Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, s-a încurcat în legi când a prezentat, luni, concluziile anchetei făcute de Corpul de control al ministrului în cazul accidentului mortal din localitatea 2 Mai.
Acesta a declarat că, în urma verificăriulor, Comisia de control s-a sesizat din oficiu privind „comiterea unor infracțiuni de abuz în serviciu, cu încălcarea prevederilor Legii 360/2002 privind circulația pe drumurile publice”.
Cătălin Predoiu a făcut o combinație între Legea nr. 360/2002 privint Statutul polițistului și OUG nr. 195/2002 privind privind circulația pe drumurile publice, însă nu și-a dat seama și nu a încercat să îndrepte eroarea. Astfel, tocmai Ministrul de Interne a dovedit că nu știe legea pe care orice polițist trebuie să o urmeze cu sfințenie: Statutul polițistului.
„Având în vedere cele constatate pe timpul verificărilor, Comisia de control s-a sesizat din oficiu cu privire la existența unor date și indicii privind comiterea unor infracțiuni de abuz în serviciu, cu încălcarea prevederilor Legii 360/2002 privind circulația pe drumurile publice.”, a declarat ministrul de Interne, Cătălin Predoiu.
Politrucii sunt numiti pe criteriul de incompetenta .Cu cat sunt mai inafara subiectului cu atat scade riscul de a interveni in interiorul gastilor mafiote din minister .