Cei 21 de membri ai noului Guvern au depus, luni, 22 decembrie, la Palatul Cotroceni, jurământul de credinţă, în prezenţa şefului statului, a aproape 200 de parlamentari şi a judecătorilor Curţii Constituţionale.
La Palatul Cotroceni au fost prezenţi preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Mircea Geoană şi Roberta Anastase, precum şi numeroşi reprezentanţi ai PDL şi PSD, printre care Gheorghe Ştefan, Viorel Hrebenciuc, Anghel Iordănescu, Marian Oprişan, Gheorghe Flutur, Sulfina Barbu, Eugen Bejinariu, Cristian Boureanu.
De asemenea, au fost prezenţi judecătorii Curţii Constituţionale, în frunte cu preşedintele Ioan Vida, îmbrăcaţi în robe, precum şi mai mulţi consilieri prezidenţiali.
Primul care a depus jurământul a fost premierul Emil Boc.
După rostirea jurămintelor de credinţă şi a discursurilor, şeful statului i-a invitat pe cei prezenţi să ciocnească împreună cu el o cupă cu şampanie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.