Adresez această scrisoare tuturor, inclusiv celor care sunteţi specialişti în materie de justiţie, rugându-vă să-mi spuneţi parerea sincera legată de şansele mele de a mi se face dreptate in România.
Bineînţeles că, în anii '70, nimeni nu ar fi visat că va cădea ZIDUL şi că Nicu Covaci se va întoarce acasă… Totuşi, acest lucru s-a întâmplat şi eu m-am întors să-mi continuu activitatea artistică în faţa unui public pe care îl iubesc şi mă iubeşte.
Întors în ţară eram mai mult ca sigur că, la Uniunea Compozitorilor, se va găsi o sumă apreciabilă de bani, rezultată din vânzarea discurilor noastre. Până în anul plecării, aveam informaţia, de la cunoştinţe ce lucrau la Electrecord şi în magazine, că s-au vândut cam 460.000 de discuri CANTAFABULE. Acest lucru nu era de mirare atunci, căci TOATE CELELATE DISCURI, aşa cum a recunoscut şi avocatul Electrecordului, s-au vândut în număr de câteva sute de mii, iar CANTAFABULE era cel mai reuşit disc al nostru până la ora aceea.
Spre marea mea surprindere, nu numai că la Uniunea Compozitorilor nu se afla nicio sumă, dar nici din discurile ce le vedeam pe piaţă (vezi CANTAFABULE) nu am primit nimic.
La procesul împotriva Electrecordului, unde am fost silit să plătesc un expert contabil cu suma de 4.500 euro (am înţeles că aşa ceva este absurd!), avocatul Electrecordului a jurat în faţa instanţei că matriţa discului CANTAFABULE a fost distrusă după ce eu am părăsit ţara.
Nu văd vreun motiv, dar hai, să acceptăm… Totuşi, pe piaţă se vindeau, în anii '90, discuri CANTAFABULE cu o copertă din două culori (una galbenă, alta albastră) şi două discuri disparate, spre deosebire de discul produs în anii '70, care avea o copertă dublă şi conţinea ambele discuri. Coperta dublă era gri, aşa cum am conceput-o noi (căci tot noi am produs şi grafica coperţii).
La proces nu am avut la mine un disc de pe piaţă, deoarece nu mi-a trecut prin cap că cineva ar putea nega existenţa acestuia.
Expertul contabil, plătit cu acea sumă aberantă, a venit cu o hârtie tiparită, din care reieşea că Electrecordul A PRODUS ÎN TOTAL DOAR 7.000 de discuri CANTAFABULE!!! Greşeala expertului a fost că nu ştia datele tehnice ale fabricii de viniluri şi aşa a improvizat nişte sume absurde şi caraghioase, din care reieşea ca fabrica a produs, de exemplu, în luna aprilie 17 bucăţi, în luna mai 45 de bucăţi, în luna Septembrie 35 de bucăţi şi tot aşa, timp de doi ani de la producerea discului şi până la plecarea mea din ţară. După plecarea mea, aşa cum am zis, avocatul Electrecordului susţinea că matriţa s-a distrus.
După o discuţie cu domnul Paul Enigarescu, unul dintre inginerii de la Electrecord în acea perioadă, aflu că dânsul a produs vreo 70.000 – 80.000 de discuri CANTAFABULE în anii '90. Şi am mai aflat ceva: FABRICA DE VINILURI NU POATE PORNI DACĂ NU ARE O COMANDĂ DE CEL PUŢIN 3.000 DE DISCURI!
Am găsit, la tipografia din Bucureşti unde Electrecord obişnuia să-şi tipărească coperţile, două chitanţe (facturi) reprezentând plăţile a două tranşe de coperţi.
Prima, de 64.000, a doua de 500.000 coperţi. Cum se explică această comandă de încă 500.000 de coperţi, după prima comandă de 64.000?… Că doar nu se vânduseră, după spusele expertului, decât 7.000 de discuri. Pai asta era o fraudă din avutul obştesc şi se pedepsea cu închisoarea, nu? (ataşez aici şi chitanţele…)
Deci acest expert contabil, învestit de Justiţia Română, a minţit cu usurinţă declarând ceva imposibil.
Şi totuşi Justiţia Română a acceptat aceasta expertiză şi am pierdut procesul.
La producerea filmului NEMURITORII, regizat de Sergiu Nicolaescu, am înregistrat, cu toată formaţia Phoenix, în studiourile SahiaFilm, o serie din piesele mele, ca fond sonor al filmului. Ba chiar actorii cântau, din cind în cind, câte o strofă din acele piese.
Or, aşa cum se ştie , la producerea unui film există trei autori: scenaristul, regizorul şi compozitorul coloanei sonore.
Deci drepturile de autor trebuie împărţite între aceşti trei autori. Şi iarăşi… cine se gândea atunci că va cădea ZIDUL???
Sergiu Nicolaescu m-a scos de pe generic, de îndată ce am plecat din ţară, iar drepturile mele de autor au intrat în alte buzunare… Întors în ţară l-am întrebat pe Sergiu Nicolaescu cum şi-a permis să-mi scoată numele de pe generic. Bineînţeles că a dat vina pe Securitate, aşa cum o fac astăzi toţi cei prinşi cu minciuna… « Bine că ne-am întâlnit – mi-a spus – , te voi trece din nou pe generic… Uite, am o comandă de 150.000 de casete video pentru Canada şi 100.000 pentru Statele Unite »…
Nici până azi nu am văzut un ban din drepturile de autor la acest film, care se vinde şi azi pe toată planeta, sub formă de casete video şi DVD-uri.
Recunosc că am primit acum câţiva ani 1.000 lei vechi de la UCMR pentru « Nemuritorii ». Aşa scria acolo, însă nu pot crede, căci ar fi un afront imens. NEMURITORII pot fi găsiţi pe Internet oricând, în toate formele şi traducerile, iar eu n-am primit încă, nici după 40 de ani, drepturile de autor. La procesul contra acestui Nicolaescu, mi se impune, de către Justiţia Română, acelaşi impertinent expert contabil. Deşi am schimbat biroul de avocatură, avocaţii nu l-au recuzat pe acest criminal şi nici nu l-au dat în judecată, cu toate că există dovezi concrete ca a minţit şi a produs nişte expertize false.
Pe de altă parte, descopăr în Art.35 aliniat 2 din O.G.2/2000 devenit Legea 156/2002, referitor la experţii tehnici judiciari şi extrajudiciari, că există responsabilităţi şi sancţiuni şi pentru aceşti aleşi ai Justiţiei. Din păcate, avocaţii mei actuali nu au pornit un proces împotriva acestui expert contabil, proces care ar fi lămurit şi situaţia cu Electrecord şi ar fi blocat orice altă apariţie a acestui expert murdar. Acum aflu că, dacă nu plătesc încă jumătate din suma ce se acordă din nou acestui impertinent expert, adică încă 2.500 euro, pierd procesul. Dacă ştiam că şi a doua jumătate din bani se duce la acelaşi expert în crimă, nu plăteam nici prima jumătate. Pe de altă parte, eu nu am cum să obţin sumele acestea uriaşe. În plus, eu sunt cel furat. De când victimei i se face dreptate doar dacă are bani?… Înseamnă că omului sărac, în ţara asta, nu-i rămâne decât să pună mâna pe flintă şi să se retragă în pădure?… În sfârşit, dacă nu plătesc această sumă până pe 5 august, pierd procesul…
Atât în România cât şi în toate ţările civilizate, există o lege a drepturilor de autor. În România ar trebui ca aceste drepturi să fie apărate de instituţia numită UCMR. Aceşti domni încasează, din orice utilizare a muzicii, un anumit procent, din care îşi păstrează dânşii o sumă şi restul se împarte la compozitor şi scriitor. Dar dacă cineva îmi foloseşte piesele în concert, în taxiuri, hoteluri sau evenimente de tot felul, această instituţie ce face ? Nu se implică?
Pentru toate cele întâmplate m-am decis să nu mai plătesc UCMR-ului nimic. M-au dat în judecată şi au câştigat!!! În loc să se judece cu Electrecordul şi cu Sergiu Nicolaescu, ei mă atacă pe mine, deşi era la mintea cocoşului că de la aceste două instituţii se luau mult mai mulţi bani decât din biletele vândute la câteva concerte.
Mai există şi o instiituţie numită CREDIDAM, care ar trebui să plătească nişte sume pentru interpreţi. Sumele intră de la radio, televiziune etc şi ramân la ei, pentru că interpretul nu ştie când şi unde a fost dat pe post. Păi în formaţia Phoenix sunt trei interpreţi ce locuiesc în ţară şi patru care locuiesc în străinătate. DE UNDE PÂNA UNDE SĂ ŞTIM NOI CÂND ŞI UNDE AM FOST TRANSMIŞI PE POSTURI? Aceste instituţii nu au obligaţia de a da socoteală pentru fiecare emisiune în care realizatorii se folosesc de artişti? Există sau nu o lege?
Stimaţi domni şi doamne, vă cer părerea, pentru că sunt sigur că răul nu va conduce lumea la infinit. Sunt sigur că nu sunt singurul exploatat şi furat de această societate. Dacă există undeva dreptate, atunci să se facă. Eu, după cum mă cunosc destui, nu voi ceda. Îmi trebuie totuşi suportul opiniei publice, care să-mi ţină spatele şi să mă încurajeze că merită să te baţi până câştigă BINELE şi DREPTATEA.
Nicu Covaci
