Mitt Romney tot mai aproape de presedentie

Candidatul la învestitura republicană pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie 2012, Mitt Romney, a câştigat marţi alegerile primare din Maryland (est), Wisconsin (nord) şi din capitala federală Washington, conform proiecţiilor presei americane.

Potrivit posturilor de televiziune CNN, Fox News şi CBS, candidatul moderat a câştigat în faţa rivalului său principal, ultra-conservatorul Rick Santorum, toate cele trei primare, consolidându-şi statul de favorit în cursa republicană pentru a deveni adversarul lui Obama la alegerile din noiembrie 2012.

Pentru a deveni adversarul republican al lui Obama, pe 6 noiembrie alegerile, Romney, care se luptă să convingă baza conservatoare a partidului, trebuie să adune un număr de 1.144 de delegaţi care să îl reprezinte la convenţia naţională a partidului republican din luna august, în Tampa (Florida).

Cu aceste trei victorii, Romney a depăşit pragul simbolic de 50 kla sută din delegaţii necesari.

El are în prezent 566 de delegaţi, potrivit RealClearPolitics, faţă de 263 ai lui Santorum, Newt Gingrich având 140 iar Ron Paul 67.

Maryland are 37 de delegaţi, Wisconsin 42 şi Washington 19.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.