Mihai Ghica, președintele secției penale a Tribunalului Cluj, a deschis un proces împotriva Inspecției Judiciare și a Simonei Oprișănescu, inspector judiciar care l-a verificat pe Ghica.

De la deschiderea procesului până în momentul de față, toți judecătorii au formulat cereri de abținere din diferite motive: pe de o parte, nimeni nu vrea să-și pună în cap, nici Inspecția Judiciară, dar nici pe Ghica.

Din data de 30 ianuarie, când a fost înregistrată cererea de chemare în judecată formulată de judecătorul Mihai Ghica, nu s-a putut stabili un complet de judecată care să judece acest proces. Au existat cinci termene și tot atâtea declarații de abținere care au fost admise. 

Inspecția Judiciară a pus ochii pe Ghica după ce și-a anunțat candidatura pentru un post în Consiliul Superior al Magistraturii. Este unul dintre judecătorii reformiști din acest sistem care a încercat să intre în CSM, dar ”sistemul” l-a trimis la plimbare.

În urmă cu un an, CSM a respins cererea de sancționare, venită din partea Inspecției Judiciare, a judecătorului Mihai Ghica de la Tribunalul Cluj.

”Respinge excepția nulității absolute a acțiunii disciplinare pentru încălcarea principiului repartizării aleatorii, excepția nulității sesizării și excepția nulității rezoluției nr.1735/22.09.2022, ca neîntemeiate. Respinge acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtului Ghica Mihai Ștefan – judecător în cadrul Tribunalului Cluj pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art.99 lit.h) teza I și art. 99 lit.t) teza a II a din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”, arată decizia Secției pentru judecători din cadrul CSM.

Decizia CSM vine după ce Inspecția Judiciare demarase o anchetă privitoare la Ghica pentru (1) nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor (art. 99 lit. h) teza I din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor); (2) exercitarea funcției cu gravă neglijență (art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor).

Dosarele lui Ghica

Înainte de a candida pentru post în CSM, Ghica a făcut o cerere de transfer de la Tribunalul Cluj la Curtea de Apel Cluj, însă foștii membri ai consiliului i-au respins-o.

Poate că acesta este și unul dintre motivele pentru care Mihai Ghica s-a înscris în concursul pentru ocuparea acestei funcții. De altfel, campania pe care a făcut-o pentru a îi convinge pe magistrați să îl aleagă i-a ocupat mult timp. Atât de mult încât, într-un dosar în care procurorii îi cereau să aprobe arestarea unui dealer de droguri, magistratul clujean a amânat pronunțarea de 12 ori. În acest fel măsura arestului preventiv a încetat, pentru că a fost depășit termenul maxim prevăzut de lege.

Însă, Ghica a fost judecătorul care, în pofida presiunilor la care a fost supus pe parcursul procesului, l-a condamnat pe primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, la 5 ani cu executare pentru corupție. La finele procesului, edilul l-a acuzat pe judecător că în schimbul condamnării ar fi fost avansat în funcție. Acuzațiile au fost mincinoase pentru că, de fapt, magistratului i s-a respins cererea de avansare în funcție. Alături de Ghica, din completul de judecată care l-a condamnat pe Cherecheș a făcut parte și BIRAU Verginica Maria.

O altă soluție de condamnare care a ajuns în presă l-a vizat pe un pictor clujean, Matei Păcurar. El a fost condamnat de Ghica la 3 ani de închisoare cu executare pentru că tânărul avea câteva frunze de coca după ce a călătorit în Argentina. Chiar dacă le-a spus vameșilor din aeroport că are în bagajul de cală frunzele pe care vrea să le folosească în cadrul unui proiect artistic, judecătorul a emis o soluție de condamnare.

Mihai Ghica a condamnat-o pe fosta șefă a UPU Cluj Napoca, Adela Golea, pe motiv că medicul dăduse ordin ca la urgențe să nu mai constituie o prioritate prelevarea probelor de sânge de la șoferii aduși băuți de polițiștii de la rutieră.

Cine stă pe scaunul lui Ghica din CSM

Inițial, Mihai Ghica a câștigat postul de reprezentant al judecătorilor cu grad de Tribunal din cadrul CSM, dar reușita lui a fost contestată și concursul s-a reorganizat. Între timp, a intervenit cercetarea Inspecției Judiciare. La a doua rundă de concurs, după ce Inspecția pusese ochii pe activitatea profesională a clujeanului, a ieșit câștigător Narcis Erculescu, președinte al Tribunalului Dâmboviţa. El face parte din ”gruparea” Liei Savonea.

8 COMENTARII

  1. „Familia Ghica (Ghika, Ghyka)[1] este o veche familie de boieri din Țările Române, originară din Albania, care a dat mulți domnitori în Țara Românească și în Moldova, mari politicieni, oameni de știință și de cultură români”.
    Din Albania nu înseamnă că erau albanezi.

  2. Da pe judecatorul Gaga nu-l ia nimeni la verificat, Uns cu multe alifii asta doar de interese personale se ocupa aparandu-si pilele din domeniu, pe care le-a pus in functii de conducere,chiar daca acestea sunt slabe profesional si incalaca uneori legislatia. Un adevarat smecher al justitiei clujene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.