Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii, a declarat că ”Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” regizat de Radu Jude va atrage atenția publicului românesc către filmele autohtone. Filmul lui Jude a fost laureat cu Ursul de Aur la Festivalul Internațional de Film de la Berlin.

„Felicit echipa care a contribuit la realizarea lungmetrajului ‘Babardeală cu bucluc sau porno balamuc’ regizat de Radu Jude, producător Ada Solomon, pentru obţinerea marelui premiu Ursul de Aur al celei de-a 71-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin. Este un film care va atrage atenţia publicului român şi va redeschide apetitul pentru filmele autohtone! Totodată, mă bucur ca Premiul Fipresci a ajuns la Brother’s Keeper, regia Ferit Karahan, coproducţie Turcia – România. Felicitări Flama Booking – Alexandru Crăciun”, a declarat Gheorghiu, pentru AGERPRES.

Juriul internaţional al Festivalului de la Berlin, alcătuit din şase regizori premiaţi în trecut cu marele trofeu la Berlinală, între care Adina Pintilie, a anunţat vineri câştigătorii competiţiei. Trofeele vor fi acordate într-o gală ce va avea loc în luna iunie a acestui an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.