În ciuda faptului că municipiul Cluj-Napoca este al doilea cel mai mare oraș din țară, adesea lasă impresia că este un sat ceva mai populat și cu mai multe parcuri betonate decât este nevoia. De fiecare dată când intră un discuție un patron cu afaceri murdare, întotdeauna este conectat la alte persoane pasionate de corupție.

Într-un articol de săptămâna trecută, Gazeta de Cluj a făcut o recapitulare a afacerilor lui Neluțu Varga și a explicat cum deși majoritatea sunt pe pierderi sau în datorii, „Toti” are bani să introducă milioane de euro din buzunarul său în echipa de fotbal CFR Cluj. O altă investiție menționată în articole este una imobiliară, unde se implică alături de Moldovan Marin.

Dar deoarece Cluj-Napoca este de multe un sat mai mare, Moldovan Marin este conectat la mai multe persoane dubioase; mai exact este vorba despre Toma Rus, fostul șef al BCCO Cluj, dar și despre Ioan Bene, cunoscutul afacerist clujean.

Colaborările cu alți afaceriști

Investiția imobiliară menționată mai sus, la care Moldovan a lucrat cu Neluțu Varga, constă în două vile care se construiesc pe strada Mihai Românul, una dintre ele având un lac în fața intrării, iar cealaltă o piscină acoperită. În 2022, Media9 spunea că parcela unde se construiesc vilele este traversată însă de o magistrală de gaz metan; de aceea, una dintre locuințe este strecurată fix la marginea suprafeței de protecție a magistralei.

Poza vila din stiri

Moldovan Marin a devenit partener de afaceri cu Toma Rus tot într-un proiect imobiliar, anume un bloc de nouă etaje, cu 120 de apartamente. Firma care a construit clădirea, BT Development Soporului, are printre acționari societatea BT Farming & Agriculture, despre care presa spunea în 2014 că „gravitează” în jurul lui Toma Rus, la acea vreme director general la o afacere soră: BT Ranch.

Astfel, blocul a pornit de la Moldovan Marin și soția sa, care în calitate de proprietari ai terenului au obținut pe persoană fizică o autorizație de construcție pentru un bloc de 9 etaje cu 120 de apartamente.

Acea perioadă pare palpitantă pentru Moldovan Marin, tot atunci fiind implicat în afaceri și cu Ioan Bene. După ce Napoca Construcții SA a încasat 16 milioane de lei pentru o lucrare mai „mică” la aeroport (o cale de rulare paralelă cu pista și platformă pentru parcarea aeronavelor), în decembrie 2013 a încheiat un contract de cumpărare a unui teren din Florești, în valoare de 17 milioane de lei.

Acest teren era de 100 de hectare și avea PUZ pentru ansamblu de locuințe, deși pe el se afla o pădure bătrână, iar proprietarul era societatea Clear Project. Dintre cele 17 milioane de lei, 10 urmau să meargă la Moldovan Marin, acesta fiind creditor lui Clear Project.

De unde a avut Moldovan Marin zece milioane de lei să împrumute Clear Project rămâne un mister, afacerile sale având un profit insuficient de mare pentru a acoperi suma la acea dată.

Investiții mari, bani din chirii

Cele două vile pe care le construiește sunt realizate de către firma Top Home International, unde Moldovan Marin a rămas acționar unic din luna februarie a acestui an, când Neluțu Varga a ieșit din firmă.

Totuși, construcția celor două locuințe merge înainte, ba chiar plătește două alte firme pentru construcție; interesant este faptul că instalațiile, închiderile și izolațiile sunt făcute în regie proprie, deși compania nu are niciun angajat din 2019. Din punct de vedere financiar, în 2023 societatea a avut un profit de 200.000 de lei și datorii de două milioane de lei, în ciuda faptului că de doi ani apare cu cifră de afaceri zero.

Pe departe, cea mai importantă investiție a lui Moldovan este un parc fotovoltaic de dimensiuni imense, mai ales comparat cu cele din această parte a Europei. Cel pe care îl va construi Marin Virgil va avea o putere de producție circa 156 MW, în timp ce cel mai mare din România stă la 155 MW și a costat 102 milioane de euro, conform profit.ro.

Parcul fotovoltaic urmează să fie construit în comuna Săvădisla, iar firma lui Moldovan Marian care se ocupă de proiect este Interagro Development, care a cerut deja avizul de mediu, potrivit site-ului primăriei. Compania nu are niciun angajat, are datorii de 350.000 de lei și o cifră de afaceri zero, exact ca Top Home International.

Moldovan Marian mai este implicat în alte patru firme (în două alături de soția sa), toate având aceeași activitate principală: închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate.

GMG Logistic Park este controlată de familia Moldovan, împreună cu Gross Alon și Garber Reuven, doi israelieni, administrator fiind Marin Virgil. Firma a fost fondată în 2011 și în prezent are o cifră de afaceri zero, datorii de trei milioane de lei și pierderi de 375.000 de lei, deși în trecut a adus bani frumoși, cu șase ani de profit cuprins între 450.00 și 750.000 de lei.

Super Favorit Comimpex este cealaltă societate în care este implicată și soția sa, ea fiind acționară minoritară și administrator; Cu un singur angajat a avut un profit de 95.000 de lei la o cifră de afaceri de 150.000 de lei, iar datoriile sunt mici în comparație cu restul firmelor sale, fiind de doar 190.000 de lei.

Celelalte două companii sunt controlate pe deplin de Moldovan Marin, el fiind administrator și acționar unic. GM Logistic Park (a nu se confunda cu GMG Logistic Park) are un singur angajat și în 2023 a produs un profit de 630.000 de lei, la o cifră de afaceri de două milioane de lei. Firma are datorii de 640.00 de lei, dar acestea s-au înjumătățit față de anul trecut când erau de 1,3 milioane de lei.

Situația este asemănătoare și pentru MD Construct, cea mai profitabilă societate deținută de către Moldovan Marin Virgil: aceasta are o cifră de afaceri de două milioane de lei, un profit de 1,2 milioane de lei și datorii de trei milioane de lei, acestea scăzând de la nouă milioane în 2021.

Citește și: UNTOLD: ce (nu) se întoarce în comunitatea clujeană – Ziar Gazeta de Cluj

3 COMENTARII

  1. No ma!

    Asta știe care și cum construiește sau nu în Cluj, în livadă sau în jurul șmecherilor orașului. Adică cine va avea sau nu vreodată AC . Personal am auzit zicând către cineva ca acolo nu va obține niciodată urbanism de urbanizare, ca doar în mâna lor este acul Să aibă așa tentacule mafia Clujului încât orice colorat să știe cine ce drept are în funcție de interesele bandiților. Hai sictir din nou pt toți ăștia ce se cred D-zei de Cluj sau ca numai ei trebuie să facă și să desfacă. ..

  2. În loc să-și vadă de pensie..foștii milițieni..abuzează de relațiile și funcțiile avute pe când erau mari și tari….UNDE IN LUME SE MAI INTAMPLA ASA CEVA???????Ce fac autoritățile ?? DORM IN BOCANCI..sau sunt complice eventual TAINUIRE..Va veni o vreme când totul va ieși la IVEALA……NU SCAPA NIMENI ATENTIE..CA VINE SCADENTA!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.