Ioana Tofeni şi Anamaria Hobel (foto), date în urmărire internaţională după ce au fugit de acasă, fetele fiind ambele minore, au fost găsite în Germania.

Deşi apropiaţii fetelor, dar şi autorităţile au susţinut că ele au plecat spre Londra pentru a fi dame de companie, Ioana şi Anamaria susţin că nu au avut de gând aşa ceva, singurul lucru pe care şi l-au dorit fiind o viaţă mai bună obţinută prin muncă cinstită. Gazeta de Bistriţa vă prezintă în exclusivitate declaraţia celor două fete, primită pe mailul redactiei.

 

"Suntem Ioana Tofeni şi Anamaria Hobel şi am dori să publicaţi ceea ce e adevărat. Am plecat de acasă pe data de 6 mai 2011 cu gândul de a ne face o viaţă mai bună, de a fi independente şi fericite şi nicidecum de a lucra în Londra ca dame de companie, precum au declarat autorităţile. Vroiam o muncă cinstită şi o viaţă mai bună, pentru că în România ştiţi destul de bine că nu o să avem niciodată. Suntem în Germania, unde am şi vrut să fie destinaţia noastră! Poate am făcut o greşeală, dar mereu am fost singure, niciodată nu am avut cui să cerem un sfat, deoarece părinţii nu au avut timp de noi şi ne gândeam că o sa fim mai fericite singure, dar împreună! Am dat aceasta declaraţie pentru că niciodată nu ne-am gândit că lumea o sa zică aşa ceva de noi, în special autorităţile din Năsăud!!! Vă mulţumim!", este declaraţia Ioanei Tofeni şi a Anamariei Hobel  primită pe adresa redacţiei Gazeta de Bistriţa.

Fetele, ambele in vârstă de 17 ani, au fost găsite la Ovidiu Hobel, unchiul Anamariei Hobel, unde acestea au au locuit din momentul în care au ajuns în Germania.

Ioana Tofeni şi Anamria Hobel, ambele din Rebrişoara, au dispărut de la domiciliu pe data de 6 mai. Mamele celor două minore au alertat poliţiştii după ce fetele au plecat intr-o dimineaţă la şcoală şi nu s-au mai întors acasă.

"În 07.05.2011 poliţiştii au fost sesizaţi de părinţii a două minore de 17 ani din localitatea Rebrişoara că fiicele lor au plecat în cursul zilei anterioare la liceu şi nu au mai revenit. Una dintre fete şi-a anunţat ulterior mama că a ajuns în Italia.
Fetele au fost date imediat in urmărire internaţională.

În cercetările efectuate, a rezultat că minorele, eleve în clasa a X-a, sunt prietene şi au plecat din ţară cu intenţia de a ajunge în Londra, spunând prietenilor că doresc să lucreze ca dame de companie", se menţionează în comunicatul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bistriţa-Năsăud .

Nici Ioana Tofeni si nici Anamaria Hobel nu au vut niciun act de identitate la ele în momentul în care au fugit de acasă.

 

Liana Mureşan

16 COMENTARII

  1. Hai sa fim seriosi,de ce ar recunoaste acum ceea ce au vrut sa faca cu adevarat avand in vedere ca le-a esuat tentativa?.Le cunosc pe amandoua din vedere sunt de la liceul in care invat si eu Ioana este o mare proasta se stia si cand era in Nasaud ce-i poate capul.Treaba lor,pacat ca nu au reusit sa se curete si orasul asta odata de gunoaie.

  2. ..Sa fim serios… nu am nimic cu ele…le cunosc prea bine sa cred ca ele au plecat pt o munca cinstita … Acasa aveau tot ce isi doreau .. bani haine masa casa… si ele trebuiau doar sa invete…. ”defectul” parintilor a fost ca au muncit prea mult pt ele si pt a le asigura cele mai bune conditii de trai … si tot nu e bine … acuma normal ca nu o sa recunoasca niciodata adevarul … Ele cred ca cei din Nasaud sau Rebrisoara sunt batuti in cap? Sa vazut destul de clar ce faceau si cand erau acasa!!!!! DECI SA NU MAI AIBE NERUSINAREA SA ZICA CA MERG LA MUNCA CINSTITA!!!!

  3. ..Sa fim serios… nu am nimic cu ele…le cunosc prea bine sa cred ca ele au plecat pt o munca cinstita … Acasa aveau tot ce isi doreau .. bani haine masa casa… si ele trebuiau doar sa invete…. ”defectul” parintilor a fost ca au muncit prea mult pt ele si pt a le asigura cele mai bune conditii de trai … si tot nu e bine … acuma normal ca nu o sa recunoasca niciodata adevarul … Ele cred ca cei din Nasaud sau Rebrisoara sunt batuti in cap? Sa vazut destul de clar ce faceau si cand erau acasa!!!!! DECI SA NU MAI AIBE NERUSINAREA SA ZICA CA MERG LA MUNCA CINSTITA!!!!

  4. ..Sa fim serios… nu am nimic cu ele…le cunosc prea bine sa cred ca ele au plecat pt o munca cinstita … Acasa aveau tot ce isi doreau .. bani haine masa casa… si ele trebuiau doar sa invete…. ”defectul” parintilor a fost ca au muncit prea mult pt ele si pt a le asigura cele mai bune conditii de trai … si tot nu e bine … acuma normal ca nu o sa recunoasca niciodata adevarul … Ele cred ca cei din Nasaud sau Rebrisoara sunt batuti in cap? Sa vazut destul de clar ce faceau si cand erau acasa!!!!! DECI SA NU MAI AIBE NERUSINAREA SA ZICA CA MERG LA MUNCA CINSTITA!!!!

  5. ..Sa fim serios… nu am nimic cu ele…le cunosc prea bine sa cred ca ele au plecat pt o munca cinstita … Acasa aveau tot ce isi doreau .. bani haine masa casa… si ele trebuiau doar sa invete…. ”defectul” parintilor a fost ca au muncit prea mult pt ele si pt a le asigura cele mai bune conditii de trai … si tot nu e bine … acuma normal ca nu o sa recunoasca niciodata adevarul … Ele cred ca cei din Nasaud sau Rebrisoara sunt batuti in cap? Sa vazut destul de clar ce faceau si cand erau acasa!!!!! DECI SA NU MAI AIBE NERUSINAREA SA ZICA CA MERG LA MUNCA CINSTITA!!!!

  6. Okay ma , si ce aveti voi cu ele ? e probelma lor daca-s curve sau nu , fetele se fut pe pizda lor , nu a voastra , nu mai judecati voi pe nimeni ca nici voi nu sunteti sfinti , Ioana esti o scumpa desi nu te cunosc:* !

  7. Ca bine zice lolz. In tarile civilizate prostitutia este un job legal. Mai scoatetiva capul din cur comunistilor si lasati oameni sa traiasca asa cum cred ei ca e mai bine. Poate ca te oftici ca nu o poti face. Lumea ajunge sa minta in astpel de situati datorita celor cu mentalitati expirate, iar faptul ca lumea ajunge sa faca asta se datoreaza traiului din romania.

  8. Si iata ca dupa un an, vazandu-se majora, Ioana cel putin (ca de cealalta nu stiu) si-a indeplinit idealul de viata asa ca se afla la Londra unde profeseaza din greu. Ce-i drept la standardele pe care le-ar fi vrut e cam greu sa ajunga deoarece o dama de companie trebuie sa aiba clasa si rasa. Asa ca e mult mai jos; o tarfa oarecare…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.