O echipă de muncitori care lucrează la reabilitarea zidului Bisericii Reformate din Dej au făcut o descoperire extrem de surprinzătoare: o groapă comună cu sute de schelete. Iniţial s-a bănuit că ar fi vorba despre victime ale ciumei bubonice, deși este extrem de rar ca acestea să fie îngropate în preajma bisericilor din orașe. Specialiștii contactați de Gazeta de Cluj confirmă că nu este vorba despre victime ale pandemiei şi că descoperirea făcută este de fapt un osuar medieval.
La aproximativ un metru sub Biserica Reformată din Piața Bobâlna din centrul municipiului Dej au fost găsite sute de oseminte umane. Dejenii nici nu bănuiau că o groapă comună, care cuprinde rămășițe umane vechi de câteva secole, era atât de aproape de locurile prin care trec în fiecare zi. Potrivit presei locale, scheletele umane erau cimentate și tasate într-un strat gros de aproximativ 35-40 de centimetri în pământul de sub Biserica Reformată.
Directorul Muzeului Municipal Dej, Constantin Albinetz, citat de publicația Dejeanul, a declarat că au fost luate în considerare două posibilități în ceea ce privește proveniența osemintelor. Prima dintre ipoteze este că sutele de rămășițe umane datează din 1602, când generalul Basta a atacat orașul, ucigând majoritatea populației, atunci reușind să se salveze doar aproximativ 60 de familii care s-au refugiat prin pădurile din preajma Dejului. Monografia Dejului arată că o mare parte din cei care au reușit să supraviețuiască atacului au murit după aceea de foamete și boli.
Ciuma, varianta horror
A doua variantă luată în calcul iniţial era că osemintele au fost îngropate în urma epidemiei de ciumă care a lovit Dejul în luna mai a anului 1719, când sute de persoane si-au pierdut viața și au fost îngropate în gropi comune din diferite locuri ale orașului. O altă epidemie de ciumă, mult mai puternică, a lovit Dejul în vara anului 1742. Atunci, de asemenea, mulți locuitori ai orașului au murit și au fost îngropați în grabă în gropi comune. Pentru protecție, s-a luat decizia de a închide Dejul, intrările din oraș fiind blocate cu garduri din spini, fiecare familie contribuind cu câte o sanie de spini, conform monografiei orașului.
Ultima descoperire de asemenea amploare a fost făcută în Dej când au început lucrările de construcție la noua piață de alimente, atunci ieșind la iveală un cimitir vechi.
Aceste speculaţii urmau să fie confirmate prin testarea cu C14 (izotop radioactiv al carbonului; datarea cu radiocarbon este o metodă de determinare a vârstei aproximative a unui obiect organic vechi prin măsurarea conținutului de C14) a unor specimene din groapa comună. În urma acestei verificări, s-ar fi putut determina de când datează osemintele.
Rămăşiţele nu pot fi analizate
Specialiştii care au analizat groapa comună de la Dej au ajuns însă la concluzia că este vorba despre un osuar care datează probabil din secolele XIII-XIV, care a fost distrus în urma lucrărilor la peretele bisericii. Rămăşiţele nici măcar nu sunt întregi, fiind vorba despre praf de oase găsit în groapa comună, care nu poate fi supus unei analize.
Încă de la început existau mai multe indicii care confirmau că nu este vorba despre victime ale ciumei. În primul rând, nu au fost observate urme de var, substanță folosită pentru a în încercarea oficialităților de a stinge focarul de ciumă bubonică, înainte de închiderea gropilor. Apoi, este neobișnuit ca gropile comune ale decedaților care au suferit de această boală să fie săpate atât de aproape de centrul orașului, sau chiar sub biserică. Un astfel de caz s-a înregistrat la Viena, la Catedrala Sf. Ștefan, când, în urma epidemiei de ciumă, victimele nu mai aveau loc în cimitirele orașelor.
Cimitir al ciumaților la Cluj
Într-un articol apărut în săptămânalul Corso în anul 2010, arheologul Mihai Wittenberger povestește că, la mănăstire franciscană din centrul Clujului a fost descoperită o groapă comună a victimelor ciumei din Transilvania din secolul XIV. ”Pe fostul ei teritoriu am descoperit în ’97 așa-zisul <<cimitir al ciumaților >>, cu circa 50 de schelete”, spune arheologul de la Muzeul de Istorie a Transilvaniei. Echipa lui Wittenberger a săpat pe o porțiune de doar 20 de metri, până la 4,5 metri adâncime, dar nu i-au permis mai mult clădirile din jur. Primul nivel găzduia schelete aliniate în sicrie, de unde arheologul a tras concluzia că a fost o groapă comună. „La al doilea nivel, morții erau aliniați la fel, numai că aveau doar giulgiuri. La următoarele două nivele, scheletele nu aveau absolut nimic [pe ele]. E o dovadă că ciuma a fost cât de cât redusă la început, se puteau face sicrie, apoi ritmul s-a accelerat”, a adăugat Wittenberger.
Diana Gabor
