Klaus Iohannis, discurs la ONU:

”Summitul din acest an marchează jumătatea de parcurs al implementării Agendei 2030 pentru Dezvoltarea Durabilă.

Mă bucur să subliniez că România și-a atins deja 62% din țintele naționale pentru 2030, conform Raportului Național Voluntar privind ODD-urile din 2023.

De asemenea, aș dori să subliniez că România a făcut progrese semnificative în ceea ce privește ODD-urile asociate protecției mediului și limitării schimbărilor climatice”.

Și acum, să vedem care sunt țintele stabilite în Agenda 2030, 17 la număr, din care Iohannis pretinde că a îndeplinit 62% notează Inpolitics:

Fără sărăcie – Eradicarea sărăciei în toate formele sale şi în orice context.
Foamete zero – Eradicarea foametei, asigurarea securităţii alimentare, îmbunătăţirea nutriţiei şi promovarea unei agriculturi durabile.
Sănătate şi bunăstare – Asigurarea unei vieţi sănătoase şi promovarea bunăstării tuturor la orice vârstă.
Educaţie de calitate – Garantarea unei educaţii de calitate şi promovarea oportunităţilor de învăţare de-a lungul vieţii, pentru toţi.
Egalitate de gen – Realizarea egalităţii de gen şi împuternicirea tuturor femeilor şi a fetelor.
Apă curată şi sanitaţie – Asigurarea disponibilităţii şi managementului durabil al apei şi sanitaţie pentru toţi.
Energie curată şi la preţuri accesibile – Asigurarea accesului tuturor la energie la preţuri accesibile, într-un mod sigur, durabil şi modern.
Muncă decentă şi creştere economică – Promovarea unei creşteri economice susţinute, deschise tuturor şi durabile, a ocupării depline şi productive a forţei de muncă şi a unei munci decente pentru toţi.
Industrie, inovaţie şi infrastructură – Construirea unor infrastructuri rezistente, promovarea industrializării durabile şi încurajarea inovaţiei.
Inegalităţi reduse – Reducerea inegalităţilor în interiorul ţărilor şi de la o ţară la alta.
Oraşe şi comunităţi durabile – Dezvoltarea oraşelor şi a aşezărilor umane pentru ca ele să fie deschise tuturor, sigure, reziliente şi durabile.
Consum şi producţie responsabile – Asigurarea unor tipare de consum şi producţie durabile.
Acţiune climatică – Luarea unor măsuri urgente de combatere a schimbărilor climatice şi a impactului lor.
Viaţa acvatică – Conservarea şi utilizarea durabilă a oceanelor, mărilor şi a resurselor marine pentru o dezvoltare durabilă.
Viaţa terestră – Protejarea, restaurarea şi promovarea utilizării durabile a ecosistemelor terestre, gestionarea durabilă a pădurilor, combaterea deșertificării, stoparea şi repararea degradării solului și stoparea pierderilor de biodiversitate.
Pace, justiţie şi instituţii eficiente – Promovarea unor societăți pașnice și incluzive pentru o dezvoltare durabilă, a accesului la justiție pentru toţi şi crearea unor instituţii eficiente, responsabile şi incluzive la toate nivelurile.
Parteneriate pentru realizarea obiectivelor – Consolidarea mijloacelor de implementare și revitalizarea parteneriatului global pentru dezvoltare durabilă.

Comentariile sunt, credem noi, de prisos. 62% s-a rezolvat, mai rămîne restul de 99,8%. 

Citește și: Iulius va tăia două treimi din copacii de pe Someș

2 COMENTARII

    • Care autorități? Păi mai are Statul Român autorități?…toate-s politizate, corupte și aservite forțelor transnaționale până-n măduva oaselor!…inclusiv sasul ăsta pervers!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.