Luni dimineața, au fost moblizate toate forțele pentru acțiunea de căutare a unui copil dispărut de peste 48 de ore, fiind publicate și semnalmentele băiatului pentru ca în eventualitatea în care este văzut de cineva să poată fi anunțate autoritățile.

Minorul în vârstă de 7 ani a plecat să se joace în sat, satul Vânători, județul Arad.

Sursa: agerpres

Duminică autoritățile au folosit şi un elicopter pentru a survola o zonă pe o rază de peste 30 de kilometri. Căutările au fost suspendate pe parcursul nopţii de duminică spre luni, datorită condițiile meteorologice nefavorabile. 


Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, căutările au fost reluate luni dimineața cu 47 de poliţişti dotaţi cu 18 autospeciale şi câini de urmă, 19 jandarmi cu patru autospeciale şi un câine de urmă, 28 de pompieri cu şapte autospeciale şi opt cange, şapte poliţişti de frontieră cu autospeciale cu camere de termoviziune. Forţelor de ordine li se alătură peste 100 de voluntari din zonă, care folosesc maşini de teren şi ATV-uri.


În urma discuţiilor cu localnici şi familia, IPJ a transmis că Sebastian Corbei, în vârstă de 7 ani, a fost văzut ultima dată sâmbătă, în jurul orei 16,30, la o stână de lângă localitatea Vânători. El plecase de acasă sâmbătă dimineaţă, la joacă în sat, ulterior alăturându-se altor copii pentru a merge la stână însoţiţi de un localnic bătrân, potrivit agerpres.

Mama copilului a sunat la 112 sâmbătă seară, la ora 19,00, pentru a anunţa dispariţia, când a constatat că acesta nu se întoarce acasă. Căutările au început imediat şi au avut loc şi pe parcursul primei nopţi, dar nu a fost găsit pe o rază de 20 de kilometri distanţă de casa familiei.


Conform datelor prezentate de IPJ, copilul are 1,20 metri înălţime, păr şaten, faţă ovală, constituţie astenică, dar nu se cunoaşte îmbrăcămintea pe care o avea. Persoanele care îl văd sunt rugate să apeleze numărul de urgenţă 112 sau să se adreseze celei mai apropiate secţii de poliţie, după cum precizează AGERPRES.

Sursa: Agerpres

Citește și Minora răpită de pe o stradă din Târgu Mureş a fost găsită

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.