Andrei Marga face presiuni asupra studenţilor şi asupra liderilor de sindicat din instituţie, conform unor surse din apropierea Universităţii Babeş-Bolyai. Rectorul îi sileşte pe studenţi şi doctoranzi să facă mitinguri studenţeşti împotriva guvernului şi în special împotriva legii învăţământului.

"La sfarsitul saptamanii trecute Andrei Marga, eternul nostru rector, a inceput sa faca presiuni personale penibile asupra reprezentantilor studentilor din conducerea UBB, respectiv asupra liderilor de sindicat din institutie, ca acestia sa "initieze" o ampla manifestatie impotriva guvernului, dar mai ales impotriva adoptarii legii invatamantului.

Asadar, in zilele urmatoare, miercuri sau joi, va avea loc un miting de protest "studentesc". "Prezenta este obligatorie" – s-a comunicat doctoranzilor", susţin surse din interiorul universităţii.

După cum se ştie prea bine, Andrei Ciubuc, prefectul studenţilor este "mână în mână" cu Andrei Marga şi este tot timpul pornit să laude orice acţiune a rectorului direct în "partea dorsală". Aşa că presiunea pe care acesta o facă asupra studenţilor este minoră, însă nu putem înţelege doctoranzii ce vină au. Andrei Ciubuc se descrie ca fiind în "staff-ul" universităţii, aşa că pentru a rămâne aici trebuie să se supună visului "magnificului."

 

Cu frica-n madular

Andrei Marga are frica-n vene pentru că după noua lege a educaţiei are "asigurată" pensionarea începând cu anul viitor universitar şi nu va mai putea nici măcar preda la nicio universitate conform noii legi ai învăţământului. Cei care ar fi împotriva lui Marga ar fi cei de la Facultatea de  Ştiinţe Politice şi cei de la Facultatea de Litere, dar nici secţia maghiară din interiorul UBB nu ar fi tare de acord cu conducătorul suprem.

"El Magnifico" a ajuns să se certe pe toate gardurile ca un umil birjar cu legea educaţiei, fiind singura lui speranţă de supravieţuire în lumea în care îi asigură supravieţuirea. După ce v-am anunţat că Marga a fost respins de la cercetare de către Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior(CNCSIS), acesta este în picaj liber. Poate ar fi putut mânca o pâine măcar din cercetare, acum s-ar părea că nu va prinde niciun leu din banii publici. Un alt element important în procesul căderii rectorului Marga, reporterii Gazetei de Cluj v-au anunţat că Andrei Marga ar fi urmărit penal, conform decanului Facultăţii de Istorie şi Filozofie, Ovidiu Ghitta.
Vom reveni cu amănunte despre acest tânăr revoluţionar pe numele său Andrei Marga, "organizator de mitinguri studenţeşti".

Tiberiu Hrihorciuc

3 COMENTARII

  1. Pai omul cunoaste invatamantul si stie ce repercursiuni o sa aiba legea. ce jurnalisti. Doamne ce jurnalisti. Oare n-ar putea face nimeni presiuni ca sa va inchida ziarul?

  2. Mai Hrihorciuc,un moldovean ucrainizat ca tine ar trebui pus in locul lui Margarina ca si-asa Clujul este plin de moldoveni puturosi si prosti, gen Apostu,Boc,Tise, etc.

  3. asta sufera..e frustrat !!! daca ar fi un om destept asa cum lasa impresia,ar stii ca lucrurile bune se fac in liniste,cu calm si tenacitate nu cu agitatie si ura…Marga ii vrea scaunelul lui Bocutz:))

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.