După egalul făcut cu FCSB, Edi Iordănescu a convocat o ședință cu jucătorii CFR Cluj în care le-a transmis că, indiferent dacă vor câștiga titlul, el va renunța la post.

 “Nu mai sunteţi un singur grup şi pe prea mulţi dintre voi nu vă mai văd gata de sacrificiu pe teren. Parcă sunteţi cu capul în altă parte şi nu aveţi liniştea necesară. Ok, vă înţeleg că oboseala este imensă, nimănui nu i-ar fi uşor, şi veniţi după performanţe care v-au consumat. Însă nu e în regulă o astfel de atitudine şi nu o accept.

În vară s-a terminat, pentru că dacă nu plec eu, trebuie să se schimbe prea multe. Obiceiuri, deprinderi, lucruri şi chiar persoane din jur sau din echipă. Aşa că mai bine plec eu că e mai simplu. Cu vorbărie multă şi jumătăţi de măsura eu nu merg înainte”, ar fi spus Edi Iordănescu, potrivit Digisport.

Este al doilea antrenor care pleacă de la CFR Cluj, după ce, anul trecut, patronul echipei Nelu Varga a întrerupt colaborarea cu cu Dan Petrescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.