Este cel mai greu preţ adus de pandemie. Şi de nepriceperea şi ineficienţa managementului şcolar de la toate nivelurile. De plătit vor plăti copiii noştri, cel puţin cei ai căror părinţi nu au posibilităţi materiale să suplinească absenţa şcolii normale. Şi aceştia formează majoritatea copiilor. Pierderile enorme le vom vedea la vară, la examenele de absolvire, la admiterea la facultate, la cursurile universitare.
Trecerea în învăţământ online a tuturor şcolilor este contrară soluţiilor din majoritatea ţărilor UE care au decis ca şcolile să rămână deschise, cel puţin la nivel primar. Pentru că au înţeles pierderile enorme aduse societăţii de şcolile închise. În România, soluţia aceasta ar fi fost cu atât mai necesară, cu cât resursele de logistică şi de pricepere a cadrelor didactice pentru învăţământul online sunt infinit mai mici.
Managementul defectuos al sistemului de învăţământ, pe care actuala putere s-a prefăcut că nu-l vede, a agravat şi mai mult situaţia şcolară. N-au venit tablete, camere web, legături la internet pentru toate şcolile, laptopuri pentru profesori. Programele şcolare trebuiau aerisite şi concentrate pe lucruri esenţiale, strict necesare evoluţiei ulterioare a elevilor. Numărul de ore, cel puţin la gimnaziu, trebuia redus la nivelul a 25 de ore, reducerea era în pixul ministrului care nu a avut curajul să înfrunte sindicatele. N-a existat şi nu există o evaluare obiectivă a ce s-a realizat şi ce nu s-a realizat în anul şcolar anterior şi în primele două luni din actualul an şcolar. Cel mai grav lucru mi se pare absenţa totală a evaluării elevilor. Fără feedbackul necesar, periodic, nu ştim cum stăm, în ce direcţie să ne amplificăm eforturile. Plutim în ceaţă, fără teze, fără lucrări de control, cu poze trimise pe WhatsApp elevilor şi de la elevi către profesori.
De ce un an școlar pierdut
Majoritatea disciplinelor au o structură etajată. Nu poţi înţelege capitole, dacă nu le-ai parcurs pe cele anterioare. Cu învăţământul online ne furăm căciula, cu aprecieri de genul „marea majoritate a elevilor învaţă în sistemul online”. Ipocrizie, mistificare şi minciună, pe care le credeam depăşite. Dacă am pierdut un semestru din anul şcolar anterior şi mai pierdem şi anul acesta un semestru, adio şcoală, măcar minimală.
Avem deja experienţa sistemului de învăţare online din anul şcolar anterior şi după 2 luni din anul şcolar în curs. Au fost semnale din toate părţile că în România învăţământul online funcţionează bine doar în puţine şcoli, din urbanul mare. În rest, Dumnezeu cu mila! Nimeni nu poate să controleze câţi profesori şi câte ore se predau online, câţi elevi participă la ore, şi cu ce eficienţă se desfăşoară acest nou tip de învăţământ.
Cum rămâne cu egalitatea de şanse?
Elevii cei mai „oropsiţi”, din familii fără resurse materiale necesare aparaturii performante sau meditaţiilor private, vor rămâne fără cunoştinţele şcolare strict necesare predate în două semestre consecutive. Să mergi mai departe cu această gaură enormă în bagajul lor de cunoştinţe mi se pare imposibil. Nu ar înţelege lecţiile din următorii ani de învăţământ.
Nu este sigur că în semestrul al doilea şcolar vom avea alt regim, măcar hibrid, dacă nu total faţă în faţă. Aşa cum evoluează pandemia şi apariţia unui vaccin anti COVID-19, tare mi-e teamă că nu se va schimba mare lucru. În aceste condiţii, repetarea anului şcolar în curs pare singura soluţie. Dacă nu vrem să ne furăm singuri căciula.
Ipoteza aceasta trebuie cântărită cu grijă, la nivelul experţilor şi instituţiilor decidente. Nu poţi pretinde elevilor să înţeleagă cunoştinţe predate, mai ales la discipline din aria „ştiinţe”, dacă le lipsesc cunoştinţele din 5-10 capitole anterioare celor predate. Nu au cum să înţeleagă. Şi atunci ce facem, ne autoamăgim, ne furăm singuri căciula, că totul e în regulă în învăţământul românesc?
Este o decizie grea, care trebuie cântărită cu grijă. Decizia total greşită ar fi să ne amăgim cu impresia că „marea majoritate a elevilor participă la învăţământul online”.
Editorial preluat integral. Autor: Ștefan Vlaston
