Senatorul PSD Miron Mitrea a venit, joi, la Direcţia Naţională Anticorupţie, fiind citat în dosarul în care este cercetat pentru corupţie, retrimis de instanţă la procurori pentru completarea urmăririi penale.Miron Mitrea a ajuns la sediul Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în jurul orei 11.00, el declarând că, în legătură cu acuzaţia de obţinere a unor foloase pentru o locuinţă a mamei sale, din localitatea ilfoveană Voluntari, de la Paula Irina Jianu, lucrarea a fost plătită la valoarea ei, dar procurorii au ţinut neapărat să o interpreteze.

Mitrea a precizat că o cunoaşte bine pe Irina Paula Jianu şi că a lucrat cu ea timp de doi ani.

"Mita nu constă în nimic", a mai spus Mitrea, precizând că procurorii anchetează, însă judecătorii decid.

În 31 ianuarie 2011, un complet de trei judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a decis restituirea dosarului senatorului PSD Miron Mitrea la Direcţia Naţională Anticorupţie, apreciind că sunt anumite vicii de procedură. Decizia a fost contestată de DNA la completul de cinci judecători al ICCJ, care a stabilit, cu două voturi împotrivă (judecătorii Aida Popa şi Ionuţ Matei) şi trei pentru (judecătorii Mariana Ghena, Georgeta Barbălată şi Traian Gherasim), restituirea dosarului la DNA.

Completul de trei judecători stabilise că organele de urmărire penală i-au încălcat senatorului PSD Miron Mitrea dreptul la apărare, astfel că s-a dispus restituirea dosarului acestuia la Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru refacerea actului de sesizare a instanţei.

Fost ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei în perioada 2000-2004, în prezent senator, Miron Mitrea a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie în 5 martie, fiind acuzat de luare de mită, instigare la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Alături de Miron Mitrea au mai fost trimişi în judecată fostul inspector şef adjunct al Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC), Irina Paula Jianu, precum şi fostul arhitect şef în cadrul Primăriei Voluntari, Nicolae Popescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.