Mărţişorul aniversează 55 de ani de activitate

Ansamblul folcloric studenţesc „Mărţişorul” ocupă o pagină importantă în istoria artei

populare coregrafice şi interpretative din România.

Înfiinţat în luna martie a anului 1957, de unde şi numele de „Mărţişorul”, acest

ansamblu „a luat naştere nu dintr-o decizie oficială(…), ci firesc, ca orice faptă bună”, spune

în una din cărţile sale despre „Mărţişorul”, directorul fondator Laurenţiu Hodorog, care este şi

primul director al Casei de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca.

Începutul „Mărţişorului” a fost într-o sală a Casei Universitarilor, dar din 1960 odată

cu darea în folosinţă a Casei de Cultură a Studenţilor, acesta devine primul „copil” al acestui

loc destinat studenţilor, şi marchează începutul unui parcurs de excepţie concretizat astăzi în

55 de ani de dăruire, pasiune, muncă a numeroase generaţii de studenţi care au dus folclorul

românesc pe toate meridianele lumii.

„Steaua norocoasă,” cum îl numeşte Laurenţiu Hodorog pe proaspătul student

Dumitru Fărcaş, apare în anul 1961 când acesta devine membru al orchestrei, moment de la

care ansamblul va cunoaşte un succes grandios şi va deveni un nume tot mai sonor în rândurile

ansamblurilor din ţară.

Din anul 1983 dirijorul orchestrei este numit Dorel Rohian, care este dirijor şi în

prezent, iar Maestrul Dumitru Fărcaş este numit director artistic. La cârma dansatorilor din

anul 1985 şi până în prezent se află coregraful Ioan Cocian.

Graţie exigenţei şi profesionalismului lor, cei trei mentori au transmis mărţişorenilor

pasiunea pentru frumuseţea şi măiestria artistică în interpretarea folclorului românesc autentic.

Repertoriul spectacolelor muzicale şi coregrafice pătrează zestrea de cântece, jocuri, piese

muzicale, tablouri coregrafice, ce a garantat timp de peste jumătate de secol prestigiul

ansamblului.

Prin spectacolele sale „Mărţişorul” contribuie şi pe mai departe la conservarea

şi valorificarea tradiţiei folclorice româneşti, şi astăzi ca şi de-a lungul celor 55 de ani de

activitate, studenţii din centrul universitar clujean îşi împletesc destinele cu puternicele

rădăcini ale neamului nostru.

Întâlnirea generaţiilor care formează marea familie a „Mărţişorului” va avea

loc sâmbătă, 21 aprilie 2012, de la ora 18.00, în sala de spectacol a Casei de Cultură

a Studenţilor, întâlnire marcată printr-un spectatol aniversar la care vor participa

mărţişorenii dansatori, soliştii vocali şi soliştii instrumentişti, care după ani şi ani se

reîntorc la Casă de pe meleagurile unde viaţa şi destinele i-a purtat.

Vă aşteptăm cu drag, dragi studenţi şi clujeni să fiţi părtaşi la bucuria acestei mari

sărbători a „Mărţişorului”.

Intrarea este liberă.

DIRECTOR

ADAM LASZLO LUKACS

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.