Magistrații ÎCCJ au decis astăzi să mențină decizia Curții de Apel Cluj în cazul acuzațiilor de șantaj pe care procurorii DIICOT Cluj i le-au adus finanțatorului CFR Cluj. Acuzaţii lipsite de orice suport probator, susţineri ce nu corespund realităţii, nefondate şi superflue, zvonuri publice şi convorbiri telefonice lipsite de relevanţă. Aşa a desfiinţat judecătorul Curţii de Apel Cluj acuzaţiile aduse de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate organizată şi Terorism Cluj (DIICOT) în dosarul de şantaj al afaceristului Arpad Paszkany. Judecătorul Curţii şi-a motivat decizia de achitare în aproape 90 de pagini consistente. Dosarul de şantaj şi sprijinire a unui grup infracţional al finanţatorului Clubului CFR, Arpad Paszkany, s-a încheiat la Cluj în 11 martie. El a fost achitat şi la Curtea de Apel, unde s-a ajuns după ce procurorii DIICOT au atacat decizia de achitare dată de Tribunal. La procesul din martie, unde a fost prezentă toată spuma Clujului pentru a da cu subsemnatul în faţa judecătorului, directorul Iulius Group, Iulian Dascălu, a spus „doar bănuiesc că acea campanie negativă declanşată împotriva mea în ziar era iniţiată la ordinele lui Paszkany. Nu am probe în acest sens”. Astfel, în mod firesc, dacă magistrații ÎCCJ l-au achitat pe Paszkany de acuzațiile de sprijinire a unui grup infracțional, în mod implicit, grupul infracțional nu există.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.