Ministrul mediului, Mircea Fechet, a declarat joi, despre cotele de prevenţie pentru urşi că nu avem probleme doar cu ursul, avem probleme şi cu lupii, şi cu şacalii, şi cu pagubele pe care le fac şi porcii mistreţi în agricultura românească.

Ministrul Mediului a declarat după şedinţa de Guvern, despre cota de vânătoare la urşi, că a avut o discuţie foarte constructivă cu asociaţiile ciobanilor şi împreună au stabilit foarte clar unde se opreşte competenţa Ministerului Mediului şi unde începe competenţa unităţii publice locale, Garda de mediul, fondurile cinegetice.

”I-am asigurat că legislaţia în vigoare instituie măsuri care să permită îndepărtarea unor pericole cauzate de specia de urs brun.(..) Întreb la fiecare câteva zile colegii câte ordine avem pentru prevenţie şi pentru intervenţie. Colegii îmi spun că sunt astfel de dosare, fondurile cinegetice încep să îşi facă treaba, încep să extragă acei urşi problemă. În conformitate cu avizul Academiei Române, cota de intervenţie şi prevenţie este de 220 de exemplare pentru anul acesta”, a spus ministrul.

El a precizat că este ”într-un dialog permanent cu Academia Română, în măsura în care ordinul nu va fi suficient şi vom avea în continuare probleme cu ursul”, scrie news.ro.

”Nu avem doar cu ursul, avem probleme şi cu lupii, avem probleme şi cu şacalii, mai devreme vorbeam cu ministrul Agriculturii şi de pagubele pe care le fac şi porcii mistreţi în agricultura românească. În timp ce ne interesează măsurile de conservare a speciei de urs brun, mă interesează la fel de mult sau mai mult securitatea populaţiei, integritatea populaţiei”, a spus ministrul.

1 COMENTARIU

  1. Eu zic sa vorbati si cu Academia Pamantului, cu Gandi, Mama Tereza inainte sa impuscati un urs.

    Ce porcarie, oamenii terorizati de animale si noi vorbim cu Academia.
    Am fost in Alpi, nici o problema, numai e urs de 100 de ani, e perfect, te plimbi linistit

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.