Ministerul Justiției a lansat varianta finala a site-ului Portalul legislativ, o aplicație electronică de legislație națională care va permite accesul gratuit al cetățenilor și al instituțiilor publice și private, atât de pe teritoriul României, cât și din spațiul comunitar, la o bază de date legislativă națională, gestionată de Ministerul Justiției.

Portalul legislativ a fost dezvoltat în cadrul proiectului „Implementarea portalului N-Lex”, cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional „Dezvoltarea Capacității Administrative 2007-2013”. Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 16.486.850 lei, din care 14.013.823 lei reprezintă finanțarea nerambursabilă din Fondul Social European, iar diferența de 2.473.027 lei este co-finanțarea asigurată de Ministerul Justiției.

Inițierea acestui proiect de către Ministerul Justiției a fost determinată de necesitatea soluționării unei probleme majore cu care se confruntă la momentul actual societatea românească, și anume asigurarea accesului rapid, liber și neîngrădit al oricărei persoane fizice sau juridice interesate la legislația în formă actualizată și consolidată, condiție esențială pentru cunoașterea, respectarea și aplicarea legii în orice tip de activitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.