A fi boier nu a fost, nu este si cu siguranta nu va fi un lucru simplu. Indiferent de bogatia materiala, de numarul proprietatilor detinute, de stilul aristocratic, de obiceiurile pretendentilor la acest titlu, la Cluj e la indemana oricui sa devina boier. Si chiar nu e nevoie de averi, mosii, bogatii sau titluri nobiliare. Trebuie sa incepem cu o masa boiereasca, asa cum doar BOIERUL poate sa ne ofere. Restaurantul „Boierul”, desigur.
Situat la confluenta strazilor Plopilor cu Calea Floresti, intr-un beci domnesc cu conotatii de data aceasta exclusiv pozitive, cu un aspect de han excelent compartimentat, Boierul ne asteapta cu o atmosfera calda. Lemnul de mesteacan imbinat cu piatra cioplita transilvana ne trimite peste veacuri la hanurile ardelenesti de odinioara. Dar calitatea ventilatiei si izolarea bucatariei de locul generos de luat masa ne reamintesc ca suntem in secolul 21. Asa ca nici urma de mirosuri straine nedorite, in afara miresmelor din farfuria noastra. Si le spun miresme pentru ca asa sunt. Sa fim mai expliciti.
Rasfat pentru prieteni si familie
Am inceput cu un platou ce tare ne-a mai tras cu ochiul: „Platoul Lenea Domnitei”, care credeam ca e usor, frugal si pe graba. Nici vorba! Vorbim doar despre mese boieresti, nu de niste gustari vegane din trei frunze si un sirop magenta. Aici se mananca romaneste, cu aperitiv si trei feluri, cu palinca ardeleneasca si vinuri bune moldovenesti direct din crama boierului. Platoul are tot ce vrei si ii intelegem astfel Lenea Domnitei, lene care te ia usor dupa ce imbini ostaseste miresmele si le asesonezi asa, ca la inceput, cu o tuiculita tare de pruna.
Acum ca pofta a fost deschisa, nu mai ai cum sa te opresti. Continui cu o supa calda si crede-ne, orice alegi, e o alegere buna: ca e crema din ciuperci din padurile Apusenilor, ca e crema de rosii de Jucu cu branza de burduf, sau ca e clasica fasole cu slaninuta crocanta, nu te mai poti opri. Gata! Comanzi vinul cel mai bun si incepi sa savurezi una din cele mai frumoase zile petrecute la Cluj alaturi de familie sau prietenii cei mai buni. Si oricat de multi ar fi, spatiul e incapator, mesele frumos separate pentru a nu-ti deranja vecinii cand vinul curge si vorbele curg suvoi.
Ba mai mult, mesele sunt separate atat vizual, cat si ca arhitectura intr-un mod foarte ingenios pe mai multe niveluri, asa incat sa nu deranjezi si sa nu fi deranjat. Totul pentru a te simti bine!
Bunatati de neuitat
He-he, dar burta boiereasca greu se umple, asa ca hai sa alegem un fel principal. Din carne de porc (sa zicem ciolan la cuptor cu varza calita si hrean cu smantana, ca doar suntem in Ardeal), din pui (cum ar fi piept de pui rulat in bacon cu ciuperci si cartofi taranesti), din vita (muschi de vita cu ceapa crocanta si sos de afine) sau din peste (somn la tigaie cu legume aromate), sau pur si simplu ceva vegetarian sau chiar de Post (hribi in sos de vin cu mamaliga), Boierul are sa ne ofere pe alese. Orice mancare e o bunatate ce ne va crea nostalgii.
Si, desi portiile sunt boieresti, asa cum le sta bine in casa „Boierului”, nu poti sa te opresti chiar acum, in pragul desertului. Mai iei un vinars romanesc de calitate, mai golesti o data ulceaua de vin si faci semn baiatului atent si permanent gata sa te indrume sa aduca inca o data meniul consistent si ordonat, ca pivnita stapanului. Acum alegi cu grija pentru boierul din tine si boierii de la masa ta o serie delicioasa de deserturi, precum clatite aburinde, papanasi scaldati in smantana si gemuri de casa sau pastele cu nuca si miere de pe vremea bunicii cu gustul inconfundabil de la tara.
Cu siguranta boiereasa de langa tine iti va multumi pentru excelenta decizie: aceea de a mai ramane nitel si de a comanda si un desert. Doar asa se poate incheia o masa boiereasca langa un vin bun si niste taclale cu oameni dragi.
„Boierul” te asteapta ori de cate ori te vrei boier. Pentru ca oricine se poate simti boier. Doar sa vrea!
Si are aviz PSI?