Masacrul prizonierilor germani şi români la Bălţi, din vara-toamna anului 1944

Soarta militarilor germani şi români decedaţi în lagărele sovietice de prizonieri rămâne în continuare un secret. Atâta timp cât ruşii nu vor face publice materialele documentare este dificil să aflăm numele celor morţi în detenţie şi locul unde au fost înmormântaţi. Cazul prizonierilor decedaţi în lagărul nr. 33 al NKVD din Bălţi în anul 1944 este unul elocvent. Publicăm primele investigaţii din care rezultă că în acel lagăr a avut loc un adevărat masacru. Despre lagărul de prizonieri de pe malul râului Răut de la Bălţi s-a scris în deosebi în ultimii ani. Altfel nici nu se putea întrucât acest subiect, până la destrămarea URSS, a fost secret de stat. Cu regret, el mai continuă să rămână informaţie clasificată şi în statul independent Republica Moldova.

ÎN MEMORIA OAMENILOR

Locuitorii în vârstă din Bălţi îşi amintesc despre un teritoriu situat în partea de nord-est a oraşului, care era înconjurat cu sârmă ghimpată. Acolo, în anul 1944, au fost ţinuţi mii şi mii de prizonieri. Erau militari ai armatei germane, ai celei române şi ai armatelor din ţările aliate capturaţi în urma ofensivei sovieticilor din iarna-primăvara anului 1944, îndeosebi după operaţiunea Iaşi-Chişinău.

Unii dintre povestitori au fost acolo pentru a-şi vedea părinţii, fraţii, rudele etc. De exemplu, Maria Furtună din satul Hiliuţi, raionul Râşcani, i-a povestit fiului său, istoricului Alexandru Furtună, că a fost la Bălţi, împreună cu cumnata şi cei trei copii ai acesteia, pentru ca ultima să-şi vadă soţul, iar copiii tatăl, un militar al Armatei Române făcut prizonier de sovietici. Acolo l-a văzut pentru ultima dată. Gheorghe Blajin din comuna Pererâta, judeţul Hotin, a fost arestat de NKVD în vara anului 1944. În timpul administraţiei româneşti (1941-1944), Blajin a fost jandarm agricol. Soţia l-a văzut în lagărul de la Bălţi. Când a venit a doua oară, el nu mai era acolo. Alţii au mărturisit că, întorcându-se seara de pe deal, au aruncat porumb peste gard pentru ca prizonierii să-şi potolească măcar un pic foamea. Câţiva dintre cei capturaţi au reuşi să evadeze şi au relatat despre viaţa din lagăr.

Se mai spune că lagărul a dispărut ca printr-un mister, iar numărul celor care s-au prăpădit acolo prin executare directă sau prin înfometare, boli etc. este de ordinul miilor sau chiar a zecilor de mii. După 1990, unele mărturii au fost publicate în ziarul „Curierul de Nord“, a fost identificat locul fostului lagăr al groazei şi a fost ridicată o troiţă în memoria celor morţi.

Povestirile care circulă în formă orală ocupă un loc important în istoriografie, însă probele documentare sunt mai credibile. Până mai ieri, nimeni nu a văzut vreun document. Nu se cunoaşte când şi unde au fost executaţi prizonierii şi unde au fost înmormântaţi cei decedaţi. În lipsa acestor dovezi, cele petrecute la Bălţi în 1944 rămân în continuare un mister.

Un proces-verbal, întocmit în 1949 de o comisie sovietică specială, găsit de noi, dezleagă parţial această enigmă. Documentul, calificat ca fiind unul strict secret, probează că la Bălţi, în vara-toamna anului 1944 a avut loc un masacru.

LAGĂRELE DE LA BĂLŢI

Pentru a stabili numărul de lagăre de prizonieri de la Bălţi, este binevenită o retrospectivă. Se ştie că aici, în toamna anului 1944, a fost înfiinţat lagărul nr. 103 şi spitalul militar special nr. 3376 pentru prizonieri, fapt despre care am scris de curând (a se vedea „Adevărul“ Moldova din 1 august, 15 august şi 29 august 2013). Lagărul de prizonieri nr. 103 a funcţionat un an de zile (1944-1945), iar spitalul militar special nr. 3376 – până la finele anului 1948. Până la organizarea acestor instituţii, la Bălţi a funcţionat un alt lagăr de prizonieri, cu numărul de identificare 33, care a staţionat la Bălţi între 16 iulie şi 10 octombrie 1944.

Timp de un an, cât a funcţionat lagărul nr. 103, şi în cei patru ani cât a activat spitalul militar special nr. 3376, în cele două structuri au decedat 106 şi, respectiv, 216 prizonieri. Pentru fiecare dintre aceste două unităţi militare au fost instituite cimitire separate. Acestea au fost amplasate în localitatea Pământeni, la circa 400 de metri de oraşul Bălţi, cu specificarea: în zona cimitirului evreiesc. FOTO Planul cimitirului lagărului de prizonieri nr. 103 de la Bălţi, în care au fost identificate cele 71 de gropi comune cu 2.361 de prizonieri.

CE SOLICITA MOSCOVA?

Despre aceste cimitire s-ar fi uitat, dacă o directivă a Direcţiei Principale pentru Prizonierii de Război şi Internaţi a Ministerului Afacerilor Interne al URSS, din 28 mai 1949, nu ar fi obligat ministerele de Interne ale republicilor unionale să inventarieze şi să aducă în ordine locurile unde au fost înmormântaţi prizonieri.

Drept motiv pentru inspectarea cimitirelor a fost invocat faptul că în acel an urmau să fie închise cele mai multe lagăre ale prizonierilor, iar militarii deţinuţi în ele – să fie repatriaţi în ţările de provenienţă. Potrivit depeşei, inspecţia trebuia să cuprindă atât cimitirele funcţionale, cât şi cele închise.

Ordinul atrăgea atenţia asupra faptului că îngrijirea mormintelor prizonierilor de război este prevăzută de o convenţie internaţională şi se poate întâmpla ca organele de stat ale URSS să accepte inspectarea unor cimitire de către reprezentanţii ţărilor străine (amintim că URSS nu semnase Convenţia de la Geneva din 1929 privind statutul prizonierilor). La finalul documentului, Moscova solicita un raport detaliat asupra stării cimitirelor, la care trebuia să fie anexate: o copie după actul organelor locale prin care a fost atribuit terenul pentru cimitir; o schemă a cimitirului; o descriere amănunţită a amplasării acestuia; lista prizonierilor decedaţi şi înmormântaţi, cu indicarea numărului mormântului şi a parcelei; actul de închidere a cimitirului şi de transmitere pentru pază organelor locale.

Executând ordinul, la 17 iunie 1949, o comisie specială a MAI a RSSM, din care făceau parte preşedintele – maiorul Videaşev şi membrii: locotenent-colonelul Strunin, maiorul Kudiukin, locotenentul Saltâkov, locotenentul Gavriusev şi tovarăşul Totoc, directorul Arhivei revoluţiei socialiste, au inspectat cimitirele de la Bălţi. Ca rezultat, a fost redactat un proces-verbal prin care Moscova a fost informată că cimitirele, care la acea dată se aflau în paragină, au fost aduse în ordine şi transmise pentru pază organelor locale ale miliţiei (vedeţi originalul şi traducerea).

2.361 DE PRIZONIERI MASACRAŢI LA BĂLŢI

În acel raport se mai preciza că numărul prizonierilor înmormântaţi în cimitirul lagărului nr. 103 este de 2.323 de persoane (o altă informaţie trimisă mai târziu la Moscova arată cifra de 2.361 de persoane). Un plan al cimitirului ataşat la raport precizează că au fost identificate 71 de morminte, pe fiecare fiind indicat numărul de ordine şi numărul de oameni înhumaţi.

Pentru a fi mai explicit în ceea ce priveşte numărul mormintelor şi numărul celor înmormântaţi, arhitectul planului a plasat pe schema cimitirului, în partea stângă de sus, o inscripţie, de fapt, o precizare, în care spunea că numărătorul indică numărul mormântului, iar numitorul – numărul prizonierilor înhumaţi în el.

La o examinare atentă a numărului celor înmormântaţi în cele 71 de morminte, adunând cifrele, obţinem, într-adevăr, numărul de 2.361 de persoane. Or, cifra respectivă este de 20 de ori mai mare decât numărul consemnat în cărţile de deces ale lagărului nr. 103 (potrivit acestora, erau doar 106 prizonieri decedaţi). Planul nu specifică dacă cei 106 prizonieri decedaţi au fost incluşi în numărul total al celor îngropaţi. Moscova a luat act de raportul comisiei de la Chişinău, însă a fost nemulţumită de informaţia seacă prezentată şi, la 7 octombrie 1949, a dispus identificarea documentelor cu referire la acest cimitir.

O lună mai târziu, locţiitorul ministrului de interne al RSS Moldoveneşti, general-maiorul Orlov, a transmis la Moscova informaţia potrivit căreia numărul celor înmormântaţi în cimitirul lagărului nr. 103 a fost socotit de pe planul cimitirului care s-a păstrat. Observăm că cele mai multe înhumări au fost efectuate în mormintele cu numerele: 33 – 55 de prizonieri, 34 – 102, 38 – 82 de cadavre, nr. 50 – 133 şi nr. 51 – 98 de prizonieri.

Lagărul de lângă râul Răut a funcţionat 86 de zile, iar numerele mormintelor ar corespunde zilelor de funcţionare a lui în care a fost săpată groapa. Astfel, mormântul numărul 1 ar corespunde zilei de 16/17 iulie, nr. 2 – zilei de 17 iulie etc.

Faptul că prizonierii mureau ca muştele demonstrează şi următoarele: în mormintele cu nr. 33-39, care ar reprezenta o săptămână, au fost înmormântaţi 469 de prizonieri (în medie câte 67 de cadavre pe zi), iar în mormintele cu nr. 45-51, care la fel reprezintă o săptămână, au fost înmormântaţi alţi 525 de prizonieri (în medie câte 75 pe zi). În lagăr mureau în medie câte 27 de prizonieri pe zi.

Citeste mai mult: adev.ro/mwloby