Compania Mercedes va pierde active de 2 miliarde de euro după ce firma a anunțat că își suspendă activitatea din Rusia, iar statul rus a naționalizat activele.

Compania a afirmat în raportul său anual că războiul din Ucraina a creat o serie de riscuri, de la întreruperea producţiei la aprovizionarea cu piese şi energie sau chiar atacuri cibernetice. ”Aceste riscuri ar putea fi amplificate de potenţiala expropriere a activelor filialelor ruseşti”, a spus Mercedes-Benz.

Partidul de guvernământ al Rusiei, Rusia Unită, a declarat în această săptămână că o comisie guvernamentală a aprobat primul pas către naţionalizarea activelor firmelor deţinute în proporţie de peste 25% de străini proveniţi din ”state neprietenoase”.

Mercedes-Benz are o fabrică de maşini în oraşul Esipovo, la 40 km nord-vest de Moscova, cu peste 1.000 de angajaţi, care produce sedanuri şi SUV-uri clasa E. Acesta a fost deschisă în aprilie 2019, în prezenţa preşedintelui rus Vladimir Putin.

A fost prima fabrică în ultimii ani care a fost deschisă de un producător de automobile străin în Rusia, unde investiţiile în industria auto, care era în plină expansiune, au scăzut pe fondul sancţiunilor occidentale şi al unei economii stagnante. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.