va încheia în data de 15 mai 2015. Până la această dată, liceenii care au performanțe educaționale, sportive și culturale sau au luat parte la diverse proiecte în țară sau străinătate pot să-și depună aplicația pe site-ul www.creatorideviitor.ro. Un prim grup de participanți a fost selectat deja, printre ei numărându-se elevi din 14 orașe din România, cu rezultate naționale și internaționale.
Cele șapte zile ale proiectului vor avea o agendă bogată, cu multe activități practice, competiții, dar și multă distracție. În cadrul sesiunii „IT, Tehnologie și Inovație” participanții vor putea să asculte povești de succes ale unor inovatori din aceste domenii sau vor putea să-și testeze imaginația în cadrul workshop-ului „Innovation Lab” prezentat de Google.
Seri de board games și competiții de debate, concursuri sportive, vizite la cele mai interesante obiective din Cluj, o competiție cu tema „Viziunea Educației 2025” și o seară în care se vor premia cei mai buni dintre cei buni, completează cele șapte zile ale Champions United 2015.
Agenda „Champions United 2015” va conține următoarele patru arii și activități:
  1. Share Future (17 – 20 iulie):
    Zile dedicate unor tematici actuale și de interes: IT, Tehnologie, inovație, finanțe și antreprenoriat.
  2. Share Vision (20 – 22 iulie):
    Competiția „Viziunea Educației – 2025”. Împărțiți pe echipe, liceenii participanți vor putea lucra alături de profesori și mentori la proiecte referitoare la educația viitorului.
  3. Share Performance (22 iulie):
    „Gala Performanței în educație”. Premierea celor mai buni liceeni și celor mai bune echipe.
  4. Share Fun (17 – 21 iulie):
    În Parcul Sportiv „Iuliu Hațieganu” se vor organiza diverse competiții sportive (fotbal, volei, alergare, street-ball, etc). Adrenalin Park ne va pune la dispoziție trasee de aventură.
Pentru a avea șansa să fie selectați, aplicanții trebuie să fie liceeni și să aibă performanțe într-unul din următoarele domenii: educație, cultură, sport sau leadership școlar. Primul pas pe care trebuie să-l facă este acela de a completa o aplicație online pe site-ul proiectului, www.creatorideviitor.ro. Tot acolo, cei care doresc pot să propună organizatorilor un profesor deosebit, un părinte cu implicare deosebită în educație sau un mentor pe care ar dori să-l întâlnească la „Champions United 2015”. Perioada de aplicații online se va derula până la 15 mai 2015.
Pentru informații suplimentare despre programele Asociației 11even vă invităm să accesați site-ul nostru la adresa www.11even.ro.

1 COMENTARIU

  1. […] În perioada 17-23 iulie, la Cluj-Napoca, va avea loc Conferința națională a liceenilor performeri din România. Proiectul „Creatori de Viitor – Champions United 2015” va reuni peste 100 de elevi de liceu cu performanțe în educație, cultură, sport și leadership școlar. Alături de ei, vor partiipa profesori de top din România, părinți cu implicare în procesul educațional, precum și o serie de mentori (personalități din business, mediul academic, sport, etc). Proiectul este organizat de Asociația 11even din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Primăria Cluj-Napoca și cu o serie de parteneri instituționali, centre culturale, parteneri corporate și media. Perioada de …read more […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.