Marinela Marc este un nume de notorietate pentru clujeni, intrând în atenția publicului prin diversele proiecte inovatoare, precum cititul în palmele elevilor sau vacanțele în Tenerife. Ea este implicată în politică de aproape două decenii, fiind membră PDL, iar mai apoi, după fuziune, PNL. În ultimii patru ani a ocupat poziția de Inspector Școlar General al județului Cluj, iar în timpul liber este și consilier județean din partea liberalilor, funcție pe care o are din 2016 și pe care a mai deținut-o între 2008 și 2012. Înainte de a conduce Inspectoratul, ea a fost director al Colegiului de Servicii în Turism „Napoca”, post pe care l-a avut din 2012. 

Cu toate acestea, Marinela Marc nu a uitat însă de unde a pornit, și mai important, nu și-a uitat familia. Ea este rudă cu Leon Lung – patronul Leon Events SRL – mama acestuia, Melania Lung, fiind nașa de nuntă a Marinelei Marc. Această legătură ne-a fost confirmată chiar de către Leon.

Leon Events SRL este o firmă de catering, înființată acum zece ani, în 2014, care a avut timp de trei ani cifra de afaceri zero și care până în 2019 a pierdut bani constant. Anul în care a intrat pe profit coincide cu momentul în care a început să închirieze cantina Colegiului de Servicii în Turism Napoca, care, la acea vreme, era încă condus de Marinela Marc. În acest spațiu, închiriat cu doar 8.300 de lei pe lună, Leon Events organizează diverse evenimente private, precum nunți sau botezuri. După cum spun chiar ei pe site-ul oficial, sala are o capacitate de 400 de oameni și se extinde pe două etaje.

În 2020, anul în care Marinela Marc a devenit Inspector Școlar General, printr-o altă coincidență, Leon Events SRL a câștigat primul său contract public. Prin achiziție directă, adică fără licitație, a încheiat un contract pentru proiectul „O Masă Caldă” de 27.500 de euro, iar școala care a inițiat această achiziție este același Colegiu de Servicii în Turism Napoca. 

Abonamentul la bani publici dedicat firmei Leon Events constă în prepararea de mâncare pentru elevi, astfel încât majoritatea licitațiilor câștigate provin din două proiecte naționale: „O Masă Caldă” și succesorul acesteia, „Masă Sănătoasă”. În ambele proiecte, prețul maxim pentru o masă este de 15 lei, unde este inclus și transportul. Conform regulamentelor, școlile care participă în aceste proiecte sunt alese la nivel local, de către Inspectoratele Școlare Județene, deci în Cluj de către Marinela Marc.

Începând cu acest an, Ministerul Educație a decis să extindă programul „Masă Sănătoasă”, astfel încât, dacă până acum participau doar 450 de școli la nivel național, din 2024 vor participa peste 1200 de unități de învățământ. Dintre acestea, 50 de află în județul Cluj, iar patru sunt din Cluj-Napoca: Școala Gimnazială „Emil Isac”, Colegiul de Servicii în Turism „Napoca”, Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” și Școala Gimnazială „Traian Dârjan”.

Din anul în care Marinela Marc a ajuns Inspector Școlar General, Leon Events SRL a reușit să câștige contracte cu mai multe școli din județ, iar cifra de afaceri a firmei a crescut exponențial. Dacă în 2019 compania avea un profit de puțin peste 10.000 euro, anul trecut a avut unul de aproape un milion de euro. Prin 14 licitații, a câștigat contracte de peste 13 milioane de lei de la cinci școli:

Liceul Tehnologic „Vlădeasa” Huedin – două contracte – 1.756.678 lei

Liceul Teoretic „Gelu Voievod” Gilău – patru contracte – 5.655.692 lei

Colegiul de Servicii în Turism „Napoca” – cinci contracte – 2.122.373 lei

Școala Gimnazială „Emil Isac” – două contracte – 2.089.784 lei

Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” Cluj-Napoca – un contract – 1.478.191 lei

În prezent, conform contractelor câștigate, Leon Events trebuie să asigure o masă pe zi pentru 3100 de elevi, iar firma reușește să prepare mâncarea, și unde este cazul și să o livreze, cu un număr mediu de șapte angajați. Gazeta de Cluj a mai scris despre sandwich-urile pe care firma le livrează copiilor: în 2022, elevii liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu” primeau sandwich-uri în loc de o masă caldă, iar în luna martie spuneam cum calitatea acestora lasă de dorit.

Însă, Leon Events SRL mai are șase contracte mai mici, de doar câteva mii de euro, cu Grădiniță cu Program Prelungit Degețica. Acestea, semnate toate în 2024, se adună la aproape 32.000 de euro și cer livrarea de produse alimentare pentru prepararea hranei pentru 400 de copii pe zi.

De pe site-ul grupului, leonevents.ro, aflăm mai multe despre afacerile lui Leon Lung. Pe lângă cantina școlară transformată în sală de nunți, mai are o a doua locație, aproape de Huedin, care împarte curtea cu restaurantul deținut de mama sa.

Grupul mai are un proiect în desfășurare, numit Leon Kids, prin care, conform prezentării oficiale, ei oferă copiilor „opțiuni alimentare sănătoase și echilibrate, fără a compromite gustul și plăcerea mâncării”. Prin acesta, ei vând preparate proprii elevilor în incinta școlii, precum sandwich-uri și produse de patiserie. Un alt proiect, care nu este încă lansat, este Leon Construct. 

Leon Pan SRL, fosta Leon Bakery, o altă firmă deținută de Leon Lung, este specializată pe produse de patiserie. Și cu această afacere reușește să ajungă la bani publici: pe lângă mai multe licitații mici, de doar câteva sute de euro cu mai multe școli și grădinițe, la începutul anului 2023 a încheiat un contract de peste 350.000 de lei cu Spitalului de Boli Psihice Cronice Borșa. Încă o coincidență face că acesta se află în subordinea Consiliului Județean Cluj, unde Marinela Marc este membră în Comisia de sănătate și asistență socială.

Marinela Marc a mai intrat recent în atenția publicului, când, la începutul anului, Inspectoratul Școlar Cluj a prezentat un aparat de citit în palmă, care ar fi ajutat elevii să își aleagă o meserie. Conform G4Media, inventatorul acestui aparat este Dumitru Grigore, preot și membru al organizației Tracia Unită. În urma acestui eveniment, USR i-a cerut demisia din funcție.

Am încercat să o contactăm pe Marinela Marc pentru a ne da un punct de vedere, dar nu a răspuns. În schimb Leon Lung ne-a răspuns imediat și ne-a explicat că firma lui are mai mult de șapte angajații, dar care sunt cu contracte scurte. De asemenea, ne-a spus că în mod real, Leon Events pregătește mâncarea pentru aproximativ 2200 de elevi, care sunt prezenți într-o zi, și nu 3100, câți sunt înscriși în școlile cu care au contract.

Andrei Boloș

5 COMENTARII

    • E doamna Todea director,
      O fi cumva soția dl Anghel Todea, actualul director de la Colegiul Napoca ?
      Mamă ce coincidențe!
      Mai cercetați, domnilor… multe se leaga de Marinela Marc, cea blândă și buna, “fără de păcat”, dar care știe și a învățat sa “lucreze” prin oamenii ei – o șatra de mafioți !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.