Senatorul USR Mihai Goțiu s-a manifestat referitor la faptul că în timpul vizitei prim-ministrului Viorica Dăncilă, studenții de la UMF nu aveau acces în biblioteca facultății. În tot acest timp, colegul său de partid, Dacian Cioloș încălca legea electorală făcând campanie în universități.

Mihai Goțiu a depus, în data de o interpelare oficială în care îi solicită Ecaterinei Andronescu inițierea unei anchete a Corpului de control al Ministerului Educației Naționale (MEN) la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF), din Cluj-Napoca.

“Vă solicit să stabiliți cine a fost organizatorul evenimentului (Guvernul, organizația locală a PSD, UMF?), cine a permis și/sau a aprobat subordonarea spațiului universitar unui partid politic, care au fost considerentele academice pentru a accepta organizarea unui asemenea eveniment în spațiul universitar și cine a luat decizia de restricționare a accesului în instituție, inclusiv pentru proprii studenți, și să-mi comunicați concluziile raportului și măsurile luate”, se arată în interpelare, potrivit lui Mihai Goțiu, membru al Comisiei pentru Învățământ, cercetare, tineret și sport din Senat.

În cuprinsul interpelării, senatorul clujean detaliază incidentul. „În data de 9 Mai 2019, în plină campanie electorală pentru alegerile europarlamentare, d-na prim-ministru Viorica Dăncilă s-a deplasat la Cluj-Napoca, unde, împreună cu un grup de parlamentari și lideri ai organizației locale a PSD, a vizitat, printre altele, și Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) «Iuliu Hațieganu» din localitate, instituție aflată în subordinea Ministerului Educației Naționale.

În timpul desfășurării evenimentului politico-electoral, clădirea UMF a fost înconjurată de jandarmi și accesul restricționat, fiind permisă intrarea exclusiv pentru participanții la acțiune. Astfel, am fost martor la momentul în care jandarmii le-au interzis mai multor studenți ai UMF să intre în instituție, la bibliotecă și la alte activități specifice.

Dincolo de ridicolul situației, în care membrii delegației PSD conduse de doamna prim-ministru au folosit căi de acces și de ieșire dosnice, prin parcările de la subsol ori prin capela Bisericii de la Institutul Oncologic, pentru a intra în instituții publice din Cluj-Napoca, rămâne întrebarea: este normal ca, pentru o vizită «de lucru», cum se pretindea a fi cea a delegației PSD (în realitate un eveniment clar electoral), să fie întreruptă activitatea didactică și de cercetare într-un spațiu academic și o instituție publică de învățământ? Mai mult, consider că interzicerea accesului studenților în propria Universitate reprezintă o gravă încălcare a drepturilor acestora, precum și o violare a principiilor pe care se bazează însăși existența spațiului universitar. Când l-am întrebat pe șeful dispozitivului Jandarmeriei cine a luat o asemenea decizie, răspunsul a fost «întrebați-l pe organizator, el ne-a solicitat asta”, precizează Mihai Goțiu.

Senatorul USR i-a mai cerut ministrului Educației, Ecaterina Andronescu, să spună dacă apreciază că e normal ca astfel de evenimente să aibă loc într-un spațiu universitar în timpul unei campanii electorale și să arate care ar fi baza legală care permite restricționarea dreptului studenților unei universități de a participa la activitățile specifice lor, în spațiul academic.

USR-PLUS a încălcat legea electorală

Liderul partidului, Dacian Cioloș, însoțit de alți candidați al Alianței 2020 pentru Parlamentul European au mers la Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, unde au discutat cu studenții despre ce acțiuni au în plan PLUS și USR în Parlamentul European. De menționat este că vizita lui Cioloș la Universitatea din Alba vine în urma eșecului de la mitingul din Cluj.

”Inspecția” lor a fost făcută publică pe contul de Facebook al organizației, unde a fost postată și o serie de fotografii care îl are în prim plan pe liderul PLUS alături de Dragoș Pâslaru, plus alți membri ai formațiunii politice, toți stând la coadă cu tava în mână, la cantina universității, care este recunoscută în oraș pentru mâncarea bună și prețurile rezonabile. În descrierea fotografiilor, reprezentanții PLUS au scris: „Alături de (alți) tineri ca noi”.

Pentru că discuțiile au fost obositoare și au durat mult, membri USR-PLUS au mers și la cantina universității unde au beneficiat de o masă subvenționată, cum le stă bine unor tineri de viitor, cu posibilități limitate. Liderul PLUS le-a vorbit studenților despre standarde europene, despre investiții în școli și despre învățământul profesional pe care vrea el să îl dezvolte. Adică despre măsuri care se află acum pe masa guvernului, uitând să menționeze ce a făcut el pentru studenți în perioada în care se afla la Palatul Victoria.

Vizita membrilor partidului USR-PLUS se arată ilegală. Potrivit legii nr. 115/2015, este interzisă orice acțiune politică în școli. „Este interzisă organizarea acțiunilor de campanie electorală în unitățile militare, precum și în spațiile din școli și universități”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.