Anumite ţări cu unele dintre cele mai de invidiat sisteme de sănătate din lume – inclusiv Australia, Noua Zeelandă, Japonia şi Coreea de Sud – nu vor începe să vaccineze populaţia până la sfârşitul lunii februarie sau mai târziu.

Întârzierea este deliberată. Milioanele de oameni care sunt deja vaccinaţi împotriva Covid-19 în lume vor oferi date valoroase acelor ţări care au decis – din diferite motive – să aştepte mai multe informaţii despre vaccin, eficacitatea acestuia şi efectele secundare înainte de a-l lansa către populaţie, relatează The Guardian, citat de Mediafax.

Ministrul australian al Sănătăţii, Greg Hunt, a declarat joi că Australia este mândră că face parte din acest grup al celor mai de succes ţări din lume în combaterea COVID-19 şi că nu va fi presată să înceapă campania de vaccinare.

Verificări suplimentare

Un factor semnificativ al lansării accelerate în unele ţări este gravitatea situaţiei. SUA au înregistrat numere record de decese provocate de coronavirus, numărul crescând în aproape fiecare stat. Numărul morţilor din Marea Britanie este zilnic la peste 1000, iar în UE cazurile de coronavirus sunt în creştere în multe ţări. Urgenţa vaccinului în acele ţări este palpabilă, spun experiţii.

Prin comparaţie, majoritatea statelor şi teritoriilor australiene nu au avut cazuri locale de virus de luni de zile, în timp ce nu a existat o transmitere comunitară în Noua Zeelandă de la 18 noiembrie.

Prof. Jennifer Martin este medic în Australia şi este, de asemenea, membru al comitetului consultativ farmacologic şi terapeutic al Pharmac, singurul cumpărător de produse farmaceutice din Noua Zeelandă: Motivul pentru care este un proces de aprobare atât de prelungit în Australia şi Noua Zeelandă se datorează faptului că există o mulţime de verificări duble şi reexaminare a statisticilor, deoarece dacă comitem o eroare, aceasta va deveni o eroare pe scară largă.
„Nu este neobişnuit ca autoritatea de reglementare să se uite la date şi să spună: Arată bine în ceea ce priveşte modul în care funcţionează la cetăţenii europeni, dar suntem destul de îngrijoraţi de modul în care acest lucru ar putea afecta indigenii şi populaţia asiatică. Australia şi Noua Zeelandă spun: De ce ai pune oamenii în pericol când, dacă aştepţi puţin mai mult, poţi obţine mai multe informaţii?”, a precizat pentru The Guardian Prof. Jennifer Martin.

Autorităţile de reglementare analizează deja datele de la cei care au fost vaccinaţi. Miercuri, Centrul SUA pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor a publicat date despre reacţiile alergice la vaccinul Pfizer / BioNTech înregistrate în SUA între 14 şi 23 decembrie.

Aceste date se vor dovedi utile unor ţări precum Coreea de Sud, care a comandat suficiente doze de vaccin pentru a inocula populația de 52 de milioane, dar întârzie vaccinarea în masă pentru a analiza datele de la campaniile din alte ţări. Între timp, ministerul sănătăţii din Noua Zeelandă a declarat că autorităţile de reglementare aşteaptă să „ia în considerare evaluările autorităţilor de reglementare de încredere, cum ar fi în Australia, Marea Britanie, Europa, Canada şi SUA”.

1 COMENTARIU

  1. Un lucru ce ar fi trebuit sa facem si noi,dar la noi propaganda PRO vaccin este prea mare,si sunt prea multi zombificati din toate partile.

    Depinzand de categoria de varsta, ai de la 99,9% sanse sa nu patesti ceva de la covid,pana la 99,6% sanse sa nu patesti ceva,asta este acest mare covid,acest lucru pentru care se baga panica si mortii in lume, de ai avea impresia ca e ciuma sau variola majora.

    Faptul ca sistemul nostru de sanatate este la pamant si la ATI sunt multi internati si oamenii mor,aia nu spune mare lucru,numarul de morti la ATI se invarte cam tot acolo inainte de pandemie,deci nu covidul acuma s-a apucat de unul singur si a ingenuchiat sistemul nostru.

    Inainte sa te apuci sa vaccinezi in masa oamenii pentru ceva nici pe departe asa de ingrozitor pe cat se propaga prin presa, ar fi bine sa ai niste date concrete, niste dovezi. Si nu sunt doar aceste tari,sunt destul de multe altele prin lume care asteapta acele dovezi,tari nici pe departe asa de dezvoltate ca si coreea de sud.

    Pana la urma de ce sa fie ei cobai? De ce sa iti expui cetatenii la un experiment,si daca trebuie si daca nu? Daca ai o oarecare constiinta,prima oara astepti sa apara niste dovezi,nu doar asa te arunci cu capul inainte.

    In orice caz,bravo lor, cobaii din tari ca si ale noastre,in urmatoarele luni,urmatorii ani le vor oferi date si dovezi suficiente incat sa poata lua o decizie informata atat la nivel de cetatean cat si la nivel de guvern.

    Dupa aia vor putea decide la nivel de tara daca este nevoie de vaccin,e bun vaccinul,are efecte rele pe termen scurt cat si pe termen lung,exista si alte solutii….si tot asa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.