Alegerile parlamentare de duminică, 30 noiembrie, au reprezentat pentru Republica Moldova nu doar o radiografie a încrederii cetăţenilor în forţele politice, cât mai ales un indicator pentru viitorul politicii externe al statului de peste Prut. Cel mai bun scor l-a făcut Partidul Socialist, care susţine aderarea la Uniunea Vamală patronată de Federaţia Rusă, iar cele trei partide proeuropene, deşi vor avea împreună majoritatea în noul legislativ, nu vor putea nominaliza un preşedinte fără o alianţă cu alte formaţiuni politice.

 

La contabilizarea opţiunilor electorale ale moldovenilor, clasamentul indică o puternică orientare pro-rusă care se menţine în statul vecin. Partidul Socialist (PSRM) a luat 20,75% din voturi, şi dacă e să calculăm şi scorul Partidului Comuniştilor (PCRM), împreună ar avea peste o treime din voturile exprimate pe 30 noiembrie. Partidul Liberal Democrat (PLDM) – 19,97% – Partidul Democrat (PDM) – 15,94% – şi Partidul Liberal (PL) – 9,53%, au împreună mai puţin de jumătate din opţiuni, dar totuşi pot constitui majoritatea parlamentară.

 

Voronin luptă neobosit

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a anunţat că va ataca rezultatele alegerilor parlamentare la Curtea Constituţională şi va solicita ca preşedintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Iurie Ciocan, să fie tras la răspundere. Vladimir Voronin, liderul formaţiunii, s-a arătat nemulţumit de faptul că Partidul Comunist Reformator a fost admis în cursa electorală de CEC, în pofida unei hotărâri a Curţii de Apel, în timp ce Partidul Patria a fost exclus cu trei zile înainte de alegeri. De asemenea, el a criticat faptul că nu a funcţionat registrul electronic al alegătorilor.

”Este o farsă fără precedent comportamentul CEC. Să nu execuţi decizia finală a Curţii de Apel, în care ţară se poate face aşa ceva? CEC s-a făcut că nu observă încălcările participării blocului electoral. De fapt, duminica noi nu am participat la alegeri, ci la un referendum în care am decis pe ce dimensiune trebuie să se dezvolte Republica Moldova. Noi nu credem că acest parlament va fi funcţional şi noi suntem dispuşi ca în zilele următoare să luăm decizia şi să ne pregătim de noi alegeri parlamentare”, a declarat Voronin. Totodată, liderul comuniştilor moldoveni a exclus posibilitatea unei coaliţii cu partidele proeuropene sau cu socialiştii lui Igor Dodon (PSRM).

 

Leancă a înţeles mesajul dezamăgiţilor

Premierul Iurie Leancă şi-a exprimat dezamăgirea în legătură cu rezultatele alegerilor parlamentare din 30 noiembrie, dar a precizat că mai există şanse ca Republica Moldova să continue dezvoltarea pe calea reformelor. Le-a mulţumit cetăţenilor care au mers la vot şi au susţinut cursul european al ţării şi s-a arătat înţelegător faţă de cei care s-au abţinut de la vot.

„Vreau să le mulţumesc cetăţenilor pentru faptul că au mers la secţia de vot şi şi-au făcut datoria civică, exprimându-şi poziţia faţă de viitorul Republicii Moldova. Le mulţumesc celor care au susţinut cursul european, pornind de la ideea că nu există alternativă pentru acest curs, pentru a avea un stat funcţional, prosper. Celor care au ales să stea acasă, care s-au declarat dezamăgiţi, vreau să le spun un singur lucru: mesajul lor a fost înţeles”, a precizat Leancă.

Şeful cabinetului de miniştri a ţinut să precizeze că reformele nu mai pot fi amânate, întrucât de acest lucru depinde viitorul ţării, precum şi rezultatele viitoarelor alegeri. „Ori facem reforme, ori nu mai avem şanse la următorul scrutin. Iată care sânt concluziile preliminare în urma analizei rezultatelor alegerilor. Nu este un rezultat care mă bucură, dar este o şansă ca reformele să fie făcute, este o şansă de a reforma justiţia, ca Moldova să se modernizeze, să avem salarii şi pensii, care să asigure un trai confortabil, astfel încât în doi, trei ani, starea de lucruri din ţară să fie absolut diferită de cea ce am avem astăzi”, a menţionat Leancă.

 

SUA şi UE vor un Executiv nou cât mai repede

Statele Unite au avut o reacţie la alegerile din Moldova, prin purtătorul de cuvânt al departamentului de Stat, Marie Harf. Administraţia americană consideră scrutinul din 30 noiembrie „încă un reper important în dezvoltarea democratică a ţării”.

„Statele Unite îi îndeamnă pe liderii din Republica Moldova să acţioneze cât mai rapid în vederea formării unui nou guvern”, a subliniat Marie Harf. Potrivit acesteia, noul guvern trebuie să „lupte împotriva corupţiei, să promoveze reforme şi să găsească o soluţie cuprinzătoare şi paşnică la soluţionarea conflictului transnistrean”.

Acelaşi îndemn de formare a unui nou guvern l-a avut şi UE în poziţia sa referitor la alegerile din ţara vecină. „Este nevoie de un nou imbold pentru realizarea reformelor-cheie care vor fi cruciale pentru asocierea politică şi integrarea economică a Republicii Moldova cu UE”, se arată în comunicatul CE.

 

Presa rusă – “o palmă pentru Europa”

Presa rusă citeşte în altă cheie alegerile de la Chişinău. Potrivit unei monitorizări făcute de Mediafax, jurnaliştii ruşi văd alegerile din Republica Moldova, în urma cărora Partidul Socialiştilor s-a clasat pe primul loc, drept “o palmă pentru Europa” şi arată că “poziţiile forţelor proeuropene din această ţară sunt slabe”.

Ziarul Rossiskaia Gazeta (RG) afirmă că “falsificările grave la alegerile din Republica Moldova duc ţara spre un conflict civil”. “Cum va fi poziţia Chişinăului faţă de Transnistria şi care este probabilitatea unui război civil după aproape 20 de ani de linişte? Se va orienta Republica Moldova spre integrarea în Uniunea Europeană, deşi trebuie să înţeleagă că este una dintre cele mai sărace ţări şi nimeni n-o aşteaptă în Europa, sau va prefera să consolideze relaţiile cu Rusia, unde muncesc peste 700.000 de moldoveni?”, sunt întrebări ce apar în publicaţia de la Moscova.

Potrivit RIA Novosti, alegerile de duminică au demonstrat o consolidare a forţelor proruse în Republica Moldova, în contextul în care “poziţiile forţelor proeuropene din această ţară sunt tot mai slabe”. “În urma acestor alegeri ar putea fi creată o coaliţie largă, din care ar face parte comuniştii, liberal-democraţii şi democraţii. Această construcţie politică se poate vinde bine atât Europei, cât şi Rusiei”, apreciază agenţia.

Iurie Leanca

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.