Muzeul de Artă din Cluj-Napoca organizează în perioada 27-30 august o serie de evenimente speciale, în cadrul programului „Gust bun-Bun gust.” Astfel, joi, 27 august, formaţia de cameră condusă de belgianul Octavian Morea va susţine un concert cu lucrări de Johann Sebastian Bach, David Heinechen, Willem de Fesch, dar şi bucăţi muzicale semnate chiar de dirijorul acesteia. În cadrul aceluiaşi program sâmbătă, 29 august vor avea loc degustări de cafea, acompaniate de o introducere în istoria cafelei şi a modalităţilor de prepare şi servire, iar duminică, 30 august,  vor fi prezentate 15 sortimente de ceai, preparate după regulile unei arte milenare. Evenimentele vor avea loc în ambianţa expoziţiei „De gustibus et coloribus”, o expoziţie de gusturi şi culori cu un decalog culinar de Mircea Dinescu.
Tiberiu Hrihorciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.