Profesorul universitar Gabriel Moisa de la Universitatea din Oradea, a analizat misterul din spatele unei uluitoare strategii de manipulare a guvernului de la Budapesta apropo de minorităţile din Ungaria, în special cea românească.
Analiză realizată de Gabriel Moisa*
În prima parte a acestei analize, Gabriel Moisa ne arata cum, la un an şi jumătate de la recensământul din noiembrie 2011 din Ungaria, spre stupefacţia generală, românii deveniseră nici mai mulţi nici mai puţini decât 35.641, faţă de 7.995 câţi fuseseră cu un deceniu mai devreme. Asta însemna un spor demografic de 241,1%! În această parte vom vedea explicaţiile pentru această anomalie deloc inocentă. Analizele anterioare dedicate pericolului dispariţiei românilor din Ungaria se pot citi aici şi aici. Menţionăm că materialele sunt parte a unui volum în pregătire (LARICS).
Explicaţii posibile
Există două posibile explicaţii pentru această creştere neverosimilă. Prima este aceea că datele recensământului din 2011 referitoare la românii din Ungaria nu sunt adevărate, iar cea mai mare parte a celor 35.641 români sunt inventaţi. În această situaţie, făcând o raportare la situaţia din 2010, ca de altfel şi la celelalte alegeri minoritare din trecut, când comportamentul electoral al românilor a fost similar, credem că populaţia românească din 2011 ar fi în cel mai bun caz apropiată de cifra oficială din 2001, adică 7995.
A doua posibilitate ar fi ca populaţia românească din Ungaria să fi fost extrem de timorată în 2014 şi 2019 de către nu ştim cine în a se înscrie pe listele pentru alegerile consacrate autoguvernărilor româneşti. Dacă s-ar fi păstrat proporţionalitatea de la alegerile minoritare româneşti din 2010, atunci ar fi trebuit ca din cei 35.651 peste 30.000 să se fi înscris pe listele electorale. Asta în condiţiile în care comportamentul electoral nu s-a schimbat fundamental. Şi nu s-a schimbat!
Analizând cele două posibilităţi credem că ambele ipoteze sunt posibile şi sunt extrem de grave pentru destinul comunităţii româneşti din Ungaria. În orice caz, ceea ce este mai mult decât evident este faptul că există o mare discrepanţă între cei care au fost recenzaţi ca români în 2011, unii în localităţi dintre cele mai îndepărtate de estul Ungariei, tocmai spre Austria, şi numărul celor înregistraţi pentru alegerile minoritare româneşti.
În ceea ce mă priveşte, cred că prima variantă este mai aproape de adevăr, anume că cifrele recensământului din 2011 referitoare la numărul real al comunităţii româneşti din Ungaria de astăzi sunt departe de adevăr. Acest fapt este confirmat, de altfel, de diferite poziţionări publice ale unor reprezentanţi ai românilor din Ungaria şi de simple calcule matematice realizate pe satele cu populaţie românească semnificativă. Datele nu converg deloc.
Câţi români sunt în Ungaria?
În aceste condiţii, câţi să fie românii din Ungaria astăzi? Asta nu vom şti cu exactitate niciodată. Ştiu, probabil, autorităţile ungare. Însă, mergând pe un raţionament de bun simţ putem avansa câteva cifre aproximative, prin comparaţie, bazate pe cifre oficiale. Astfel, luând în calcul inclusiv existenţa etnobisnisul, dacă în 2010 un număr de 5227 de persoane au simţit româneşte şi s-au arătat interesate de destinul comunităţii, înscriindu-se pe listele electorale pentru alegerile minoritare dintr-un total oficial de 7995 români, oare câţi putem aproxima că sunt în prezent, în condiţiile în care înscrişi pe listele electorale au fost, în 2014, 5118 persoane, reprezentând o scădere de 2,1%, iar în 2019, 7290 de persoane, o creştere de 29%, fapt care a creat din nou suspiciuni majore legate de această situaţie. Suspiciunile sunt cu atât mai justificate cu cât la votul din 13 octombrie 2019 din cadrul autoguvernării minoritare au fost prezenţi doar 4477 electori din cei 7290 înscrişi pe liste. Oare cam atâţia să fie românii din Ungaria interesaţi la modul real de propria comunitate? Atâţia să mai fie românii din Ungaria?
Întrebarea este legitimă, însă nu avem răspuns ferm. Totuşi, într-una dintre şedinţele Comisiei Parlamentare a Naţionalităţilor din 7 octombrie 2019 se vorbea deschis despre abuzuri legate de înregistrarea ca minoritari a unora care nu făceau parte dintre aceştia, urmare a menţinerii unei legislaţii ambigue intenţionat. În cazul românilor se considera că listele sunt umflate cu cel puţin 20%, ceea ce însemna foarte mult la cei 7290 înscrişi, conform celor spuse de reprezentantul germanilor, Ritter Imre, şi a celui al grecilor, Sianos Tamás. Dacă lucrurile sunt adevărate şi scădem 20 % din 7290, atunci ajungem la 5832. Este o cifră aproximativ egală cu precedentele liste minoritare româneşti, 5227 în 2010 şi 5118 în 2014. Cum şi procentul de 20% de înscrişi la comandă fără să fie români este doar unul estimativ, putem concluziona că, de fapt, cifra reală poate fi şi mai apropiată de listele minoritare precedente, cu atât mai mult cu cât la vot au fost prezenţi efectiv 4477 electori. Extinzând raţionamentul, reiese că numărul românilor este, de fapt, undeva în jurul cifrei avansate de Eva Iova Şimon, adică 6000-7000.
Fenomenul a fost semnalat de altfel şi de către reprezentanţii celorlalte minorităţi naţionale din Ungaria. Toate vorbesc despre abuzuri legate de creşterea artificială a numărului celor care s-au înscris la comandă pe diversele liste minoritare, dorind parcă să corecteze ceva din exagerările evidente, prezente în recensământul din 2011. Reprezentanţii minorităţilor naţionale, în speţă purtătorii de cuvânt ai acestora din Parlamentul de la Budapesta, au tras un semnal de alarmă clar la una dintre şedinţele Comisiei Parlamentare a Naţionalităţilor, care a avut loc la 7 octombrie 2019, după încheierea perioadei de înscriere pe liste. În acest context s-a ridicat problema exagerărilor şi ”abuzurilor” pe care le-au sesizat în comunităţile lor cu prilejul pregătirii şi desfăşurării alegerilor minoritare. Astfel, reprezentantul minorităţii germane, Ritter Imre, care este şi preşedintele comisiei, a subliniat că este nevoie de o cercetare serioasă, în care trebuie analizată cauza pentru care a crescut cu 34% numărul persoanelor înscrise în registrul naţionalităţilor. La rândul său, purtătorul de cuvânt al grecilor, Sianos Tamás, a prezentat o statistică referitoare la situaţia minorităţilor din Ungaria, arătându-se îngrijorat de numărul suspect de mare al înregistraţilor în prag de alegeri la unele naţionalităţi. Astfel, spunea acesta ”numărul romilor înregistraţi a crescut cu 67%, a bulgarilor cu 22%, a grecilor cu 60%, a croaţilor cu 43%, a polonezilor cu 51%, a germanilor cu 30%, a armenilor cu 92%, a românilor cu 20%, a sârbilor cu 24%, a slovacilor cu 35%, a ucrainenilor cu 27%, iar a rutenilor cu 130%. Reprezentantul grecilor a accentuat că dacă nu vrem să ajungem să fie mai mulţi minoritarii în Ungaria decât majoritarii, Comisia Parlamentară ar trebui în cât mai scurt timp să analizeze problema şi să ceară modificarea legilor referitoare la alegerile de autoguvernări ale naționalităților.”
La rândul său, ”purtătoarea de cuvânt a rutenilor, Giricz Vera, a spus la şedinţă: „Kriminalizálódik a nemzetiségi választás. (…) Valahogy nagyon kesztyűs kézzel bánunk ezekkel az emberekkel, nincs büntetés, nincs retorzió és ez ahhoz vezet, hogy a társadalom, a nemzetiségi társadalom kriminalizálódik. Mert mindent szabad.” (Citat din procesul verbal al şedinţei Comisiei Parlamentare a Naţionalităţilor din 7 octombrie 2019) Pe româneşte: „Alegerile minoritare se criminalizează. (…) Suntem mult prea grijulii cu aceşti oameni, nu există pedepse, nu există măsuri drastice, şi asta duce la faptul că societatea, societatea de naţionalitate se criminalizează. Pentru că totul este permis”. Se pare că Traian Kreszta, purtătorul de cuvânt al românilor din Parlamentul de la Budapesta, nu a avut nimic de obiectat din această perspectivă. El nu făcea, de fapt, altceva decât să fie în acord deplin cu autoritatea politică ungară datorită căreia a ajuns de fapt într-o poziţie publică plătită, mai mult decât privilegiată.
Foarte interesant este faptul că pe site-ul Parlamentului Ungariei nu a apărut nici una dintre aceste chestiuni ridicate. Potrivit procesului verbal de şedinţă totul era perfect, inclusiv din partea purtătorului de cuvânt al românilor din Parlamentul de la Budapesta, Traian Kreszta, care nu vedea nici o problemă din această perspectivă.
Urmărind rezultatele alegerilor din 13 octombrie 2019, constatăm cu exemple concrete că unii dintre reprezentanţii aleşi ai minorităţii române nu au nici o legătură cu aceasta. Astfel, spune Eva Iova Şimon, ”la fel ca în ciclurile electorale anterioare, din 1998 încoace, în autoguvernările româneşti locale, precum şi în cele teritoriale este o abundenţă de persoane care nu aparţin comunităţii istorice româneşti din Ungaria. Noua Autoguvernare Românească pe Capitală va fi compusă din 4 deputaţi ai ARB (Asociaţia românilor din Budapesta n.n.) şi 3 din partea Uniunii Democratice Maghiaro-Române (UDMR). Listele celor două organizaţii de desemnare îi au în frunte pe Ana Roxin (preşedinta ARB), cea care a dat în judecată acum zece ani Foaia românească pentru că a scris despre fenomenul etnobiznisului în Ungaria, şi pe acel Papp Zoltán (preşedinte UDMR), care a blocat în 1998 înfiinţarea Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria. Nu avem cunoştinţă câţi din cei 7 vorbesc româneşte. (…) În judeţul Bihor, doar ARU (Asociaţia Românilor din Ungaria n.n.) a avut listă teritorială, astfel că toţi cei 7 deputaţi sunt din partea aceleaşi organizaţii. Datorită asimilării lingvistice tot mai mari în Bihor, puţini dintre aceştia vorbesc româna. În judeţul Ciongrad, 5 deputaţi va avea ARU şi 2 ARM (Asociaţia Românilor din Micherechi n.n.). Pe lista ARU au apărut şi câteva nume absolut noi, care până acum nu au fost cunoscute prin nicio activitate depusă pentru comunitatea românească din Ungaria. În judeţul Pesta, doar ARB a avut listă, astfel toţi cei 7 membri sunt din partea aceleaşi organizaţii. Nu cunoaştem ca vreunul din aceşti deputaţi să fie român din comunitatea istorică românească şi nici dacă vorbesc sau nu limba română”. Toate acestea confirmă, de fapt, posibilele abuzuri despre care vorbea Ritter Imre, reprezentantul comunităţii germane din Parlamentul de la Budapesta, cel care cerea, de altfel, modificarea legilor ungare referitoare la alegerile de autoguvernări ale naţionalităţilor.
Despre situaţia minorităţii române din Ungaria de astăzi a vorbit deschis şi percutant şi profesorul universitar Gheorghe Petruşan, subliniind că în Ungaria zilelor noastre ”nu se mai vorbeşte despre problemele reale ale comunităţii”. În opinia reputatului filolog român din Ungaria, în ţara vecină nici măcar nu se mai pune problema identitară pentru români, nu mai poate fi vorba despre promovarea limbii şi culturii, ci totul s-a transformat într-o afacere. El opinează că cei care cârmuiesc comunitatea trăiesc foarte bine în conivenţă cu factorul politic ungar, care nu are nici un interes în a perpetua la modul real minorităţile naţionale din Ungaria.
Gheorghe Petruşan discută foarte asumat despre faptul că în prezent, ”cauza românilor din Ungaria, problemele legate de identitatea naţională, de supravieţuirea acestei mici comunităţi etnice a fost transformată într-o oarecare afacere. Eu târziu mi-am dat seama de cotitura care s-a produs. Deci, oameni care auzind de această mare schimbare, de autoguvernări finanţate în mod garantat de stat, se duc din sat în sat, conving o mulţime de oameni, cumpără o mulţime de suflete moarte, le plăteşte bine dacă face ceva ori dacă nu face, şi această pătură susţine actuala politică, această mentalitate şi acest grup de oameni până în zilele noastre. Noi, care facem parte din generaţia mea, nu prea ştim cum să tratăm această problemă, pentru că asta este cu totul altă chestiune. Nu mai e vorba despre problema identitară a românilor din Ungaria. Nu mai e vorba despre promovarea limbii şi a culturii, despre care noi am vorbit şi într-o oarecare măsură am reuşit să prelungim viaţa acestei comunităţi. S-a transformat totul într-o afacere”.
Gheorghe Petruşan este de acord că dacă Ungaria, ”statul în care trăim, ar înţelege că este important şi pentru el prelungirea vieţii minorităţilor din Ungaria şi că ar trebui să susţină efortul pe care-l face pentru a supravieţui, atunci ar trebui schimbată legea, ar trebui revizuite mai multe decizii. Această lege a apărut în 1993 şi temelia ideologică a fost libera alegere a identităţii naţionale. De ce? Pentru ca să corespundă nu numai pentru minorităţile din Ungaria, ci şi pentru ungurii din ţările vecine, şi asta este o altă treabă. Fără să dea nume, Gheorghe Petruşan recunoaşte că în statele vecine, România în primul rând, standardele referitoare la minorităţi sunt foarte ridicate şi ar dori ca şi în Ungaria să fie la fel. ”Acolo se face treabă bună, se fac lucruri foarte frumoase”, subliniază Gheorghe Petruşan, şi ”bine ar fi dacă fiecare stat din UE ar face în felul acesta, dar asta-i altă problemă, repet. Felicitări pentru ei! Dar ce va fi cu noi? Ar trebui regândită şi politica faţă de minorităţile din Ungaria”.
Interviul luat de redactorul Iulia Kaupert profesorului Gheorghe Petruşan se încheia într-o notă mai mult decât pesimistă legată de destinul comunităţii româneşti din Ungaria, privită şi prin perspectivele alegerilor minoritare din 13 octombrie 2019. Astfel, spunea acesta, alegerile acestea au fost ”groaznice, duşmănoase. Nu s-a vorbit nimic despre problemele reale ale comunităţii. Nu sunt probleme. Numai performanţe sunt. Totul este OK. Pentru că cineva aşa vrea să creadă şi să audă. Mergem într-o direcţie absolut greşită”.
În semn de protest faţă de ce s-a întâmplat cu ultimele alegeri minoritare, Gheorghe Petruşan a subliniat că refuză să-şi ridice mandatul de deputat minoritar, deoarece ”e imposibil ca eu cu astfel de oameni să vorbesc despre problemele românilor din Ungaria”, făcând referire la ceilalţi aleşi în Autoguvernarea Românească a Judeţului Ciongrad, care nu sunt membri ai comunităţii româneşti, ci unguri. Despre aceştia spunea că ”nu-i cunosc. Cred că ei sunt oameni duşi în eroare. Nu cred că ei sunt unguri adevăraţi, că au conştiinţă naţională, căci dacă ar avea n-ar arunca-o la gunoi şi nu s-ar deda de români. Acestea sunt nişte lucruri groaznice. Duc în eroare foarte multă lume. Totul s-a redus la faptul că vor avea plată bună şi gata. Acest lung proces la care am ajuns de la idealurile noastre, are începutul în 1994, cu prilejul primelor alegeri, când cineva a avut simţul acesta de bişniţar, că aici vor fi bani, a pus mâna pe lucruri şi la alegeri s-a produs un prăpăd”.
El recunoştea astfel că în judeţul Ciongrad, la Seghedin, reprezentanţii minorităţii româneşti nu mai au practic nici un mandat în Autoguvernarea locală. Este o situaţie complicată, multiplicată în multe alte locuri din Ungaria. Urmărind listele aleşilor constatăm situaţii extrem de interesante: dincolo de numele maghiarizate ale acestora, sesizăm faptul că în multe locuri actualii reprezentanţi ai comunităţii româneşti, pe lângă că nu sunt, de fapt, membri ai minorităţii româneşti, sunt parte ai aceloraşi familii.
Este un semn clar a ceea ce sublinia şi profesorul Gheorghe Petruşan, că totul s-a transformat într-o afacere şi aproape nimeni nu mai este interesat de destinul minorităţii române din Ungaria. Discuţia referitoare la situaţia românilor din Ungaria şi, mai ales, asupra numărului acestora este una extrem de complicată. Ea poate fi rezumată la ceea ce Eva Iova Şimon spunea, declarându-se şocată cât de mulţi sunt românii din Ungaria conform recensământului din 2011, că “dacă suntem, eu nu ştiu unde suntem”, că de fapt “în realitate nu ştiu dacă suntem mai mulţi de 6–7 mii… “.
Cifra este mai apropiată de adevăr. Asta cu atât mai mult cu cât, la alegerile parlamentare din Ungaria din 8 aprilie 2018, când, conform modificărilor legislative din ţara vecină, minorităţile au dreptul de a-şi trimite în parlament un observator fără drept de vot sau, dacă obţin pragul electoral, cu drept de vot, lista Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria a fost votată de un număr impresionant de…….428 de români dintr-un total numărat oficial la Recensământul din 2011 de 35.651, din care, teoretic, o mare parte ar fi trebuit să fie înscrişi în registrul naţionalităţilor pentru alegeri.
Restul, de la 428 în sus, fie nu au fost interesaţi de cine îi va reprezenta, fie şi-au votat partidul politic preferat, ceea ce reprezintă un barometru clar al asumării scăzute a propriei identităţi româneşti. Situaţia s-a repetat şi cu prilejul alegerilor parlamentare din 3 aprilie 2022, când, parafrazând-o pe Eva Iova Şimon, directorul Foii româneşti, şi cu acest prilej naţionalitatea română din Ungaria nu a ales ci doar a votat. Lista minoritară românească a fost votată de doar 526 persoane, cu doar 98 voturi mai multe decât la precedentele alegeri. Restul până la 35.651, cifra indicată de Recensământul din 2011 referitoare la români, nu au fost interesaţi deloc de comunitate preferând să voteze listele partidelor politice din Ungaria.
Pentru a avea o imagine asupra distribuţiei voturilor românilor din Ungaria, care reflectă realitatea la zi a locurilor în care mai există membri ai comunităţii care se identifică plenar cu calitatea de român, redăm lista localităţilor din care au provenit acestea: Aletea, 30 voturi, Apateu, 27 voturi, Bătania, 37 voturi, Bedeu, 3 voturi, Cenadul Unguresc 5 voturi, Chitighaz, 63 voturi, Jula, 54 voturi, Micherechi, 11 voturi, Pocei, 1 vot, Săcal 4 voturi. Diferenţa până la 526 voturi provine probabil din oraşele mari, de unde nu s-au putut aduna datele, deoarece site-ul Biroului Electoral Naţional nu cuprinde separat datele referitoare la voturile naţionalităţilor.
Aşadar, în doar 10 localităţi au existat voturi exprimate pentru lista minoritară, pe lângă câteva oraşe mari precum Budapesta şi Szeged. Asta deşi există peste 70 de localităţi în care funcţionează autoguvernări româneşti, astfel că se ridică întrebarea din cine sunt formate acestea? Poate surprinde numărul foarte mic de voturi primit de lista românească la Micherechi, o localitate cu un mare număr de români. Explicaţia nu este foarte sofisticată şi ţine de înregimentarea liderilor comunităţii micherechene în echipa Traian Kreszta după ce multă vreme au fost în opoziţe cu acesta, o echipă fidelă unui anume partid politic din Ungaria de astăzi. Explicaţia este valabilă pentru majoritatea comunităţilor româneşti din Ungaria, aşa firave cum sunt ele, ajutându-ne să înţelegem diminuarea drastică a manifestărilor autentice care contribuie la menţinerea identităţii românilor din Ungaria.
Numărul redus de voturi a făcut ca românii din Ungaria să-şi trimită în Parlamentul Ungariei doar un purtător de cuvânt, acelaşi Traian Kreszta. Aceasta este în fapt oglinda reală a comunităţii româneşti din Ungaria, o comunitate aflată într-un teribil reflux generalizat în ultimele decenii. Interesant este faptul că dacă se înscriau în listele electorale toţi cei care sunt declaraţi membri ai comunităţi româneşti, potrivit numărului avansat de recensământul din 2011, aceştia aveau posibilitatea de a-şi trimite în Parlamentul Ungariei nu numai un reprezentant observator, ci unul cu drept de vot, întrucât ar fi făcut pragul electoral.
Legislaţia ungară prevede că dacă eşti înscris în registrul naţionalităţilor nu poţi să votezi vreun partid politic, ci numai reprezentantul propriu al comunităţii etnice din care faci parte şi în al cărui registru te-ai înscris sau un candidat individual în respectiva circumscripţie electorală. În cazul în care nu există reprezentant al naţionalităţii tale, deşi eşti înscris în registru, poţi vota reprezentantul unui partid politic. În acest context au existat destule cazuri în care, prezenţi la urnă, votanţii înscrişi în registrul naţionalităţii române “spuneau că ei au uitat deja că s-au înregistrat acum patru ani, alţii – şi aceştia au fost mai supăraţi – au zis că cineva tare a încurcat lucrurile, pentru că ei nefiind români ci maghiari niciodată nu s-au înscris în vreun registru de naţionalitate”.
Ori asta ne duce cu gândul din nou la recensământul din 2011, când puteai să ai dublă şi chiar triplă identitate. Oamenii uitaseră ce se declaraseră a fi la recensământ, desigur fără să înţeleagă, poate, despre ce e vorba în cazul celor trei întrebări vizând naţionalitatea. “Nu suntem siguri că vom afla vreodată ce s-a întâmplat în realitate, cine a încurcat listele…”, încheia cu tâlc şi Eva Iova Şimon în Foaia românească această spinoasă chestiune. În realitate, populaţia românească scade constant din 1920 În concluzie, se poate spune că populaţia de origine etnică românească din Ungaria a scăzut în permanenţă după 1920. Ritmul a fost ceva mai lent până în 1960. După aceea procesul de dispariţie a comunităţii româneşti prin asimilare a fost din ce în ce mai rapid.
Practic, conform inclusiv datelor oficiale maghiare, românii din Ungaria au scăzut cu două treimi faţă de 1920. În ultimii 50 de ani tot mai puţini se declară vorbitori de limbă maternă română. Limba română, ca limbă maternă, se vorbeşte din ce în ce mai puţin în satele româneşti. Peste tot, procesul de schimbare a limbii în favoarea celei maghiare este în fază avansată. Situaţia cea mai fericită se consemnează în Micherechi, unde în ultimii 50 de ani numărul celor care se declară vorbitori de limbă maternă română a scăzut cu numai 33%. Aceasta în condiţiile în care în perioada interbelică localitatea era locuită aproape exclusiv de români. În schimb, în Vecherd, bunăoară, în 2001, nimeni nu s-a mai declarat la recensământ ca având limba maternă româna.
Unii specialişti români din Ungaria au ajuns la concluzia că singura modalitate prin care se mai poate menţine limba minorităţii române în Ungaria, în condiţiile perpetuării aceleiaşi atitudini a statului maghiar şi în lipsa unor politici coerente concrete în acest sens ale statului român, este implicarea masivă a bisericilor româneşti, indiferent de confesiune. Acestea ar trebui să ajute comunităţile în a se separa social, cultural şi ca limbă de majoritate, să încurajeze răspândirea limbii române şi a registrului bisericesc (stilul elevat, varianta standard), să sprijine folosirea variantei locale a graiului românesc, să accepte un rol mult mai activ în cadrul comunităţii, să încerce influenţarea unui număr cât mai mare a membrilor ei pe parcursul întregii vieţi şi, în fine, să compenseze presiunea politică la care sunt supuşi românii, astfel încât să dispară sentimentul de frică în faţa chestionarelor oficiale.
Alţii în schimb sunt mai pesimişti şi consideră că „eforturile” statului ungar în direcţia asigurării condiţiilor propice de dezvoltare pentru români au condus, după cum era şi firesc la un eşec programat. Acest fenomen este demonstrat în prezent de „tendinţa puternică de părăsire a limbii şi tradiţiilor culturale române, slăbirea conştiinţei etnice-naţionale”, care se pare că este ireversibilă.
Mihai Cozma, fost profesor la Catedra de limba şi literatura română în cadrul Universităţii din Seghedin, atrăgea atenţia asupra faptului că procesul este favorizat chiar de instituţia de autoadministrare a românilor din Ungaria, aşa cum a fost ea creată în 1995. În opinia universitarului român din Seghedin sistemul autoguvernării este cât se poate de nepotrivit pentru comunitatea românească din Ungaria.
”Azi, românii din Ungaria alcătuiesc o microsocietate plină de încordări dezbinatoare, lipsită mai ales de solidaritatea cuvenită între instituţii şi indivizi, fapt care îi determină pe mulţi români să se retragă din colectivul de care ar trebui să aparţină activ. Acest fapt contribuie puternic la asimilarea în rândurile ungurimii”, spunea acesta, lăsând să se înţeleagă faptul că la conturarea acestei realităţi a contribuit şi legislaţia minoritară în vigoare în Ungaria. Profesorul Mihai Cozma critica şi o anume neputinţă a liderilor forurilor de autoadministrare româneşti din Ungaria de a colabora efectiv şi eficient cu România, în condiţiile în care această colaborare ar fi benefică pentru comunitate. Acelaşi semnal de alarmă îl trag şi alţi intelectuali români din Ungaria. Printre aceştia Gheorghe Petruşan şi Emilia Martin, autorii volumului Românii din Ungaria, alături de cel pomenit mai sus, atrag atenţia asupra pierderii de teren din partea graiului românesc în Ungaria.
*Dr. Gabriel Moisa este profesor universitar doctor la Facultatea de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea Oradea.
Sursa: adevarul.ro
Citește și: Sile Pușcaș, obligat să plătească 600.000 de lei pentru „donația” cerută de Boc
