Doamna Suzana este o pensionară de boală din Cluj-Napoca, în vârstă de 60 de ani, care s-a mutat în casa părintească din localitatea Uzina Someşu Rece, comuna Gilău. Acolo, a ajutat mereu doi bătrâni din sat cu diverse treburi: de la tuns sau curăţenia casei, până la administrarea medicamentelor. Însă de la o vreme, relaţiile dintre ei s-au răcit, ajungându-se, joi 26 mai, la situaţia paradoxală în care bătrânul de 84 de ani s-o atace pe femeie, cu băţul unui drapel, chiar când aceasta trebăluia prin curtea gospodăriei sale.
Femeia aşteaptă, vineri, 27 mai, pe coridorul I.M.L. Cluj să intre în cabinetul de consultaţii al instituţiei. Pe mâini i se disting diverse escoriaţii – spune ea – de la o lovitură de băţ, încasată cu o zi în urmă de la un bărbat în vârstă de – nici mai mult, nici mai puţin de 84 de ani! Povesteşte că s-a pensionat de boală în anul 2006 şi după moartea soţului, petrecută în 2011 aceasta s-a mutat în casa părintească din localitatea Uzina Someşu Rece. „Am avut nevoie de un pic de linişte, în ultima perioadă, suferind de o uşoară depresie şi nu m-am mai dus pe la ei, deşi din 2012 am tot ajutat-o pe femeie – care e şi naşa mea de căsătorie. Între timp, cam din februarie, pe aceasta a apucat-o o ură pe mine – şi de asemenea şi pe cel de-al doile soţ al ei, în vârstă de 84 de ani – fiindcă nu m-am mai dus pe la ei. Ieri, soţul naşei a venit la mine în curte, înarmat cu un băţ rămas de la un steag, cu gând să mă pocnească, aşa cum îmi promisese în câteva rânduri. Nu le-am făcut nimic rău, mă jur, decât numai bine – aşa că nu le-am înţeles deloc logica”. Arată, de asemenea, că avertizată fiind de ameninţările bătrânului David, fost şofer la Întreprinderea Minieră, ajunsese să se închidă mereu în curte, punându-şi lacătul pe poartă. Dar joi – ca un făcut, uitase să-l pună. „Trebăluiam la fântână, ghemuită, când numai că m-am trezit cu el în spatele meu. M-a lovit cu atâta ură cu băţul de la steag, cum nu crezusem vreodată să ajung să văd la cineva. Norocul meu a fost că m-am apărat cu ambele mâini, evitând o lovitură grea în zona capului. Până şi poliţiştii care au fotografiat bâta s-au tot minunat de ce-a făcut bătrânul”. Arată în continuare că a alertat degrabă autorităţile, iar ambulanţa – sosită de urgenţă la Someşu Rece – a transportat-o la Unitatea pentru Primirea Urgenţelor din Cluj-Napoca. Medicii, după ce i-au acordat primul ajutor au sfătuit-o se prezinte la I.M.L. Cluj, în vederea obţinerii unui certificat medico-legal. La I.M.L., medicii i-au recomandat, la rândul lor, femeii, 9 zile de îngrijiri medicale. Declară, hotărâtă, doamna Suzana, înainte de a părăsi incinta instituţiei: “Acum fug direct la postul de poliţie din Gilău, să depun plângere împotriva bătrânului, fiindcă mi-e teamă, pur şi simplu pentru viaţa mea. Sper să se ia măsurile de rigoare, căci din bătrâneţile liniştite pe care le-am avut până nu demult, acestea au devenit chiar de coşmar”.
“La data de 26 mai a.c., în jurul orei 12:00, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești – Postul de Poliție Comunal Gilău, au fost sesizați să intervină la un eveniment în localitatea Someșul Rece.
În fapt, un bărbat de 84 de ani, din Cluj-Napoca, ar fi agresat fizic o femeie de 60 de ani, din aceeași localitate, în timp ce se aflau în curtea unui imobil deținut de femeie în Someșul Rece.
Cercetările continuă în cauză pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs evenimentul, la fața locului polițiștii oferind îndrumări legale”, a declarat pentru Gazeta, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J. Cluj.