Dosarul cunoscut sub numele “Mită la spital”, plimbat de ani buni prin instanţele clujene, a primit săptămâna trecută o soluţie din partea Curţii de Apel Cluj. Funcţionari de la actualul Institut Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie „Prof. dr. Octavian Fodor” Cluj-Napoca au fost trimişi în judecată de DNA pentru că, în urmă cu peste un deceniu, au atribuit firmelor controlate de Anica Cîmpan  mai multe contracte de lucrări în cadrul instituţiei. Fostul director administrativ al Spitalului Clinic de Adulţi, Emilia Roman, a scăpat de acuzaţia de fals material în înscrisuri oficiale, care s-a prescris, dar mai are de executat, alături de membrul comisiei de evaluare a ofertelor, restul din pedeapsa de cinci ani de închisoare, potrivit deciziei definitive a magistraţilor Curţii de Apel.

 

Doi foşti angajaţi ai Spitalul Clinic de Adulţi Cluj, actualul Institut Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie „Prof. dr. Octavian Fodor” Cluj-Napoca, Roman Emilia şi Pop Gheorghe, precum şi Cîmpian Anica, administratorul firmelor de construcţii Relian SRL şi Goodwill SRL, au fost condamnaţi de Tribunalul Cluj printr-o sentinţă penală pronunţată în anul 2012. Cei trei inculpaţi din dosar  au deschis un proces în apel, solicitând desfiinţarea sentinţei pronunţate de Tribunalul Cluj şi rejudecarea cauzei.

Conform rechizitoriului DNA, între anii 2002 şi 2004, Emilia Roman, în calitate de director financiar-contabil, iar ulterior de director administrativ la Spitalul Clinic de Adulţi Cluj-Napoca şi membru al comisiei de evaluare a ofertelor, împreună cu Gheorghe Pop, membru în comisia de evaluare şi, respectiv, de recepţie a lucrărilor, a atribuit firmelor Relian Prod Impex SRL Cluj-Napoca, Goodwill Eximp SRL Cluj-Napoca, controlate de Anica Cîmpan , mai multe lucrări de reparaţii la secţiile acestei instituţii sanitare.

 

Ce au decis magistraţii

Curtea de Apel Cluj a admis apelul declarat de Roman Emilia, Pop Gheorghe şi Cîmpan  Anica împotriva sentinţei civile a Tribunalului Cluj şi a desfiinţat-o din punct de vedere al încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina acestora.

De asemenea, sentinţa din 13 iulie constată încetarea procesului penal urmare a intervenirii prescripţiei şi pronunţă o nouă hotărâre:

”I. (…) Menţine pedepsele de 5 ani închisoare (…) inculpatei Roman Emilia pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu (…) şi luare de mită (…). Menţine pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare (…). Deduce din pedeapsa aplicată durata executată din 6.09.2004 până la 21.11.2005.

  1. (…) încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Pop Gheorghe pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale (…). Menţine pedepsele de 5 ani închisoare (…) aplicată inculpatului Pop Gheorghe pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu (…) şi luare de mită (…). Menţine pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 6 luni închisoare (…). Deduce din pedeapsa aplicată timpul executat din perioadele 2.08.2004 – 12.05.2006 şi din 8.02.2008 – 27.02.2009. III. (…) încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei Cîmpan Anica pentru comiterea a 2 infracţiuni de dare de mită prev.de art.255 alin.1 V.C.penal şi pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale prev.de art.288 al.1 şi 2 cu aplic.art.41 alin.2 V.C.penal. Menţine pedeapsa de 3 ani închisoare (…). Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate”.

 

Prejudiciu de 100.000 de euro

Cei doi foşti angajaţi ai Spitalul Clinic de Adulţi Cluj, actual Institutul Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie „Prof. dr. Octavian Fodor” Cluj-Napoca,  Roman Emilia şi Pop Gheorghe, au fost trimişi în judecată în 2004, de procurorii clujeni ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru comiterea unor abuzuri legate de organizarea unor licitaţii, recepţionarea unor lucrări de reparaţii şi întreţinere, precum şi plata acestor lucrări.

„Firmele în cauză au încheiat cu Spitalul contracte pentru executarea de lucrări, care au fost facturate şi decontate la plată de unitatea sanitară. S-au întocmit situaţii de lucrări pentru lucrări neexecutate şi procese verbale de recepţie fictive ulterior emiterii facturilor şi acceptării la plată a acestora”, se arată în rechizitoriul DNA.

Potrivit anchetatorilor, prejudiciul adus spitalului de Emilia Roman, fost director administrativ al unităţii, şi Gheorghe Pop, fost şef al serviciului tehnic al spitalului este de peste 430 mii de lei.  În acelaşi dosar a fost  judecat administratorul firmelor Relian SRL şi Good Will SRL, Cîmpan  Anica, direct implicată în escrocheriile puse la cale de Emilia Roman şi Pop Gheorghe.

 

Au achitat lucrări neexecutate

”Emilia Roman, în calitatea de director financiar, şi, mai târziu, director administrativ al Spitalului Clinic de Adulţi Cluj-Napoca, precum şi în calitatea sa de membru al comisiei de evaluare a selecţiilor de oferte din cadrul spitalului, împreună cu Pop Gheorghe, membru al Biroului tehnic şi al comisiei de evaluare a secţiilor de oferte, respectiv de recepţie din cadrul spitalului, au luat mită între anii 2002-2004, în mod repetat şi cu bună ştiinţă, cu nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la Legea achiziţiilor publice. Concret, aceştia au repartizat mai multe lucrări de reparaţii la diferite secţii ale spitalului către firmele de construcţii unde Cîmpan  Anica era administrator. În acelaşi timp, au achitat lucrări neexecutate sau lucrări al căror preţ a fost modificat în mod abuziv, către aceleaşi firme, prejudiciind grav spitalul. De asemenea, cei doi angajaţi au primit mită, în bani sau sub forma unor lucrări de construcţii particulare importante de la Anica Cîmpan  pentru a falsifica licitaţii, contracte sau documente de plată în favoarea firmelor Relian SRL şi Good Will SRL”, subliniază procurorii.

Emilia Roman a fost condamnată pentru  abuz în serviciu în forma calificată şi continuată, luare de mită, fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, uz de fals în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată. Pentru aceleaşi infracţiuni a fost condamnat şi Gheorghe Pop, membru în comisia de evaluare a selecţiilor de oferte şi, respectiv, de recepţie a lucrărilor din cadrul Spitalului Clinic de Adulţi Cluj-Napoca.

 

Susţin că lipseau mai puţini bani

La Curtea de Apel Cluj, inculpaţii din dosarul “Mită la spital” au solicitat efectuarea unei noi expertize tehnice în construcţii, deoarece pentru  expertiza efectuată în faza de urmărire penală există îndoieli cu privire la exactitatea concluziilor. Aceştia au subliniat că expertul a comis erori în ceea ce priveşte identificarea lucrărilor executate, neexecutate şi decodate sau  nedecodate, astfel încât suma indicată ca prejudiciu suferă modificări substanţiale. Cei trei arată că aceste erori au fost confirmate de mai mulţi martori, între care unul, indicat de fostul director general al spitalului.

În acest context, Emilia Roman a reclamat atributul de “calificată” din încadrarea juridică şi şi a cerut schimbarea încadrării faptelor reţinute de instanţă din “infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată” în “infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice”. Potrivit acesteia, valoarea presupusului prejudiciu care a reieşit în urma suplimentului de expertiză efectuat ar fi fost semnificativ diminuată, de la mai bine de 340.000 de lei la aproximativ 80.000 de lei. De asemenea, Roman Emilia susţine că infracţiunea de luare de mită pentru care este condamnată nu s-ar fi consumat în aceeaşi perioadă cu infracţiunea de abuz în serviciu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.