Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca (MNIT), organizează în perioada 25-30 mai 2015 o acțiune de investigații arheologice în localitatea Periprava, com. C. A. Rosetti, jud. Tulcea. Acțiunea are drept obiectiv căutarea, descoperirea și deshumarea rămășițelor pământești ale foștilor deținuți politici decedați în colonia penitenciară din apropiere.
În cursul lunii septembrie 2013, IICCMER a desfășurat o primă campanie de cercetări arheologice în perimetrul actualului cimitir al satului. În acest loc, în perioada 1959-1964 au fost înhumați un mare număr de foști deținuți politici decedati în colonia de muncă de la Periprava. Amplasamentul acestui cimitir al deținuților a fost stabilit pe baza informațiilor obținute de la localnicii mai în vârstă ai satului, precum și de la câțiva foști angajați ai coloniei penitenciare. În prezent, la suprafața solului nu există niciun fel de semne care să indice prezența unor morminte. În urma intervenției arheologice au fost însă depistate opt morminte, dintre care cinci au fost dezvelite și cercetate. Patru dintre defuncți erau depuși în sicrie confecționate din material lemnos, iar unul a fost înhumat fără sicriu. Asupra rămășițelor defuncților nu s-a descoperit inventar funerar. După cercetare, toate scheletele au fost protejate prin acoperirea lor cu folie, iar șanțurile arheologice au fost astupate până la nivelul actual de călcare.
La începutul anilor ’50 Periprava a funcționat ca secție a Formațiunii Chilia, devenind la 1 iulie 1957 o unitate penitenciară de sine stătătoare (Formațiunea 0830). Scopul oficial al înființării coloniei a fost construirea unui dig pe o lungime de 16,5 km între localitățile Periprava și Sfiștofca pentru a proteja de inundații terenurile care urmau să fie defrișate de stuf și desțelenite în vederea utilizării lor ca suprafețe agricole. De asemenea, se avea în vedere și înălțarea șoselei din comună Periprava pe o distanță de mai mulți kilometri. Astfel, începând cu 1959, în zonă au fost aduși inclusiv mii de deținuții politici care au devenit majoritari în colonie până în 1964, când au fost aplicate grațierile colective. Scopul nedeclarat și subînțeles al transferurilor de deținuți a fost exploatarea brutală a muncii acestora și supunerea lor la un regim cu valențe de exterminare. Condițiile nefavorabile din perioada în care unitatea a funcționat ca formațiune independentă au dus la decesul a cel puțin 124 de deținuți, identificați nominal, în majoritate politici, dar și de drept comun.
