Moara din oraşul Valea lui Mihai, aflată pe vremuri în proprietatea familiei celei căreia i s-a decernat în acest an Premiul Nobel pentru literatură, poeta Louise Elisabeth Glück, urmează a fi transformată într-un centru cultural, a relatat, joi, portalul de ştiri Maszol.ro din Transilvania. Moara „Gizella” din oraşul Valea lui Mihai este una dintre cele mai semnificative clădiri industriale din zona de vest a României şi unul dintre simbolurile orăşelului aflat în zona de nord a judeţului Bihor. În prezent, moara se află într-o stare avansată de degradare, însă localnicii au decis să o renoveze şi să o transforme într-un centru cultural,.

În prima jumătate a secolului al XX-lea, moara a fost unul dintre cele mai importante locuri unde se măcinau grâne în această zonă. Ea a fost construită de Glück Benő, care s-a stabilit în Valea lui Mihai în anul 1900, la vârsta de 29 de ani, iar moara a fost denumită “Gizella” după numele soţiei sale, Horovitz Gizella. Familia Glück a fost o familie respectată a comunităţii evreieşti ortodoxe din oraş, a cărei soartă a fost pecetluită în cel de-Al Doilea Război Mondial. Majoritatea membrilor familiei au fost deportaţi, unii dintre ei însă au plecat din timp şi s-au stabilit în Canada, respectiv în Statele Unite. Descendentă directă a familiei este poeta Louise Glück, câştigătoarea premiului Nobel, care trăieşte în prezent în America.

Moara “Gizella” a început să se degradeze după naţionalizarea din perioada comunistă. În urma naţionalizării, clădirea a fost depozit, turnătorie, atelier de bobinat electromotoare, dar şi atelier de reparaţii auto. În ultimii 30 de ani starea clădirii s-a deteriorat atât de mult încât a devenit aproape impracticabilă, astfel că, în anul 2012, în urma unei ample operaţiuni de curăţenie, administraţia locală a decis chiar demolarea unei părţi din clădire deoarece exista riscul să se prăbuşească.

Potrivit portalului de ştiri, piatra de temelie a noului centru cultural a fost pusă la sfârşitul lunii septembrie. Potrivit planurilor, clădirea va găzdui o sală de teatru, mai multe săli de repetiţii şi de expoziţii. Costurile de reabilitare a imobilului cu mai multe etaje, cu o suprafaţă utilă de peste 1 000 de metri pătraţi, sunt estimate la 5 000 000 lei şi vor fi finanţate din fonduri guvernamentale româneşti.

Primarul József Nyakó a declarat că se intenţionează realizarea şi unei scene în aer liber lângă Moara “Gizella”, după renovarea acesteia. Edilul a declarat că unchiul poetei din SUA a fost Glück Benő, cel care a construit moara, aşa că s-au decis s-o caute pe laureata premiului Nobel, care trăieşte în America, şi s-o invite la ceremonia de inaugurare a viitorului centru cultural. Potrivit primarului, nu este exclus ca viitorul centru cultural să poarte numele poetei sau al familiei care a construit moara.

Sursa: Flux24.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.