Sebastian Fekete Nicorici, fostul partener de afaceri al soţului deputatei PNL, Steluţa Cătăniciu, şi al şefului DRDP Cluj, Eugen Cecan, a mai primit o ”palmă” în procesul în care este acuzat de evaziune fiscală. Unul dintre clienţii SC Monobloc, societatea aflată în insolvenţă, prin intermediul căreia au fost vândute apartamentele din Floreşti, a obţinut de la magistraţii clujeni ridicarea sechestrului asigurator pus pe locuinţa cumpărată de la Monoboc. Gazeta de Cluj a prezentat şi că lichidatorul firmei Monobloc cere răspunderea patrimonială a lui Fekete pentru situaţia în care a ajuns această societate.

Gazeta de Cluj a prezentat în premieră faptul că un grup de liberali, bine înfipţi în afacerile locale, au construit un ansamblu imobiliar, nu au plătit majoritatea furnizorilor de materiale necesare construcţiei, iar acum “pionii” afacerii sunt judecaţi penal şi civil pentru neregulile care s-au derulat prin societatea Monobloc.

În procesul penal de evaziune fiscală, Fekete Nicorici, fostul asociat al soţilor Cătăniciu şi al lui Eugen Cecan, a mai primit o “palmă” de la justiţia clujeană. În cadrul procesului în care este acuzat de evaziune fiscală, Fekete este acuzat şi de una dintre persoanele care au cumpărat apartamente de la SC Monobloc. Este vorba de Nelu Cită caruia Fekete i-a pus sechestru pe locuinţă pentru că omul a căzut în plasa unei inginerii financiare.

Conform unor informaţii, la semnarea contractelor, oamenilor li s-a spus că sunt scutiţi de plata TVA-ului şi că tranzacţia nu presupune plata taxei către stat. Clienţii au luat de bună această informaţie şi după cumpărare au solicitat derularea procedurilor de întabulare. Doar că la semnarea contractelor la notar, suma de vânzare cumpărare era mai mică decât cea reală, iar oamenii au fost obligaţi să semneze contractele în forma respectivă. Mai mult, conform contractelor, este stipulată o clauză conform căreia, dacă Direcţia de Finanţe publice va cere plata TVA-ului, clienţii se obligă să plătească ei această taxă. Ulterior, conform surselor, acţionarii Monobloc au apelat anul trecut la un executor care a deschis acţiuni împotriva proprietarilor de apartamente din ansamblul Monobloc pentru clauza respectivă cu obligativitatea plăţii TVA-ului.

Cu toate acestea, unul dintre clienţi, Nelu Cita a reuşit în cadrul procesului penal de evaziune fiscală să i se ridice sechestrul asigurator pus pe locuinţă.

“În baza art. 168 C.p.p., admite plângerea formulată de petentul C. N. (Cita Nelu, n.red.), împotriva ordonanţei nr. 221/P/2008 din data de 29.06.2012 a Parchetului de pe lângă Trib. Cluj privind pe învinuitul Fekete Nicorici Zoltan Sebastian, şi, în consecinţă: Dispune ridicarea sechestrului asigurator instituit prin ordonanţa de mai sus asupra cotei de 1/3 parte a imobilului situat în comunei Floreşti, str. Tineretului nr. 5, scara 2, parter, ap. 49, înscris în CF nr. 50254-C1-U49 com. Floreşti, jud. Cluj, nr. cadastral 50254-C1-U49 şi ridicarea inscripţiei ipotecare înscrisă în foaia de sarcini în partea III sub C1 a CF mai sus amintite. În baza art. 192 al.2 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu recurs în 10 zile de la comunicare”, arată o deciziei a Tribunalului Cluj.

 

Cecan a avut premoniţii cu Monobloc

Şeful DRDP Cluj, liberalul Eugen Cecan, fost acţionar al SC Monobloc a avut o prezenţă de spirit de zile mari. La scurt timp înainte ca această societate să intre în insolvenţă, el a plecat din cadrul societăţii. Astfel, în momentul de faţă, în cadrul procesului de faliment, lichidatorul atrage răspunderea patrimonială asupra lui Nicorici şi a unui partener minoritar din cadrul Monobloc, turdeanul LAZSADI SZABOLCS. Cu toate acestea, la scurt timp înainte de a fi declanşată procedura de insolvenţă asupra acestei societăţi, din structura acţionariatului făcea parte şi actualul şef al DRDP Cluj, Eugen Cecan, care a primit o parte din acţiunile societăţii de la Fekete.

“Subsemnatul Fekete-Nicorici Zoltan-Sebastian, am hotărât să cesionez la valoarea nominală 9 părţi sociale a 10 lei, în valoare de 90 lei, în favoarea dlui Cecan Eugen. Pentru părţile sociale cedate am fost despăgubit la valoarea nominală, astfel încât nu mai am nicio pretenţie faţă de cesionar. Asociaţii declară că au luat cunoştinţă de situaţia financiară a societăţii şi de clauzele contractului şi statutului de societate la care aderă cu următoarele modificări: participarea la capitalul social, părţi sociale, profit şi pierderi. Capitalul social subscris şi vărsat este de 200 lei, divizat în 20 părţi sociale egale a 10lei fiecare, care se repartizează astfel: Fekete-Nicorici Zoltan-Sebastian – 9 părţi sociale- 90lei;- Lazsadi Szabolcs (0763630095) – două părţi sociale – 20lei;- Cecan Eugen – 9 părţi sociale – 90lei. Articolul din actul constitutiv referitor la participarea la beneficii şi pierderi va avea următorul conţinut: Partea fiecărui asociat la beneficii şi pierderi este:- Fekete-Nicorici Zoltan-Sebastian – 45%;- Lazsadi Szabolcs – 10%;- Cecan Eugen – 45%.”, se arată într-un număr din 2007 al Monitorului Oficial.

Astfel că acum doar Fekete şi Szabolcs sunt învinuiţi în cadrul proceselor în care se cere atragerea răspunderii patrimoniale.

 

Altă Marie, cu-aceeaşi pălărie

Conform unei soluţii emise de Judecătoria Cluj Napoca, soţii Fekete, Cecan şi Cătăniciu au mai făcut afaceri asemănătoare cu cele descrise până acum. Instanţa i-a dat dreptate lui Cită Nelu, o persoană care a avut probleme cu cei trei “imobiliari”. “Obligă pârâţii (FEKETE-NICORICI ZOLTAN-SEBASTIAN, FEKETE-NICORICI CALINA-POMPILIA, CATANICIU MARIUS-FLORIAN, CATANICIU STELUTA-GUSTICA, CECAN EUGEN si CECAN LAURA-ECATERINA)) să încheie cu reclamantul Cita Nelu un contract de vânzare-cumpărare în formă autentică având ca obiect imobilul apartament nr.49 situat în Floreşti, str.Tineretului nr.5, scara 2, parter, compus din : hol, cameră, bucătărie, baie, cu suprafaţă utilă de 36,66 mp. Dispune intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului favoarea reclamantului. Obligă pârâţii să plătească în solidar reclamantului suma de 5939,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată”. Această soluţie a fost dată cu drept de recurs, iar procesul a ajuns la Tribunalul Comercial Cluj unde a fost respins ca insuficient timbrat.

 

Răzvan Robu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.