De la 1 ianuarie 2011 vor fi puse în plată pensiile militare recalculate. “Beneficiarii” acestora vor fi 82.000 de pensionari ai Ministerului Apărării Naţionale/M.Ap.N. şi 66.450 de pensionari ai Ministerului Administraţiei şi Internelor/M.A.I..
    Titularul de la M.Ap.N., Gabriel Oprea, a promis multe foştilor săi camarazi, el însuşi fiind un pensionar militar. Omologul său nu a promis nimic, fiind recent numit ministru.
    Pentru că opinia publică este sătulă de pledoariile pro şi contra reducerii arbitrare a drepturilor băneşti cuvenite celor care au urmat cariera militară, câteva aspecte tehnice merită a fi semnalate.
    O primă realitate tristă este că, la momentul luării deciziei de recalculare, datele referitoare la pensionarii militari nu erau trecute într-o bază de date, la nivelul M.Ap.N..
    Anterior, la ultimele două operaţiuni de recalculare, care au vizat mărirea, nu micşorarea pensiilor, înainte de demararea concretă a evaluărilor au existat perioade de câte şase luni, pentru pregătirea temeinică a unei asemenea operaţiuni sensibile, cu un  impact major asupra celor afectaţi de redimensionarea venitului lunar.
    Acum, în ultimele cinci luni, mii de oameni au muncit zi şi noapte, inclusiv sâmbăta şi duminica,  pentru ca să fie trecute pe computer datele vizând fiecare pensionar militar.
    Şi aici nu este vorba decât de trecerea pe calculator a informaţiile specifice statelor de plată, pe care se găsea numele pensionarului vizat.
    Presiunea psihologică generată de graba cu care au fost obligaţi să lucreze militarii şi civilii desemnaţi să facă această operaţiune a dus la năzdrăvănii pe măsură: grade trecute eronat, luni de plată omise din cauza oboselii, ani în şir netrecuţi, pentru că nu toate dosarele, cu statele de plată, au fost trimise de la arhive spre sintetizatorii de la computere.
    În asemenea condiţii, nu este deloc de mirare faptul că cvasitotalitatea pensionarilor militari au perioade mari, din cariera lor profesională, neacoperite de datele necesare din statele de plată corespunzătoare anilor lipsă pe computer.
    Până şi liderul veteranilor de război, generalul Marin Dragnea, a fost informat că îi „lipsesc 18 ani din cariera militară”!
    Prin urmare, promisiunea lui Gabriel Oprea, că nu vor scădea pensiile sub 3000 lei noi se va dovedi, la mijlocul lunii ianuarie,  una conformă dictonului dâmboviţean:”dă-i în puii mei!” Pe pensionarii militari. Nişte trişti. Criptocomunişti…
    
Ion Petrescu
ion.petrescu@ziuaveche.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.