„Mă aştept ca partidele să adopte un ton mai dur faţă de UDMR”. „Îmi pare rău de proiectul „Roşia Montană” . „Theodor Stolojan este o variantă potrivit pentru postul de premier”. “PSD este un partid căruia îi place să înhaţe tot”, a declarat Peter Eckstein Kovacs într-un interviu acordat în exclusivitate Gazetei de Cluj
Gazeta: Dacă s-ar fi folosit sistemul uninominal pur, credeţi că aţi fi intrat în Parlament?
Peter Eckstein: În mod vrednic nu, deoarece UDMR este la baza totuşi un partid etnic. Ponderea populaţiei maghiare în judeţ este de aproximativ 20%. Ca să ieşi primul cu 20% nu prea se poate.
Gazeta: Care dintre proiectele dumneavoastră pe care le-aţi iniţiat în timpul cât aţi fost senator credeţi că vor fi continuate şi adoptate de către actualii senatori?
Peter Eckstein: Este greu de zis. Îmi pare rău de proiectul „Roşia Montană” pe care l-am iniţiat alături de Gheorghe Funar, dar din păcate nici unul dintre noi nu a mai intrat în noul Parlament pentru a putea continua proiectul. Aici pot spune că am un sentiment de frică că acest proiect, care consider că este unul bun va fi oprit şi pus într-un raft sau respins.
Gazeta: Ce credeţi că este în spatele deciziei PSD de a refuza cooptarea UDMR la guvernare?
Peter Eckstein: Cred că aici sunt două lucruri, ambele pragmatice, doar că sunt puţin necurate. Există o competiţie a principalelor partide politice de a se “înfrupta” din electoratul PRM. Ca atare mă aştept ca partidele să adopte un ton mai dur faţă de UDMR.
Gazeta: Cum va arăta Opoziţia în aceşti patru ani? Vom avea Opoziţie în următorii ani?
Peter Eckstein: Este clar că înţelegerea dintre PDL şi PSD va fi dusă la capăt şi vom avea un Guvern PDL-PSD. Chiar dacă acest lucru înseamnă că Opoziţia nu va fi neapărat de “carton”, dar nu va avea mijloace prea eficiente de a se exprima. Nu este o situaţie fericită.
Gazeta: Cât credeţi că va rezista mariajul dintre cele două partide?
Peter Eckstein: Nu cred că va fi dus până la capătul mandatului. Este de conjuctură, iar situaţia economico-financiară poate să motiveze pe de-o parte formarea unei astfel de coaliţii. Chiar dacă nu pot preciza data exactă nu cred că aceste două partide îşi vor duce mandatul până la capăt.
Gazeta: Este Theodor Stolojan cea mai bună variantă pentru România?
Peter Eckstein: Theodor Stolojan este o variantă potrivită deoarece el îndeplineşte profilul primului-ministru într-o situaţie dificilă din punct de vedere economic. Este un specialist recunoscut şi reconfirmat de toată lumea şi este o figură marcantă a principalului partid care va forma Guvernul. Totodată are încrederea preşedintelui Traian Băsescu care este şi acesta un lucru important.
Gazeta: Cine consideraţi că ar fi putut fi numit premier în locul lui Theodor Stolojan?
Peter Eckstein: Dacă negocierea era mai dură sau dacă era o coaliţie tri-partită, tot un finanţist s-ar fi potrivit. De exemplu, Daniel Dăianu, dar aş putea spune şi alte nume care nu sunt chiar în prima linie a luptei politice.
Gazeta: Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda a anunţat că o parte din protocolul de colaborare dintre PDL şi PSD va cuprinde şi prevederi la nivel local. Astfel, Daniel Buda anunţa schimbarea viceprimarului si al vicepresedintelui CJ, membri UDMR cu membri PSD. Cum vedeţi aceste declaraţii?
Peter Eckstein: Cum se spune “brânza e pe bani”. Cunoscând PSD, probabil că încearcă să ducă înţelegerile până la nivel local. Eu cred că acum se discută împărţirea posturilor de portar la şcolile comunale. Este un partid căruia îi place să înhaţe tot. Este o declaraţie de intenţie pe care o să vedem dacă va fi pusă în practică sau nu.
Gazeta: De ce vrea UDMR tot timpul la guvernare?
Peter Eckstein: Pentru că este voinţa electoratului nostru. Sondajele pe care le-am făcut în decursul timpului indică faptul că cetăţeanul de etnie maghiară se simte protejat dacă are reprezentanţi la Bucureşti sau la Guvernare. În comunitate niciodată nu am fost certaţi deoarece am dori să ajungem la guvernare, acest lucru fiind de altfel foarte concret şi direct exprimat de preşedintele UDMR.
Gazeta: Ce regretaţi cel mai mult că nu aţi mai ajuns în Parlament?
Peter Eckstein: În primul rând proiectul cu Roşia Montană. Îmi pare rău şi de faptul că timp de 12 ani am fost membru în Comisia Juridică a Senatului unde am dobândit o experienţă pe care aş fi dorit să o continui.
Beatrice Golondzac
ungurocule,vezi poate are Miliboc un post de consilier,este dator asa-zisul mot(de fapt un moldovean aciuit prin Rachitele) lui Paskany.
bai nemernic si tu esti un frustrat! de cand vi tu cu pretentii sa ma conduci pe mine? bai honved !nu vezi cum arati? nu mai vb ce e in sufletul tau rau si mafiot,!mi-ati omorat bunicii desigur in perioada cand pe aici a fost granita ungariei,nemernici ,asa nu o sa v-o iert barbarilor!!!!