Marius Balo, profesorul clujean care a fost închis în China timp de 8 ani, a declarat că își dorește să pornească într-un perelinaj prin țară cu un un traseu de 2.922 de kilometri pentru fiecre zi petrecută după gratii.
„Iubiții mei,
Sunt acasă de exact o lună de zile. A fost, fără îndoială, cea mai frumoasă lună din viața mea. E un vis pe care îl trăiesc, un vis pe care l-am tot visat timp de 8 ani de zile… și de fiecare dată trebuia să îl ascund sub pernă pentru că nu era încă vremea lui. Rupeam un colțișor din suflet, îl înveleam frumos în el ca într-o batistuță parfumată și îl puneam sub cap la păstrare. Va veni și timpul tău, îi spuneam cu suspinul acela tainic pe care îl are copilașul atunci când nu poate să aibă ciocolata mult râvnită. Nu o poate avea însă nici nu renunță: o învelește frumos în mantaua pericardului și o pune la păstrare, spunându-și cu credința deplină a unui suflet de copil: Va veni și ziua ta!
Iar ziua vine. Și pentru el și pentru mine. Și pentru tine. Vine ziua mult visată. Acesta e cel mai greu lucru de acceptat în acel loc, în adâncul de departe… faptul că nu ai încotro decât să ai răbdare și când te saturi să mai ai una și încă una până ajungi să îți strângi saci de răbdări. Iar atunci când sacii s-au umplut, să o iei pe fiecare în parte și să o prăjești. Rezultatul: răbdări prăjite. Aperitiv, fel principal și desert!
Hrănindu-te însă cu răbdare zi de zi, indiferent că îți place sau nu, indiferent că ai mâncat același lucru și ieri și săptămâna trecută și săptămâna viitoare, ajungi să înțelegi că sub gustul acela amar și rânced ea e de fapt hrănitoare. Îți hrănește neliniștea, îngrijorarea, stresul, agitația, starea aceea în care nu ai stare… însă cel mai important dar pe care ți-l oferă răbdarea este încredințarea aceea aproape imperceptibilă, certitudinea că totul se întâmplă cu un scop. Cum funcționează toată chestia? Habar n-am! Însă funcționează, funcționează cu precizie dumnezeiască.
Asta trăiesc acum, în fiecare zi, acel scop. Privesc în urmă la cei opt ani petrecuți acolo și nu pot să nu îmi amintesc care a fost motivul pentru care am plecat eu de fapt din România. Am plecat pentru că vroiam să fiu LIBER, liber să fac ce vreau eu. Însă e asta oare libertatea? Să faci ce vrei tu, doar ce vrei tu, fără opreliști și fără limite?
Imaginează-ți coarda unei viori. O desfaci de pe melc, de pe gât și căluș și o așezi pe masă. E LIBERĂ, însă arată neputincios și chiar e absolut nefolositoare. Poți cel mult să legi o mătură cu ea. Însă ia atașeaz-o din nou de cordar și apoi, răsucind din chei, pune tensiune pe ea. Încet, încet, adu-o acolo unde a fost menită să fie, acolo unde Domnul a rânduit-o, în acel punct în care o simplă atingere din arcuș o face să plângă cu un asemenea dor că auzindu-o pur și simplu te topești de dorul ei.
Oare când ai ELIBERAT-o? Când ai așezat-o neputincioasă pe masă sau când i-ai arătat că poate fi nu doar mătură, poate fi și bici. E important și vrednic lucru să măturăm, nu se poate fără… însă îi insultăm pe semenii noștri și pe Dumnezeu dacă noi alegem să măturăm atunci când știm să și cântăm.
Asta am făcut eu, l-am insultat pe Dumnezeu încercând să fug de El și să fiu mătură… și mătură am fost. Au spălat pe jos cu mine, 8 ani de zile, cum au vrut ei. Am învățat mirosurile tuturor necurățiilor pentru că le-am măturat pe toate. Dumnezeu nu pedepsește, noi ne pedepsim singuri. Se spune că la final vor exista doar două categorii de oameni: cei care îi vor spune lui Dumnezeu „Doamne, fie voia Ta!” și cei cărora Dumnezeu până la urmă le va spune „Fiule, fie voia ta!”
De aceea spun, iubiții mei, că această lună a fost cea mai frumoasă lună din viața mea. Pentru că am pus-o în mâinile lui Dumnezeu și când faci acest lucru devii un instrument care citește o partitură, partitura nu a ta ci a lui Dumnezeu. Unde va duce? Nu știu, însă trăiesc în fiecare zi entuziasmul unei perspective veșnic ascendente, asemeni copilașului care se trezește dimineața știind că astăzi, astăzi e în sfârșit ziua în care va merge în excursie.
Privind înspre următoarea lună care stă să înceapă, două task’uri, două lucruri îl rog pe bunul Dumnezeu să mă ajute să realizez. Primul e un vis al meu, am visat de acolo în ultimii ani, ca odată ajuns acasă să plec într-un pelerinaj, o alergare duhovnicească mai degrabă. Am fost țintuit în valea plângerii 2922 de zile și vreau să alerg un traseu de 2922 de kilometri, un kilometru pentru fiecare zi petrecuta în acel loc. Va dura, cu ajutorul Lui, 100 de zile acest maraton duhovnicesc, cu planul de a străbate 30 de kilometri în fiecare zi. Traseul, pe care l-am stabilit împreună cu Dl Leontin Iuhaș, președintele Fundației Doina Cornea, va include vizitarea închisorilor unde au pătimit foștii deținuți politici, iar unde închisorile nu mai sunt, a monumentelor comemorative închinate lor. Pe traseu, trecând prin metropole, orășele și sătuce, vreau să îmbrățișez fiecare suflet care îmi va ieși înainte și să ascult necazurile tuturor celor care vor dori să îmi vorbească. Necazurile mele le-ați tot auzit de ani de zile, acum vreau sa le aflu și eu pe ale Dumneavoastră… pentru că doar așa, impărtășindu-ne necazurile unii altora, vom putea ajunge sa ne împărtășim și bucuriile.
Voi reveni cu detalii pe măsură ce momentul pelerinajului se va apropia. Acum însă, în următoarele două-trei săptămâni trebuie să-mi rezolv o problemă existențială dacă pot să îi spun așa, care să îmi aducă liniștea sufletească de care voi avea nevoie în acel pelerinaj. Trebuie să îmi găsesc și să îmi cumpăr un mic apartament, un loc căruia să îi pot spune al meu, cât de mic, însă care să îmi servească drept „base camp” odată pornit să escaladez cei 2922 de kilometri. Unchiul meu a fost nevoit să vândă casa care mi-a rămas moștenire de la părinții mei și folosind o parte din acei bani, să achite amenda care mi-a fost dată de judecătorul chinez (fără de care nu aș fi fost în măsură să cer să fiu transferat în România) și mai apoi să plătească avocații care s-au zbătut pentru mine de aici de la Cluj. Au mai rămas niște bani, mulțumesc lui Dumnezeu că nu s-a dus tot… pe care vreau să îi folosesc pentru a achiziționa un mic apartament. Decât să merg la o agenție imobiliară, am zis să apelez la Dumneavoastră și să vă rog să îmi dați de știre dacă știți sau veți afla cumva de vreun apartament (nu contează că e mic, să fie curat) care se dorește a fi vândut în Cluj-Naooca. Cel mai ușor puteți da de mine pe Facebook. Vă mulțumesc și îl rog pe bunul Dumnezeu, din acest suflet nevrednic de păcătos, să vă răsplătească cu binecuvântări cerești pentru ajutor.
Sper și îl rog pe El să ne ajute la cât mai mulți să ne întâlnim pe cale în decursul celor 100 de zile de alergare duhovnicească și împreună să îi dăm slavă și mulțumire pentru toate Lui, în mâna căruia suntem fiecare o vioară preaiubită, indiferent dacă alegem noi să fim o mătură”, a trnasmis Marius Balo.
