Situaţia Aeroportului Internaţional Cluj este tot mai gravă. Aşa cum am arătat, parcările de aeronave şi căile de rulare sunt nefuncţionale din cauza indolenţei Consiliului Judeţean Cluj, care nu oferă niciun sprijin instituţiei din subordine şi chiar ignoră apelurile repetate ale conducerii acesteia.

Directorul de operaţiuni al Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj, Iuliu Pop, a fost prezent luni, 15 decembrie, la şedinţa Consiliului Judeţean, pentru a transmite  o infomare cu privire la situaţia instituţiei, şi a cerut din nou intervenţia consilierilor pentru a determina conducerea executivă să facă ceva pentru a-şi intabula proprietăţile de la aeroport.

„Noi la momentul acesta ne găsim cu sechestru pus pe cele două obiective, ne creează mari probleme din punct de vedere operaţional. Am estimat, raportat la anii precedenţi, la 37.000 de euro efectul financiar negativ pe care-l produce, având în vedere că suntem foarte limitaţi la locurile de parcare. (..) Începând cu luna asta vine a patra aeronavă de la Wizz, vom fi puşi în situaţia de a respinge trafic din cauza insuficienţei locurilor de parcare”, a spus Iuliu Pop.

Consilierul Rareş Rusu a cerut un termen exact pentru discuţiile între CJ Cluj şi conducerea aeroportului, iar acesta a fost stabilit pentru 22 decembrie. Însă, aşa cum au mai lipsit şi de la alte întâlniri, Simona Gaci şi Mariana Raţiu, responsabili juridic, respectiv tehnic, pentru proiectele eşuate, ar putea refuza din nou graţios în ultima clipă.

2 COMENTARII

  1. Am fost cu totii martori pe parcursul ultimilor ani la dezvoltarea impetuoasa a Aeroportului International Cluj-Napoca.Ne-am bucurat cu totii pentru fiecare noua cursa care sa conecteze Clujul cu lumea. Oare echipa CJ Cluj isi poate asuma asa senin blocarea dezvoltarii Aeroportului? Inteleg ca misiunea lor este de a sustine dezvoltarea marilor proiecte ale judetului? Oare exista mijloace legale prin care cei responsabili sa poata fi trasi la raspundere pentru blocarea dezvoltarii Aeroportului?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.