O copie a manuscrisului poate fi văzută în Aula Magna FOTO Biblioteca Batthyaneum

Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia continuă demersurile pentru înscrierea faimosului manuscris medieval Codex Aureus în Patrimoniul Mondial UNESCO, informează adevarul.ro.

Reprezentantul bibliotecii, Cristian Mladin, a anunţat, joi, în cadrul unei eveniment organizat cu prilejul „Zilei Porţilor Deschise”, că demersul ar putea fi finalizat în primăvara anului 2023.

Inițiativa aparține unui profesor din Trier – Germania, care a lansat în urmă cu mai bine de un an un proiect intitulat „Memoria lumii” prin care toate cele nouă codice existente să intre pe lista UNESCO.

Codex Aureus, partea de la biblioteca din Alba Iulia, are 111 foi, este scris cu cerneală de aur şi se află depozitat în camera intitulată Tezaur, o încăpere blindată, fiind păstrat în condiţii speciale şi verificat periodic din punct de vedere al conservării sale.

Manuscrisul latin a fost realizat din porunca împăratului Carol cel Mare (742-814). În anul 806 împăratul, încheind expediţiile militare de cucerire, s-a dedicat proiectelor culturale, ajutat de mari intelectuali ai epocii. Textul manuscrisului are 237 de foi şi reprezintă Tetraevanghelul, adică evangheliile lui Matei, Marcu, Luca şi Ioan din Noul Testament.Manuscrisul are 111 foi scrise cu cerneală de aur FOTO Biblioteca BatthyaneumManuscrisul latin a fost realizat din porunca împăratului Carol cel Mare (742-814). În anul 806 împăratul, încheind expediţiile militare de cucerire, s-a dedicat proiectelor culturale, ajutat de mari intelectuali ai epocii. Textul manuscrisului are 237 de foi şi reprezintă Tetraevanghelul, adică evangheliile lui Matei, Marcu, Luca şi Ioan din Noul Testament.Manuscrisul are 111 foi scrise cu cerneală de aur FOTO Biblioteca BatthyaneumManuscrisul are 111 foi scrise cu cerneală de aur FOTO Biblioteca Batthyaneum

Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia, filială a Bibliotecii Naţionale, deţine prima parte a Tetraevanghelului (respectiv evangheliile lui Matei şi Marcu), cealaltă parte cu evangheliile lui Luca şi Ioan (124 foi) se află în proprietatea Bibliotecii Apostolice Vaticane din Roma. Coperţile 1 şi 4, lucrate în plăcuţe de fildeş, se află la Londra şi Roma.

Specialiştii consideră că manuscrisul s-a executat la curtea împăratului Carol cel Mare la Aachen, prin anul 810 şi donat apoi mănăstirii din Lorsch, pe la 820. Valoarea lui adevărată constă nu atât în textele biblice, care se mai găsesc şi în alte manuscrise, ci în bogata decorare a manuscrisului cu miniaturi, iniţiale şi chenare de o execuţie remarcabilă. Cu toate că manuscrisul are în ansamblu o unitate, totuşi prima parte, care se află la Alba Iulia, este mai bogat ornamentată, are compoziţii originale de o mare prospeţime.

Citește și: Tehnologia ne-a promis dezvoltarea, dar niciodată pacea sau fericirea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.