Astazi, 3 decembrie 2014, incepand cu ora 16.00 în noua Sală Polivalentă din Cluj-Napoca va avea loc un meci de baschet în fotoliu rulant în cadrul căruia împreună cu sportivii cu dizabilităţi vor juca şi doi baschetbalişti de la U Mobitelco care pe tot parcursul meciului vor evolua în scaune cu rotile.

Meciul are loc in cadrul evenimentului „Fii fara prejudecati” organizat de catre o serie de institutii si ONG-uri clujene, printre care Austim Transilvania, Biroul pentru Studentii cu Dizabilitati din UBB, Asociatia PetJoy, Miscarea Studentilor Sportivi UBB, Scoala Speciala Transilvania, Fundatia Estuar, Asociatia Surzilor, Centrul Sfanta Maria, Liceul Pentru Deficienti de Auz, Napoca Proteus, Asociatia Nevazatorilor, Centrul Educational Raluca, Asociatia Positum.Determination.Resilience.Studio Dance Attitude, T Dance – Transilvania Dance Center, Asociatia Disonia.

Posturile de TVR 1 şi TVR Cluj organizează în data 3 decembrie 2014 două transmisii în direct de la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Emisiunea „SE ZICE CĂ…” (TVR1) va poposi la Cluj chiar de Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi şi împreună cu echipa emisiunii „FĂRĂ PREJUDECĂŢI” va transmite în direct între 17,10 şi 18,23 pe TVR 1 şi TVR Cluj un eveniment organizat şi produs în colaborare cu DGASPC Cluj. În cadrul transmisiunilor vor fi invitaţi mai mulţi artişti, dar şi persoane cu dizabilităţi cu realizări personale deosebite: Raluca, Mihai şi Bogdan, primii reporteri de televiziune cu sindrom Down din Europa, Eduard Novak, câştigătorul medaliei olimpice la Campionatul Paralimpic de la Londra, Vasile Stoica, bărbatul care a făcut turul Europei în scaun cu rotile  ş.a.

Scopul acestor transmisii este conştientizarea oamenlor şi în special a tinerilor asupra faptului că dizabilitatea nu înseamnă izolare socială şi că persoanele cu dizabilităţi pot să facă performanţă în diverse domenii. Pe parcursul evenimentului de la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, publicul va putea intra in dialog cu persoanele cu dizabilităţi şi va putea obţine autografe de la jucătorii de baschet în scaune cu rotile şi de la vedetele TVR.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.