Primul cetățean român care a murit de coronavirus este o femeie din Maramureș, în vârstă de 80 de ani, care a contractat virusul în Italia, unde a și decedat. Femeia este din Borşa, judeţul Maramureş, și a fost adusă în ţară de membrii familiei, alături de sora sa, de asemenea decedată, fără ştirea autorităţilor române. Cele două au fost înmormântate fără preot.

Astăzi, primarul orașului Borşa, Sorin Timiş, a declarat că transportul avea acte perfect legale obţinute de la statul italian, care au permis să fie duse sicriele sigilate până în Borşa.

„Familia femeii de 80 de ani din Borşa, care a decedat în Italia confirmată cu coronavirus, a decis să aducă în ţară, pe cont propriu, sicriul cu trupul neînsufleţit al acesteia şi al surorii sale de 75 de ani, pe care a îngrijito. Cele două sicrie au ajuns joi la Borşa, aduse de o firmă de transport de pompe funebre din comună, iar femeile au fost îngropate în cimitir fără preot. Transportul avea acte perfect legale obţinute de la statul italian, care au permis să fie duse sicriele sigilate până în Borşa. Autorităţile române nu au ştiut nimic despre aducerea acestor sicrie în ţară”, a spus Timiş.

Potrivit acestuia, principalul vinovat în acest caz este statul italian care nu ar fi trebuit să aprobe repatrierea celor două sicrie în România Poliţiştii de frontieră au permis intrarea transportului mortuar în ţară Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Maramureş, Dan Bucă, a declarat, la rândul său corespondentului Mediafax că transportul mortuar a ajuns, joi, în punctul de frontieră de la Petea şi i s-a permis intrarea în ţară în condiţiile în care toate actele emise de autorităţile italiene – autorizaţii şi paşapoartele mortuare, avize de transport şi identificare, erau în ordine.

„Maşina cu cele două sicrie sigilate a fost însoţită de poliţie şi jandarmi până la Borşa. Nimeni nu a ştiu nimic despre acel transport, nicio autoritate, nici DSP, nici Prefectura, familia a fost cea care a decis să aducă sicriele în ţară pe cont propriu cu o firmă de pompe funebre din Borşa, fără să anunţe pe nimeni”, a spus Bucă. Acesta a precizat că maşina respectivă de transport mortuar a fost dezinfectată iar şoferul a intrat în carantină pentru o perioadă de 14 zile. „Înhumarea a fost fără preot şi cu un singur membru de familie prezent. Tot ce s-a folosit la cimitir în procesul de înhumare, cazmale, frânghii, a rămas în groapă”, a precizat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Maramureş.

MAE a anunţat pe 14 martie că un român a murit din cauza Covid-19 Ministerul Afacerilor Externe a anunţat în 14 martie că un român aflat în Italia a murit din cauza Covid-19. Primarul orașului Borşa, judeţul Maramureş, Sorin Timiş, a declarat tot atunci pentru MEDIAFAX că femeia moartă din Italia de coronovirus avea 80 de ani. Femeia se afla în Italia pentru a-şi îngriji sora în vârstă de 75 de ani, care suferă de o boală incurabilă. „Sora ei a murit cu două zile înainte de cancer, iar ea a murit la spitalul din Monza, regiunea Lombardia”, a spus Sorin Timiş. Sorin Timiş anunţa pe pagina sa de Facebook că femeia de 80 de ani şi sora ei, nu vor fi aduse în ţară, deoarece statul român nu permite în acest moment repatrierea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.