„Într-adevăr a fost un an cu producţii foarte bune şi la rapiţă şi la cerealele păioase, la toate, dar nu este cum se spune. Aş vrea să-ntreb un singur lucru; ministrul agriculturii a spus că am făcut 7.200.000 de tone de grâu. Asta înseamnă şi peste două milioane de hectare. De ce la APIA, pentru grâu, este declarată doar suprafaţa de un milion şi jumătate de hectare ? Să vă mai spun un lucru; până astăzi, eu, Muscă n-am raportat încă faptul că am lucrat 4000 de hectare şi am făcut 7500 de kilograme la hectar. Este o „umflătură” a domnului ministru şi este o mare prostie ce face acest domn. Un zootehnist nu poate să-şi dea cu părerea despre aceste culturi, pentru că nu este meseria lui. Dar a venit cu aceste gogoşi umflate, lumea îl mai şi crede şi urmarea a fost că s-a dat cu preţurile de pământ. Nu e totuşi o problemă pentru cei care reuşesc să-şi ţină cerealele până în momentul în care ele vor reveni la preţul normal. Or fi fost un pic peste 6 milioane de tone producţie, iar ministrul a mai „umflat” cu un milion de tone. Şi vă spun de ce; pentru că nu iese suprafaţa!”, a declarat pentru AgroIntel Dimitrie Muscă, producător agricol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.