Un militar din Cluj va primi despăgubiri toată viaţa, după ce şi-a pierdut auzul în timpul unor trageri în poligon.

Tribunalul Cluj a decis, pe 28 februarie, să oblige unitatea militară din care face parte militarul la plata unor daune morale în valoare de 100.000 de lei, dar şi la plata a câte 16.000 de lei, o dată la fiecare cinci ani, pentru tot restul vieţii militarului

Militarul a dat în judecată unitatea militară, după ce, în timpul unor trageri în poligon şi-a pierdut auzul şi a acuzat că au fost încălcate normele de securitate şi sănătate în muncă.

„Reclamantul a solicitat daune morale pentru încălcarea dreptului la integritate fizică şi psihică dat fiind faptul că în urma accidentului produs în timpul unor şedinţe de trageri în poligon, acesta a dobândit o stare de infirmitate permanentă şi ireversibilă constând în pierderea parţială a auzului (…) În drept, s-a reclamat şi faptul că unitatea militară se face vinovată de nerespectare regulilor privind constatarea accidentelor de muncă, cercetarea evenimentului, precum şi a normelor privind securitatea şi sănătatea în muncă”, au declarat avocaţii militarului pentru clujust.ro.

Totuşi, decizia Tribunalului Cluj nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.


1 COMENTARIU

  1. Sunt multe gazurile de accidente de munca neconstatate, necercetate, precum şi nerespectarea normelor privind securitatea şi sănătatea în muncă. Victimele tac.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here