De-a lungul timpului, până să ajungă în forma actuală, oglinda a fost folosită pentru multe alte scopuri decât cele de astăzi. La început a fost curiozitatea descoperirii propriei reflexii. Apoi, a apărut o tendință de mistificare a acestui fenomen ciudat. După ce știința a oferit detaliile necesare pentru a înțelege cum funcționează un astfel de obiect, nevoia de a găsi magia din spatele reflexiei s-a atenuat. Însă și în prezent există ceva mistic în jurul propriei imagini.

Magia primelor oglinzi

Dorința de a ne putea privi chipul a existat încă de la începuturile omenirii, însă pe atunci singurele oglinzi existente erau cele pe care natura le oferea prin intermediul lacurilor, ochiurilor de apă sau râurilor. Curiozitatea a fost cea care i-a făcut pe strămoșii noștri să caute soluții și să experimenteze cu materiale care să satisfacă această nevoie de a se privi oricând, nu doar în apropierea apei.

Cel mai probabil încă de la începuturi, au existat și superstițiile legate de oglinzi, cum ar fi cea a celor 7 ani de ghinion în cazul în care se sparge o oglindă. Acest mit a mai apărut și datorită faptului că pe vremuri oglinzile erau atât de scumpe și de greu de găsit, încât scopul primordial era cel de a proteja obiectul.

Oglinda în baie, de la lux la obiect banal

Ca orice descoperire și inovație, a durat secole până când oglinda de baie a devenit ceva banal. Asta și pentru că până prin secolul al XVI-lea băile în casă erau destul de rare. În schimb, între secolele XIII-XV oamenii puneau foarte mult accent pe aspectul fizic, astfel încât, majoritatea europenilor aveau la ei tot timpul o oglindă mică din sticlă sau oțel. Cât despre oglinzile mari, ele existau doar în casele celor care își permiteau acest lux. Iar situația nu s-a schimbat foarte mult pe termen scurt, a fost necesară democratizarea producției pentru ca oglinzile să ajungă un bun de consum. 

Baia a devenit un bun folosit la scară largă, iar baia este una dintre camerele din care nu lipsește prezent. Dacă aztecii care acum mii de ani credeau că obsidianul este un portal spre lumi magice ar face o vizită în secolul XXI și ar vedea toate funcțiile inovative introduse în oglinzi, cu siguranță ar crede că au în fața lor un obiect cu puteri miraculoase, confirmând abordările mistice ale istoriei.

Oglinzile inteligente sunt tot mai populare pentru că, pe lângă funcțiile de bază, oferă un confort sporit. Încet, încet, imaginația a interferat cu funcția de bază a oglinzilor, transformându-le în centre tehnologice. Sunt oglinzi cu funcții de dezaburire, de iluminare, oglinzi care răspund unor comenzi vocale și se comportă precum un asistent personal virtual.

Cele mai inovative tehnologii din oglinzile de azi

Deși funcția de integrare a LED-urilor în oglinzi este destul de recentă, s-a răspândit destul de repede, ajungând să facă parte rapid din portofoliile marilor producători de obiecte sanitare și mobilier. Cele mai moderne oferă posibilitatea de a seta cu ușurință intensitatea sau tipul de lumină, astfel încât oglinda să devină un obiect care nu doar reflectă imaginea, dar și oferă posibilitatea amenajării oricărui tip de atmosferă în baie.

O altă funcție utilă este cea de dezaburire, unele oglinzi reușind cu succes să elimine aburul în doar 5 secunde. Un exemplu de astfel de produs, cu un raport corect preț-calitate este oglinda cu iluminare și dezaburire Ideal Standard Mirror & Light. Disponibilă este și funcția de memorare care înregistrează preferințele anterioare, precum gradul de iluminare și playlist-ul preferat. În completarea acestor posibilăți a apărut și .

Pe scurt, oglinzile fac parte din rutina zilnică a fiecăruia dintre noi. Încet, încet, au devenit mai mult decât atât și au beneficiat de atenția marilor producători pentru crearea unui produs care nu mai este o prezență pasivă, ci poate contribui activ la rutina zilnică. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.