Muzeul a fost somat de moștenitorii Palatului Bánffy din centrul Clujului ca să elibereze mai multe apartamente din clădire – mai exact două treimi din spațiu. Asta înseamnă cam 750 de mp din totalul de circa 1.000 mp.

„Muzeului de Artă i s-a luat viitorul! Credeați că trăim doar printre drogați și bețivi, printre hoți și șmenari, oameni leneși ori indiferenți? Nici pomeneală! V-ați procopsit cu o societate amorfă, în care tăcerea acoperă o lașitate de veacuri, iar noi susținem tot soiul de Dinu Păturică, impostori mai de pretutindeni! Zilele astea rămânem și fără Muzeul de Artă! Că avem ca temei o sentință judecătorească absurdă și nedreaptă, taman invers decât mărimea «pensiilor speciale» – n-ar fi de mirare și nici unica injustiție postcomunistă! Însă nimeni, dar absolut nimeni nu a mișcat un deget pentru a salva ceea ce se mai poate! Invocând măcar ideea «Exproprierii pentru cauză de utilitate publică» este ca și cum ai arunca cu agheasmă asupra necuratului!”, a spus Lucian Nastasă Kovács.

Potrivit unei sentințe definitive, trebuie restituită „cota de 3/4 parte din încăperile situate la parterul imobilului; cota de 2/3 parte din fostul apartament nr. 1, în prezent demolat parțial; cota de 3/4 parte încăperile situate la etajul imobilului; cota de 2380/3287 parte din teren”.

Managerul instituției mai evidențiază că, prin cedarea acestei părți a muzeului, „un tezaur de peste 16.000 opere de artă (în cuantum de sute de milioane de euro) va fi în curând ascuns privirilor”:

„Așadar, orașul de «Cinci stele» va avea în curând un Hotel de «cinci stele» în chiar centrul urbei! În loc de Grigorescu, Pallady, Tonitza, Hollósi ș.a. veți admira aroganța îmbogățiților prin tot ce este mai abject și fără scrupule! Cu alte cuvinte, un tezaur de peste 16.000 opere de artă (în cuantum de sute de milioane de euro) va fi în curând ascuns privirilor în profitul limuzinelor și a prostului gust! (…) Muzeul a fost somat ca în următoarele două săptămâni să predea 2/3 din Palatul Bánffy unei ipotetice moștenitoare. De ce nu toată clădirea, dacă tot este o moștenire in integrum, chiar e greu de înțeles! S-a mai scris despre acest ticălos … aranjament! Nu am acum dispoziția de a relua povestea unei injustiții postcomuniste!”, a adăugat managerul instituției.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.