1) Victoria revoltei populare în Libia, mai rapidă cum se credea, chiar dacă Colonelul nu a fost încă capturat, modifică echilibrul din Orient, mai ales într-o zonă care musteşte de petrol şi în care se ciocnesc mari interese economice. Din păcate, nici în Consiliul Naţional de Tranziţie care s-a mutat de la Benghaze la Tripoli nu cred că există o suficientă coerenţă şi mi se pare că atât în Libia, cât şi în Egipt şi Tunisia, forţele cu adevărat democratice au o perspectivă destul de diferită faţă de direcţia în care se va dezvolta viitoare organizare statală. Cea mai periculoasă, în toată lumea islamică, este intensificarea radicalismului, ceea ce nu prea au luat în considerare Franţa şi Anglia, care au promovat cu atâta insistenţă bombardamentele „în scop umanitar”, aşa-zis pentru protejarea populaţiei civile. În realitate, operaţiunile militare aeriene nu au avut alt scop decât înlăturarea de la putere a lui Ghaddafi, aşa că mulţi africani au asemuit intervenţia puterilor occidentale cu războaiele coloniale din secolele 19 şi 20. Regimul autocratic nu mai există, dar nu este exclusă o mişcare de rezistenţă subterană, cum s-a întâmplat în Irak şi Afganistan. Din acest motiv, situaţia este, în continuare, tulbure, în pofida vizitei recente în Libia a lui Sarkozy şi Cameron, iar răzbunările şi actele de violenţă de tot felul vor continua. Ca unul care, acum 30 de ani, am fost de numeroase ori în locurile în care s-au desfăşurat lupte violente, m-au surprins imaginile de la televizor în care majoritatea femeilor erau îmbrăcate islamic. În vremea mea, portul tradiţional era o raritate. Le mai vedeai pe femei îmbrăcate astfel în timpul Ramadanului, dar nici atunci acesta nu era un fenomen de masă. Nu contest dreptul musulmanilor de a se îmbrăca cum doresc, mai ales la ei acasă, dar este inacceptabil să impună astfel de constrângeri şi celor de alte convingeri, cum se întâmplă cu europencele noastre, când se deplasează în Iran, de exemplu. Mulţi în critică pe domnul Baconschi că a recunoscut cu mare întârziere actualul regim ce s-a instalat. Reacţia Ministerului de Externe român este de înţeles. Un ministru, devenit lider în noua structură de putere, care în vechea echipă guvernamentală a fost ministru al Justiţiei, înscenând procesul unor asstente bulgare şi al unui medic palestinian, acuzaţi că au infectat cu HIV copiii libieni, torturaţi îngrozitor ca să-şi recunoască presupusa faptă, condamnaţi la moarte, grup graţiat la intervenţia Franţei, nu era cea mai reprezentativă persoană pentru a se spune că face parte dintr-o mişcare de înnoire.
2) Desigur, Adunarea Generală ONU va accepta, cu o largă majoritate, cererea Autorităţii Palestiniene de recunoaştere internaţională a statului Palestina. Cred că şi în UE vor fi state care vor vota pentru această rezoluţie, cum este Spania, mult îndrăgită de arabi. Rezoluţia Adunării va fi blocată în Consiliul de Securitate de SUA şi Marea Britanie, care au drept de veto, dar este sigur că dezbaterile din Adunarea Generală şi votul majoritar pentru vor fi o mare victorie politică pentru Mahmud Abbas, preşedintele Autorităţii Palestiniene. Ar trebui să ne reamintim că, în trecut, Statele Unite s-au opus cu înverşunare ca Republica Populară Chineză să-şi ocupe locul în organismele ONU, dar, până la urmă, s-a făcut dreptate, deoarece o insulă – Taiwan-ul, nu putea să înlocuiască o ţară de peste un miliard de locuitori.
Derularea unor tratative între Israel şi Autoritatea Palestiniană este un lucru necesar, dar nu suficient. Guvernul Netanyahu a declarat de mai multe ori că evreii sunt gata să facă sacrificii serioase. În realitate, colonizarea permanentă a teritoriilor palestiniene continuă imperturbabil, ceea ce demonstrează că nu au învăţat prea multe din lecţiile istoriei. Biblicul Israel nu mai poate fi refăcut, palestinienii au şi ei dreptul la statul lor şi a nu accepta acest lucru prin măsuri concrete şi nu prin vorbe înseamnă să dau câmp liber acţiunii extremiştilor de tot felul.
Incendierea Ambasadei Israelului de la Cairo, precum şi vizita premierului turc Erdogan în Ghaza ar trebui să atenţioneze nu numai cancelariile occidentale, dar şi „poporul ales”, faţă de care am o mare simpatie. Din păcate, actualii conducători au cam pierdut contactul cu realitatea.
3) Vizita lui Băsescu la Washington este un mare succes, dovadă fiind iritarea ruşilor şi a iranienilor. Dacă se vor ameliora în aceeaşi măsură şi relaţiile economice româno-americane, la fel ca cele politice şi militare, ne va fi mai bine la toţi, nu numai primarului din Deveselu. În această privinţă nu există divergenţe majore între putere şi opoziţie, chiar dacă muzeograful Crin Antonescu n-a văzut la televizor ceea ce a constat o ţară întreagă.
Ameninţările la adresa securităţii României nu vin acum, atât din Orientul Apropiat, cât din Iran şi sunt de ordin economic. Ieşirea Greciei din zona euro, prin intrarea în incapacitate de plată, ar fi un dezastru pentru întreaga Uniune Europeană, dar şi pentru noi, chiar dacă domnul Dinu Patriciu ar fi tare fericit că i s-au împlinit profeţiile.
Adrian Man
15.09.2011
