Nabucco este conducta care va aproviziona Europa cu gaze naturale din Asia, iar demararea acestui proiect este o “lovitură” majoră dată de Uniunea Europeană firmei Gazprom din Rusia. Până în prezent europenii depindeau de gazele furnizate de ruşi în ceea ce priveşte sursa de materie primă pentru marii constumatori europeni de gaze naturale, ruşii putând opri furnizarea gazelor în orice moment. Astfel, deşi relaţiile Uniunii Europene s-au îmbunătăţit în ultima perioadă cu Rusia, oficialii statelor membre au reuşit să semneze în sfârşit tratatul de constituire a Nabucco pentru a opri monopolul parţial al companiei ruseşti Gazprom. Chiar dacă prin intermediul programului Nabucco creşte securitatea aprovizionării cu gaze naturale şi independenţa faţă de Rusia, în momentul de faţă nu au fost finalizate negocierile cu companiile care să furnizeze cantitatea suficientă de substanţe prime. Singurul furnizor confirmat este Azerbaidjan, iar oficialii din Turkmenistan sunt în curs de semnare a acordului.  SUA se opune categoric semnării acordului de către Iran. Reprezentanţii din Irak sunt, deocamdată doar în negocieri. Deşi proiectul Nabucco a fost discutat prima dată în 2002, lipsa fondurilor a întârziat demararea programului până în prezent. În momentul de faţă Banca Europeană pentru Investiţii (BEI) şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) vor asigura finanţarea pentru consorţiul de firme care va beneficia de programul Nabucco, printre care se numără BOTAS (Turcia), Bulgargaz (Bulgaria), SNTGN Transgaz (România), MOL (Ungaria), OMV (Austria) şi RWE Gas Midstream Gmbh(Germania). Conducta Nabucco are o lungime de aproximativ 3.300 de kilometri şi va transporta anual 31 de metri cubi de gaze. Investiţia totală pentru acest proiect se ridică la 7,9 miliarde de euro. Demararea lucrărilor va începe, cel mai probabil în anul  2011, însă primele furnizări de gaze naturale vor avea loc abia în 2015.
Analistul economic Liviu Voinea, preşedintele Grupului de Economie Aplicată, consideră că o astfel de investiţie este benefică României şi că va aduce aproximativ un miliard de euro pentru ţara noastră. “ Orice invesiţie în infrastructură este importantă , iar Nabucco va ajuta nu doar la reducerea dependenţei României faţă de Rusia ci şi la dezvoltarea României. Avem nevoie de investiţii mari în infrastructură, iar o investiţie de un miliard de euro făcută în doi ani este foarte importantă pentru ieşirea din criză”, a declarat Voinea. Analistul consideră că este prematur să vorbim dacă vom scăpa  total de dependenţa faţă de Rusia, însă subliniază ideea că orice fel de investiţie este importantă pentru România.

Concurenţa Nabucco, South Stream

Concurentul principal al proiectului Nabucco este proiectul South Stream, lansat în 2007. Acest proiect pune accent pe o depedendenţă mai mare a Uniunii Europene faţă de gazele ruseşti. Conducta South Stream ar urma să aibă capacităţi similare de transport ca şi Nabucco, având o capacitate de 31 de miliarde de metri cubi de substanţe anual, însă investiţia ar costa între 10 şi 15 miliarde de euro. Proiectul este derulat de compania rusă Gazprom şi de societatea Eni, din Italia.

Tiberiu Hrihorciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.