Afaceristul brașovean Dan Cămârzan a fost reținut, fiind considerat principalul suspect într-un caz de crimă. Bărbatul este bănuit că și-a sugrumat luni dimineață mătușa, o femeie de 93 de ani.

Potrivit Forbes, Dan Cămârzan, în vârstă de 45 de ani, avea o avere de peste 29 de milioane de euro, în 2010. A fost implicat în afaceri imobiliare controversate.

Antreprenorul braşovean conducea grupul de firme Kronvest, prin care a dezvoltat o serie de proiecte imobiliare de amploare în Brașov. Printre cele mai impunătoare clădiri de birouri ale lui Cămârzan se numără Quabitat, LMS şi Velux, scrie presa locală

În primăvara anului trecut s-a făcut remarcat prin apartenența la comunitatea celor care contestă actele de identitate emise de autorități și se consideră „suverani”.

El susține că este trimisul lui Dumnezeu și spune tuturor, inclusiv familiei sale, că Dumnezeu lucrează prin el, mai scrie presa locală.

Dan Cămârzan nu e la prima faptă de violență. Este judecat și pentru o și infracțiune de lovire sau alte violențe. Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov l-a trimis în judecată, pentru că s-a bătut cu o cunoștință, într-un local.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.