Manuscrisele, notele, însemnările, corespondenţa și documentele care i-au aparţinut lui Mihai Eminescu şi care se află în proprietatea Memorialului Ipoteşti vor fi puse la dispoziţia publicului, gratuit, în format digital, se arată într-un comunicat de presă transmis de conducerea instituţiei de cultură.

Va fi disponibilă atât varianta scanată a textului, cât şi varianta transcrisă şi comentată pe site-ul eminescuipotesti.ro.

„În dorinţa de a facilita accesul celor interesaţi la documentul autentic, digitizarea Fondului Documentar a devenit una dintre priorităţile Memorialului, în situaţia când, pe de o parte, consultarea frecventă a documentelor rare şi vechi trebuie limitată în vederea protejării acestora, iar pe de altă parte, deplasarea la Ipoteşti, ca şi deplasarea spre alte fonduri de documente şi carte, a devenit dificilă în condiţiile pandemiei”, susţin oficialii Memorialului Ipoteşti, potrivit Agerpres.

Punerea în circulaţie a acestor documente a început în luna octombrie şi este rezultatul muncii unei echipe de specialişti ai unităţii aflate în subordinea Consiliului Judeţean. Liliana Grecu s-a ocupat cu scanarea şi prelucrarea documentelor, Mihaela Aniţului, de descifrarea şi transcrierea documentelor, menţinând ortografia originală a textelor iar managerul Ala Sainenco, de comentarea şi reconstituirea contextului socio-cultural al documentului.

„Corespondenţă, fotografii, cărţi poştale, acte şi documente, manuscrise, note, însemnări, carte rară şi publicaţii de epocă, tot ce formează Fondul Documentar Ipoteşti, va fi pus, treptat, la dispoziţia publicului larg. Toate aceste piese reconstituie o epocă şi întregesc documentar biografia lui Mihai Eminescu, readuc în prim plan personalităţi şi evenimente care, într-un fel sau altul, au avut atingere cu poetul. Unele dintre documente au fost publicate anterior, integral sau fragmentar, altele sunt inedite. Printre acestea, cititorul va recunoaşte sursa de inspiraţie pentru unele studii biografice, va avea surpriza unor informaţii sau imagini noi, va putea descoperi caligrafia delicată sau exprimarea reverenţioasă specifică secolului XIX”, se mai precizează în comunicatul instituției de cultură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.